Statele Unite: Femeile singure încearcă să găsească bărbaţi căsătoriţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statele Unite: Femeile singure încearcă să găsească bărbaţi căsătoriţi
Statele Unite: Femeile singure încearcă să găsească bărbaţi căsătoriţi

Femeile singure consideră că bărbaţii căsătoriţi sunt "partide" mai bune decât celibatarii, potrivit rezultatelor unui studiu american efectuat de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Oklahoma (SUA), informează dailymail.co.uk.

Femeile celibatare obişnuiesc să spună că "toţi bărbaţii buni sunt deja luaţi", iar această "calitate" a lor îi face şi mai atractivi. Faptul că aceştia au deja pe cineva în viaţa lor îi face să devină şi mai dezirabili.

Acest fenomen, numit "vânarea unui partener pe terenul altcuiva", ar putea să explice de Angelina Jolie s-a îndrăgostit de Brad Pitt pe când acesta era căsătorit - şi părea fericit - cu Jennifer Aniston, spun autorii acestui studiu. Deşi Brad Pitt şi Angelina Jolie au negat faptul că relaţia lor a început când celebrul actor încă era căsătorit cu Jennifer Aniston, Jolie a mărturisit, la un moment dat, că s-au îndrăgostit unul de celălalt în timpul filmărilor de la "Dl. & Dna. Smith", în 2005. În prezent, Jolie şi Pitt sunt consideraţi a fi unul dintre cele mai solide cupluri de la Hollywood, în ciuda faptului că nu sunt căsătoriţi, şi au împreună şase copii.

La cercetare au participat 100 de studente, celibatare şi căsătorite, cărora le-a fost arătată fotografia aceluiaşi bărbat. Ele au fost rugate să spună dacă îl găsesc atrăgător şi dacă şi-ar dori să înceapă o relaţie cu acel bărbat.

În fiecare caz, textul care a însoţit fotografia acelui bărbat a fost modificat, bărbatul fiind descris fie ca celibatar, fie ca având o relaţie de cuplu.

Un grup de bărbaţi a participat la un test similar, fiindu-le prezentată fotografia unei femei.

Al doilea studiu a relevat faptul că bărbaţii celibatari sunt mai atraşi de femeile celibatare. În schimb, femeile celibatare sunt mai atrase de bărbaţii căsătoriţi. Astfel, numărul femeilor celibatare care s-au declarat interesate de acel bărbat după ce li s-a spus că este căsătorit a fost de patru ori mai mare decât cel al femeilor cărora li s-a părut atrăgător ca celibatar.

În schimb, femeile căsătorite sunt mult mai interesate de bărbaţii celibatari, acest fapt sugerând că ele respectă mai mult limitele impuse de o căsătorie sau că tânjesc după un "spirit liber".

Studiul a fost publicat în Journal of Experimental Social Psychology.

Aceste rezultate ar putea fi explicate prin faptul că un bărbat căsătorit şi-a demonstrat deja capacitatea de a avea o relaţie, iar calităţile sale au fost, într-o oarecare măsură, deja "pre-scanate" de o altă femeie.

Studii anterioare au relevat faptul că bărbaţii obişnuiesc să ignore considerentele de ordin moral. Bărbaţii sunt mult mai dispuşi să le ademenească pe femei pentru o aventură în afara relaţiei pe care acestea o au, faţă de cât sunt dispuse femeile să "vâneze" un bărbat căsătorit.

Noul studiu a relevat şi faptul că o cincime din relaţiile de lungă durată au început în momentul în care unul sau chiar ambii parteneri erau implicaţi în legături sentimentale cu alţi parteneri.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite