Ce îi mai “cer” românii lui Dumnezeu: rugăciuni pentru bani şi maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii se roagă pentru orice: sănătate, linişte, copii, noroc la examene, dar şi pentru o casă, o maşină sau chiar să câştige la loto. Aşa că „rugăciunea“ şi-a cam pierdut menirea.  Reprezentanţii bisericii susţin că nu e nimic spiritual în a te ruga pentru nevoi materiale sau în a „specializa“ sfinţi în rezolvarea problemelor.

Citeşte şi:
Taxa pe credinţă: Englezii, puşi să achite până la 25 de lire dacă vor să-l vadă pe Papă

„Acatistul ăsta e bun numai dacă te duci vinerea cu el, la şapte sau, şi mai bine, la nouă biserici fără să te întorci din drum", sună un sfat primit de curând de la o prietenă evlavioasă care ştia că am ceva probleme în familie. Am zâmbit şi i-am spus că o să fac întocmai, dar, la nici două zile, am auzit nişte vecine discutând în scara blocului despre ceva asemănător. Una dintre ele o sfătuia pe cealaltă: „Rugăciuni de felul ăsta trebuie să faci şapte săptămâni la rând la bisericile Sfântul Ciprian, Sfântul Mina, Sfântul Gheorghe şi Sfântul Anton. Numai aşa are rugăciunea putere".

Pe unii prieteni i-am auzit că spun de mai multe ori pe zi „Tatăl Nostru", o rugăciune pe care o ştie toată lumea. Şi dacă-i doare capul - vezi Doamne, aşa, de deochi - şi când se trezesc, şi când se culcă. Dar cei mai mulţi dintre cunoscuţi îşi fac prima rugăciune când pleacă dimineaţa de-acasă. Ca-n „Pădureanca" lui Slavici: „Fă trei cruci şi zi «Doamne-ajută!» când treci pragul casei, fie ca să ieşi, fie ca să intri, căci lumea din întâmplări se alcătuieşte, iar întâmplarea e noroc ori nenorocire, şi nimeni nu ştie dacă e rău ori bun ceasul în care a pornit, nici dacă va face ori nu ceea ce-şi pune de gând".

Liturghii prin „mesager"

Doamna Croitoru merge la biserică de-o viaţă. E trecută de 60 de ani şi nici ea nu mai ştie când a început să se roage de-adevăratelea, „după un program". „Acum, în post, merg în fiecare seară, chiar şi în timpul săptămânii. Dar mai ales duminica. Când dau acatiste pentru vii sau liturghii, pe care se trec şi viii, şi morţii, las şi eu cât pot. Am dat şi un leu, şi cinci. Nu mi-a băgat nimeni mâna în buzunar", spune ea.

Cum are mai mult timp liber, doamna e solicitată şi de vecinii care sunt nevoiţi să meargă la serviciu şi nu au cum să ajungă la slujba de la biserică. „Îmi dau acatistele gata scrise şi le duc eu pentru ei. E foarte important să te rogi. Soţul meu, Dumnezeu să-l odihnească acolo sus, lucra pe şantier. Cinci minute dacă avea libere, trecea pe la biserică. S-a rugat mereu şi-a avut toată viaţa ce şi-a dorit", explică doamna Croitoru cum a văzut cu ochii ei puterea rugăciunii.

Ritualuri casnice

Ioana are 55 de ani şi se roagă acasă, în faţa icoanei, cu o candelă aprinsă. După ce a născut primul copil, în urmă cu 30 de ani, a devenit „mai conştientă de divinitate". „Îmi spun rugăciunile în zilele de post - lunea, miercurea şi vinerea - şi-i cer lui Dumnezeu sănătate pentru mine şi pentru copii sau soţ, linişte în casă şi la serviciu. Ştii cum se spune: «Roagă-te pentru alţii şi-ţi va fi bine». Mă rog să-mi dea Domnul minte să nu greşesc, să nu fac rău cu voie, să-mi ierte păcatele şi să le ierte şi pe ale celor care mi-au greşit. Nu te poţi ruga să pedepsească pe cineva", povesteşte Ioana.

E ortodoxă şi când era tânără-tânără mergea la biserică. Apoi, păcatele i s-au părut „prea grele". „În plus, nu mi se pare corect să mă duc să mă rog ca să mă vadă cineva. Oriunde eşti, acolo e şi Dumnezeu. Şi mai e ceva: nu poţi să te rogi pentru bogăţii materiale, e un păcat să-i ceri averi lui Dumnezeu."

Românii se roagă pentru orice: sănătate, pace, linişte, copii, noroc la examene, un loc de muncă mai bun, o casă, o maşină sau chiar să câştige la loto, aşa că „rugăciunea" şi-a pierdut din menire. În ritul ortodox, rugăciunea e o cerere, o mulţumire sau o laudă adresată de credincioşi divinităţii. Acatistele sunt, de asemenea, imnuri de mulţumire şi de preamărire, urmate uneori de litanii (rugăciuni lungi şi repetate), dar credincioşii le interpretează mai degrabă ca pe nişte „bileţele" trimise lui Dumnezeu.

O zi de rugăciune obligatorie

Preoţii recunosc că tot mai puţini sunt credincioşii care vin să se roage pentru sufletul lor şi care înţeleg adevărata putere a rugăciunii. Dar politicienii par să fi aflat puterea ei din zilele noastre, drept care au decis să-i acorde rugăciunii o zi naţională.

Conform unei iniţiative legislative, prima duminică din octombrie va fi declarată „Ziua Rugăciunii". Legea se află în acest moment în dezbaterea Comisiei de muncă a Senatului şi ar putea fi adoptată la toamnă.

Un sprijin în lupta cu viaţa

Conform datelor STISOC2010, studiu dat recent publicităţii, 95% din români cred în Dumnezeu şi un procent apropiat (88%) în puterea rugăciunii. Credinţa în existenţa Iadului este cel mai puţin răspândită în rândul populaţiei, mai arată cercetarea. Pentru majoritatea, 64%, biserica reprezintă locul unde au loc slujbele religioase, deci mai mult un loc de practicare a religiei decât un corp spiritual.

Mai mult acasă decât la biserică

53% din români declară, de asemenea, că merg la biserică cel puţin o dată pe lună, ceea ce, privit din perspectivă europeană, indică un grad înalt de practică religioasă. Conform „Studiului Valorilor Europene", România este ţara ortodoxă cu practica religioasă cea mai crescută. Nivelul practicii religioase în spaţiul privat este şi mai ridicat decât cel al frecventării bisericii, 73% din românii chestionaţi declarând că se roagă cel puţin o dată pe săptămână.

Practica religioasă este frecventă în România, faţă de alte state europene: procentul celor care se roagă zilnic este de peste 50%. Surclasăm astfel ţări precum Cipru (46%), Polonia (38%) sau Bugaria (17%). La polul opus se află ţări precum Cehia (9%) şi Germania (8%). Şi participarea la slujbe religioase este importantă pentru români, aproape jumătate declarând că merg cel puţin o dată pe lună la biserică, în afară de nunţi, de botezuri şi de sărbători. La acest capitol suntem depăşiţi de Polonia (70% din locuitori declară că merg la slujbă cel puţin o dată pe lună), Irlanda (57%) şi Cipru (56%).

„Imaginea pe care o creionează datele referitoare la credinţa şi practica religioasă din ţara noastră este aceea a unei societăţi în care religia joacă un rol important în viaţa cotidiană. Religia este văzută ca un sprijin individual în confruntarea cu solicitările vieţii cotidiene", mai arată autorii studiului.

Proiectul STISOC - Ştiinţă şi societate - a constat în elaborarea şi aplicarea unui chestionar comparabil cu cele aplicate în cadrul Eurobarometrului Special al Comisiei Europene şi a fost realizat în perioada iulie-septembrie 2009, pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia în vârstă de peste 18 ani din România.

Primitivi în relaţia cu biserica

Imaginea pe care sociologul Mircea Kivu o are despre practicarea religiei la români este mai degrabă a unui „troc cu divinitatea". „La noi, sentimentul religios este mai degrabă mistic, seamănă cu cel al popoarelor primitive care se roagă la Zeul Lup să facă sau să nu facă", spune acesta. Şi asta din cauză că „gradul de cultură teologică este extrem de redus".

„Majoritatea adulţilor de acum au avut timp de mulţi ani o relaţie destul de precară cu religia. Nici acum, chiar dacă se predă în şcoli, nu am prea mare încredere în tipul de religie care se învaţă acolo", adaugă sociologul.Mircea Kivu limitează influenţa factorului economic, deoarece „românii au aceleaşi practici religioase şi în vremuri de prosperitate, şi în vremuri de criză".

„Practici străine" transformă rugăciunea în altceva

Părintele Vasile Gavrilă, preot la Biserica „Sfântul Nicolae" - Paraclis Universitar - (Biserica Rusă) din Bucureşti, spune că „rugăciunea este o nevoie a omului". „E calea prin care oamenii vorbesc cu Dumnezeu şi este firească, ontologică. Numai că fiecare o face în felul lui, în funcţie de starea lui duhovnicească", explică părintele Gavrilă.

În opinia sa, omul este foarte uşor influenţat de ceea ce se întâmplă în jurul lui şi de aici apar „practici străine" ce fac ca rugăciunea să se transforme în altceva. De multe ori, oamenii cer să li se rezolve lucruri materiale, în acest caz rugăciunea neavând nimic în comun cu adevărata credinţă.

„Poţi să te rogi pentru hrană, pentru a avea cele necesare traiului firesc, pot să fiu de acord cu asta. Dar înainte de toate, în rugăciunile noastre către Dumnezeu ar trebui să căutăm, să cerem Împărăţia cerului. Restul sunt lucruri secundare, complementare, aşa cum le spunea Iisus iudeilor", spune preotul Vasile Gavrilă.

Sfinţi „specializaţi" şi magie

Acesta a observat în practicile oamenilor care vin să se roage în biserică trei tendinţe neortodoxe. „Mai întâi, rugăciunile pentru nevoile materiale. Apoi, modul în care fac aceste rugăciuni - adică un fel de «specializare» a sfinţilor pentru rezolvarea anumitor probleme - te rogi la sfântul ăsta, obţii anumite lucruri! Nu e nimic spiritual în asta. Şi, nu în ultimul rând, atitudinea faţă de rugăciune care este supusă unor influenţe păgâne: omul nu se angajează într-o lucrare duhovnicească, ci aşteaptă să se împlinească ceva, să aibă loc un lucru magic, iar rugăciunea e un fel de formulă magică pe care o rosteşte", arată părintele Gavrilă.

Pe de altă parte, recunoaşte că foarte mulţi dintre oamenii care vin în lăcaşul în care slujeşte el - peste 80% - fac asta pentru nevoile spiritului. „Au şi nevoi în plan social - spovedania, sfânta împărtăşanie, rugăciunile pentru putere, pentru motivaţie, pentru a-i putea ajuta pe ceilalţi", adaugă preotul de la Biserica „Sfântul Nicolae".

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite