Stresul părinţilor îmbolnăveşte copiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adulţii cu vieţi agitate riscă să-i facă pe cei mici vulnerabili în faţa bolilor Starea de stres suportată de părinţi de-a lungul zilei îi poate afecta şi pe copii, deoarece

Adulţii cu vieţi agitate riscă să-i facă pe cei mici vulnerabili în faţa bolilor

Starea de stres suportată de părinţi de-a lungul zilei îi poate afecta şi pe copii, deoarece aceştia devin mult mai sensibili în faţa bolilor, arată un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Rochester, preluat de BBC News. Specialiştii nu ştiu încă dacă sistemul imunitar al celor mici îşi revine după ce perioada de anxietate a părinţilor trece sau rămâne afectat.

În prezent, se cunoaşte faptul că stresul poate provoca schimbări ale sistemului imunitar, făcând ca organismul să fie predispus la infecţii şi alte boli. Cu toate acestea, noul studiu publicat într-o revistă medicală, Brain, Behaviour and Immunity, este primul care aduce dovezi pentru a demonstra teoria potrivit căreia stresul poate fi transmis de la părinţi la copii.

Cercetătorii aflaţi sub coordonarea dr. Mary Casera au monitorizat activitatea zilnică a părinţilor a 169 de copii.
Analiza s-a desfăşurat de-a lungul a trei ani, timp în care părinţii au notat fiecare problemă de sănătate înregistrată de copii.

Înainte de începerea cercetării, s-a evaluat şi starea de sănătate mentală a părinţilor. Numărul total de afecţiuni suferite de micuţi s-a dovedit a fi cu mult mai mare în cazul copiilor ai căror părinţi prezentau un stres emoţional crescut. În plus, s-au măsurat şi celulele imunitare existente în sângele micuţilor, observându-se că cei cu părinţi mai stresaţi aveau un nivel mai mare de astfel de celule.

Organismul copiilor, suficient de rezistent?

"Este nevoie de studii pe termen lung pentru a se măsura atât impactul imediat al stresului asupra copiilor, cât şi felul în care micuţii reuşesc să îşi revină in perioadele în care anxietatea părinţilor este redusă", a explicat dr. David Jessop, specialist în problemele pe care stresul le cauzează stării de sănătate, în cadrul Universităţii Bristol.

Potrivit acestuia, este greşit ca părinţii să generalizeze rezultatele studiului, devenind astfel şi mai stresaţi ca de obicei. "Adevărata întrebare pe care această descoperire o impune este dacă, în momentul în care se remediază elementele care duc la apariţia stresului, sistemul imunitar al copilului revine la normal sau este afectat pentru întreaga viaţă. Cu toate acestea, consider că organismul micuţilor este suficient de rezistent pentru a trece peste starea de stres", a conchis dr. Jessop.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite