VIDEO Se răzbună pe rochia de mireasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un soţ părăsit din Arizona a găsit zeci de utilizări casnice pentru rochia albă de mătase pe care fosta nevastă a lăsat-o în urmă. Cine a spus că o rochie de mireasă e fragilă? Poate „îndura“ noroiul, resturile de mâncare, colţii unui câine şi totuşi rămâne întreagă ca să-ţi aminteascăde iubirea pierdută.

Ce poţi face cu o rochie de mireasă? O mulţime de lucruri, spune şi o demonstrează americanul Kevin Cotter din Tucson, Arizona. El a reuşit deja să o transforme într-o sperietoare de ciori, în rogojină de yoga, în burete de vase sau sită pentru scurgerea pastelor.

Numai un soţ părăsit se putea gândi la aşa ceva, scrie „The Daily Mail". Imediat ce soţia lui l-a lăsat după o relaţie de 12 ani, Kevin a pus la punct un diabolic plan de răzbunare, care a făcut senzaţie pe internet. Bărbatul vrea să găsească nu mai puţin de 101 întrebuinţări diferite pentru rochia de mireasă a fostei soţii până când obiectul de vestimentaţie va fi complet distrus. Până acum a găsit câteva zeci.

Funcţionează ca terapie

Kevin Cotter a fost devastat de divorţul prin care a trecut şi de faptul că fosta nevastă l-a părăsit în iulie anul trecut din cauză că „nu se mai iubeau". Iubita lui încă din liceu, femeia şi-a împachetat toate lucrurile personale, lăsând în urmă doar rochia de mireasă. Când Kevin a insistat să ia cu ea şi rochia de mătase purtată în ziua în care şi-au unit destinele, fosta soţie a refuzat şi i-a spus bărbatului că „poate să facă ce vrea cu ea". Iar bărbatul exact asta a făcut.

Americanul a lansat un site web, myexwifesweddingdress.com (în traducere, „rochia de mireasă a fostei mele soţii"), unde plănuieşte să prezinte nu mai puţin de 101 posibile utilizări ale articolului vestimentar. Până acum a reuşit să demonstreze cum poate fi utilizată rochia în nu mai puţin de 50 de moduri, de la rogojină de yoga la sită pentru scurgerea pastelor. Bărbatul a folosit rochia de mătase albă pe post de pungă cu gheaţă pentru tratarea entorselor, drept coardă pentru sărituri şi chiar banner la competiţiile sportive.

Folosind o mască „Darth Vader", celebrul personaj din seria „Războiul stelelor", Kevin a reuşit să transforme rochia într-o sperietoare de ciori, dar a folosit-o şi pentru a spăla vasele, ca prelată pentru grătarul din curte sau ca faţă de masă pentru picnic. Cutia rochiei a ajuns scăunel pentru picioare, iar voalul a fost folosit pe rând ca aţă dentară sau ca strecurătoare pentru paste. „Demersul acesta e un fel de terapie pentru mine", spune Kevin, care recunoaşte că a fost devastat de divorţ. Mii de utilizatori au intrat deja pe site-ul lui Kevin, succesul demersului său aducându-l în atenţia televiziunilor şi ziarelor.

image

Voalul e numai bun pentru scurs pastele  

Câteva dintre utilizările rochiei

- Sperietoare de ciori
- Banner
- Rogojină de yoga
- Prelată pentru zugrăvit
- Pungă cu gheaţă
- Coardă de sărit
- Şerveţel pentru lentile
- Prosop
- Frânghie de salvare din incendiu
- Prelată pentru grătar
- Ornament pentru pomul de Crăciun
- Strecurătoare pentru paste
- Burete de vase

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite