Şi-a scos copilul la licitaţie din cauza sărăciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tată disperat de condiţiile grele de viaţă a vrut să-şi vândă copilul de opt ani pe stradă, într-un oraş din centrul Chinei. Bărbatul a fost inspirat de povestea unui copil de doi ani, din Beijing, pe care tatăl îl lega de un stâlp cât era la muncă ca să nu-l piardă.

Şi-a legat băiatul cu lanţuri de un stâlp de iluminat şi a scris pe o tăbliţă cum îl cheamă, câţi ani are şi că este numai bun de pus la muncă. Apoi, Yong Tsui a invitat trecătorii să liciteze pentru Fai, fiul lui de 8 ani, aşa cum se întâmpla pe vremuri la târgurile de sclavi, scrie „The Daily Mail".

Nu-şi permite să-l crească

Atunci când cei care se arătau interesaţi de băiat au început să întrebe cât de puţin mănâncă, unii trecători furioşi au oprit licitaţia şi
l-au luat la bătaie pe tatăl care încerca să-şi vândă copilul în oraşul Wuhan din centrul Chinei.

Yong Tsui le-a spus poliţiştilor care l-au luat acum în custodie pe Fai că mama băiatului a murit în urmă cu trei ani şi că el nu-şi mai poate permite să-l crească.

„N-are nici loc de muncă, nici locuinţă, nici bani. A spus că nu voia să câştige bani, ci doar să-i găsească băiatului un cămin", a declarat un poliţist.

L-a legat ca să-l protejeze

Bărbatul a explicat că l-a inspirat povestea altui copil din China, Cheng Jingdan, în vârstă de doi ani, şi el legat cu lanţuri de un stâlp în timp ce tatăl, şofer de ricşă, îşi căuta clienţi prin capitala Chinei, Beijing, iar mama sa, o femeie cu dizabilitaţi mintale, căuta prin gunoaie. După ce povestea lui a apărut în presă, în luna februarie, Cheng Jingdan a primit ajutor: o grădiniţă din Beijing s-a oferit să aibă grijă de el pe gratis.

Tatăl copilului, Chen Chuanliu, în vârstă de 42 de ani, spunea atunci că l-a legat pe băiat de stâlp pentru că i s-a părut singura soluţie pentru a nu-l pierde, după ce fata în vârstă de un an îi fusese răpită cu o lună înainte. Tot trecătorii au fost cei care l-au găsit pe Jingdan legat în faţa unui mall şi au chemat poliţia.

Chuanliu este imigrant şi nu are dreptul la ajutor din partea statului. Locuieşte împreună cu familia într-o singură cameră şi a declarat, în februarie, că din cei 4,5 dolari pe care-i câştigă într-o zi nu-şi poate permite să plătească pe cineva să aibă grijă de copil şi că a refuzat „oferte generoase" pentru a-l da pe Jingdan spre adopţie.

„Soţia mea nu poate să aibă grijă de el şi eu trebuie să muncesc ca să-mi întreţin familia. Aşa că îl leg de un stâlp când am curse", explică bărbatul.

Se înmulţesc cazurile de răpiri

Tot mai mulţi copii chinezi sunt răpiţi şi obligaţi să muncească sau să se prostitueze. Prăpastia dintre săraci şi bogaţi se adânceşte în această ţară, iar furtul copiilor a devenit o afacere înfloritoare pentru criminalii care cer apoi răscumpărare părinţilor disperaţi.

În urmă cu doar o săptămână, poliţiştii din Wuhan au eliberat două adolescente care fuseseră ţinute în lanţuri într-un beci timp de aproape un an. Fetele au fost salvate după ce un depanator TV a găsit un bilet pe care cele două reuşiseră să-l strecoare într-un televizor stricat.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite