Scandalul de incest care a zguduit SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără a fost violată, de mică, de tatăl ei, de unchi, de bunic şi de câine, iar verii ei au suferit tratamente similare. Un american şi cei patru fii ai săi au fost inculpaţi în Missouri pentru violuri repetate asupra fiicelor, nepoatelor şi nepoţilor lor.

Poliţia a percheziţionat ferma familiei în căutarea unor eventuale cadavre, însă autorităţile au refuzat să spună dacă respectivele corpuri căutate aparţin unor adulţi sau unor copii, relatează CBS News.

Şeful poliţiei locale, Kerrick Alumbaugh, s-a limitat la a declara că există „indicii privitoare la prezenţa unui cadavru sau a mai multora în diferite locuri“.

Potrivit aceleiaşi surse, autorităţile încearcă să localizeze şi note scrise de copii, în care aceştia descriau violenţele sexuale la care au fost supuşi.

„Când victimele erau mai tinere, ele scriau ceea ce li se întâmpla şi puneau notiţele în borcane, pe care le îngropau în perimetrul proprietăţii“, a spus Bill Lowe, purtător de cuvânt al poliţiei.

Practici macabre

Calvarul prin care au trecut copiii a fost descoperit în august, când o tânără de 26 de ani s-a dus la poliţie pentru a povesti despre violenţele sexuale comise de tatăl, unchii dar şi de bunicul ei. Cele patru surori şi fratele ei au cooperat cu poliţia, ceea ce a contribuit astfel şi la apariţia altor inculpări.

Tânăra a descris nouă episoade de violenţe sexuale despre care îşi aminteşte că au început când ea avea cinci ani şi s-au încheiat când a rămas însărcinată şi a făcut un avort la doar 11 ani.

image

David A. Mohler, 52 de ani

Aceste acte erau însoţite de ceremonii elaborate de „căsătorie“ în cursul cărora fetiţele culegeau flori cu care îşi împodobeau părul şi purtau rochii speciale.

Bestialitate

După o astfel de ceremonie, tânăra a fost „căsătorită“ cu unul dintre unchii ei, care a dus-o apoi într-un coteţ pentru păsări. Ea îşi aminteşte că bunicul ei a pus o pătură pe poarta coteţului şi a spus: „Distraţi‑vă!“. Fata a fost obligată să întreţină raporturi sexuale cu un câine şi să-şi privească fratele în timp ce era violat, potrivit documentelor judiciare.

image

Jared Leroy Mohler, 48 de ani


Oficialul din poliţie a refuzat să precizeze dacă ceilalţi membri ai familiei erau la curent cu actele comise. Ororile s-au întâmplat între 1988 şi 1995 la ferma aflată în Bates City din Missouri.

Şeful poliţiei locale crede că mai sunt şi alte victime, susţinând că „pedofilii nu se opresc la un singur caz“. Cei cinci bărbaţi sunt anchetaţi pentru mai multe capete de acuzare privitoare la violenţe asupra unor copii, iar cauţiunile au fost fixate între 30.000 şi 75.000 de dolari.

Austria, încă şocată

image

Burrell E. Mohler jr, 51 de ani



Joseph Fritzl şi-a sechestrat şi violat fiica timp de 24 de ani, în urma incestului rezultând şapte copii. Austriacul a realizat în beciul casei sale o adevărată fortăreaţă unde şi-a ţinut închisă familia.

La proces, Fritzl a pledat vinovat la majoritatea capetelor de acuzare, cu excepţia celor de crimă şi de sclavie. A fost găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare şi condamnat la închisoare pe viaţă.

image

Roland Neil Mohler, 47 de ani

image

Adulţii le-au zis copiilor că dacă îşi scriu amintirile urâte şi le îngroapă, acestea vor rămâne acolo şi nu-i vor mai bântui.

image


Collin Stosberg
purtător de cuvânt al poliţiei din statul Missouri

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite