Se ascunde de copii fiindcă are doar o mână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carina are 7 ani şi jumătate şi un mare vis. Acela de a fi ca ceilalţi copii, adică de a avea două mânuţe. Un accident casnic nefericit, petrecut acum trei ani, a lăsat-o pe fetiţa din Timişoara fără mâna stângă.

Viaţa familiei Avram era una liniştită. Ilie şi Cosmina, tinerii părinţi, şi-au dorit mereu o fetiţă şi Dumnezeu le-a îndeplinit dorinţa. Carina a venit pe lume în februarie 2004 şi timp de patru ani s-a bucurat de copilărie. Din nefericire, un accident casnic a năruit toate visele familiei Avram. „O după-amiază obişnuită s-a transformat într-un dezastru. Carina s-a electrocutat şi am fost la un pas de a o pierde. A avut arsuri pe o suprafaţă de 30% din corp, iar medicii de la Spitalul „Grigore Alexandrescu"i-au dat şanse de supravieţuire de 50%", ne-a spus Ilie Avram, tatăl micuţei.

Din acel moment a început calvarul pentru micuţa din Timişoara. Părinţii au făcut un adevărat maraton pentru salvarea vieţii ei. Au stat o lună la Clinica de Chirurgie Plastică şi Recuperatorie de la „Grigore Alexandrescu", unde Carina a fost operată, apoi au mers şi la mai multe spitale din Cluj şi din Satu Mare. O nouă operaţie la care a fost supusă micuţa a avut loc la un spital din Germania, în mai 2011, iar lista intervenţiilor chirurgicale pe care le mai are de suportat fetiţa este lungă.

De la începutul tragediei, necazurile se ţin lanţ în familia Avram. Mica afacere a tatălui a dat faliment, din cauză că problemele nu l-au mai lăsat să se ocupe de treburi. Acum, unicul venit al familiei este indemnizaţia de asistent personal, în valoare de 500 de lei. „Ne este din ce în ce mai greu financiar, dar cel mai mult ne doare situaţia în care se află fetiţa noastră. Carina nu a mers la grădiniţă şi nici la şcoală nu am putut s-o înscriem. Încercăm cu ajutorul unui psiholog să treacă peste durerea de a nu fi ca şi ceilalţi copii",ne-a spus Ilie Avram.

Unica soluţie pentru Carina este obţinerea unei proteze speciale. Firma Ortotech le-a făcut două propuneri: fie o proteză estetică în valoare de 12.000 de euro, fie una bionică, de 19.000 de euro. Dacă cineva vrea să o ajute pe Carina, poate depune bani pe numele ei în contul Fundaţiei Adevărul, deschis la BCR sucursala Tunari: RO09RNCB02860011 33100003, în lei.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite