Şi-au ales tatăl pe calculator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Charlotte Morgan, o văduvă în vârstă de 41 de ani din Marea Britanie, s-a recăsătorit, la zece ani de la moartea soţului, după ce băieţii săi i-au ales partenerul de pe un site matrimonial, scrie „The Daily Telegraph“.

Ea s-a măritat cu Guy Bolam, un bărbat divorţat, în vârstă de 44 de ani, la nouă luni după ce copiii săi - Zoe, care avea 11 ani la acea vreme, şi Will, în vârstă de 9 ani - au optat pentru el, din mii de pretendenţi virtuali.

Toţi membrii noii familii, din care face parte şi fiica lui Bolam, Rose, în vârstă de 16 ani, locuiesc sub acelaşi acoperiş într-o fermă medievală în valoare de 1,3 milioane de lire sterline (peste 1,5 milioane de euro), situată lângă Ongar, Essex, Marea Britanie.

Charlotte a avut o carieră de model, pentru ca, în prezent, să devină femeie de afaceri şi să se ocupe de propria agenţie foto. După moartea soţului său, Richard „Fred" Bassett, care şi-a pierdut viaţa într-un accident aviatic în aprilie 2000, femeia nu a ţinut morţiş să se recăsătorească. „Anul trecut am fost la vreo cinci întâlniri fără a-i lua şi pe copii. Însă nu a ieşit nicio scânteie, aşa că am renunţat", spune femeia, fost model pentru marca Burberry.

Ulterior, Will, băieţelul ei mai mic, i-a spus că „au nevoie de un tată" şi a rugat-o „să facă ceva". „Băiatul avea 15 luni când tatăl său a murit. Şi nu a ştiut niciodată cum este să ai un tată", mărturiseşte Charlotte.
Tatăl vitreg ales de copii a fost prima lor opţiune şi s-a dovedit a fi şi prima întâlnire online a lui Charlotte. Femeia spune că băieţii ei nu vor avea motive să se plângă, ei fiind cei care au optat pentru bărbatul respectiv. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite