A rămas însărcinată în timp ce aştepta deja un copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jillian şi Hudson au fost concepuţi la două săptămâni distanţă dar s-au născut în acelaşi timp FOTO: Daily Mail
Jillian şi Hudson au fost concepuţi la două săptămâni distanţă dar s-au născut în acelaşi timp FOTO: Daily Mail

Julia Grovenburg din SUA este una din cele 11 femei cunoscute la nivel mondial pentru faptul că au rămas însărcinate, în timp ce erau deja însărcinate. La o singură naştere, femeia în vârstă de 33 de ani a adus pe lume doi copii care nu sunt, însă, gemeni.

Julia şi Todd Grovenburg, din Arkansas, SUA, s-au străduit trei ani pentru a-şi întregi familia, dar fără succes. Când s-au hotărât să adopte un copil, testul de sarcină al Juliei a indicat "pozitiv". Nimic ieşit din comun, până în prezent. Abia la două săptămâni de când a aflat că este însărcinată, povestea ei avea să facă înconjurul presei internaţionale. Julia a rămas din nou gravidă.

Ea este una din cele 11 femei cunoscute la nivel mondial care au rămas însărcinate în timp ce aşteptau, deja, un copil. Fenomenul se numeşte "superfetaţie": doi bebeluşi sunt concepuţi în momente diferite, dar se nasc în acelaşi timp. Din punct de vedere medical, ei nu pot fi consideraţi gemeni.

"Când femeia a făcut analiza cu ultrasunete, medicii au văzut un sac gestaţional, un copil care se dezvoltă, la o anumită vârstă gestaţională. Apoi au sesizat încă o bătaie de inimă, acesta fiind un copil mult mai mic din punct de vedere al dezvoltării", a explicat doctorul Karen Boyle de la Centrul Medical Greater Baltimore.

"Medicii au găsit vestea ca pe ceva incredibil, ca pe o descoperire medicală. Doctorul meu a spus că, în experienţa lui de 30 de ani, nu a mai văzut aşa ceva. Todd şi eu eram speriaţi pentru nu aveam habar ce înseamnă asta pentru copii", a spus Julia Grovenburg, citată de "The Daily Mail".

Chiar Julia a intrat pe internet şi a introdus în motorul de căutare "doi nou-născuţi care nu sunt gemeni" şi a descoperit că este vorba de "superfetaţie". S-a dus, de îndată, la medicul ei, care a recunoscut că nu mai auzise de acest fenomen până atunci.

Deşi cei doi fetuşi ajungeau la termen în săptămâni distincte, pentru să se dezvoltau în ritmuri diferite, la începutul lui decembrie 2010 Julia a născut, prin cezariană, doi copii perfect sănătoşi: Jillian şi Hudson.

Pentru că momentul conceperii diferă de la copil la copil, soţii Grovenburg şi medicii au constatat diferenţe în etapele de dezvoltare ale fiecărui sugar.

"Sunt foarte mici, dar toţi îşi dau seama că Jillian este mai în vârstă. Când vine vorba de Hudson, este clar că dezvoltarea lui este cu două săptămâni în urmă, comparativ cu Jillian", a spus Julia, care a precizat, totodată, că cei doi diferă complet şi la personalitate.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite