Românii consideră ofensatoare ignorarea unei cereri de prietenie în reţelele de socializare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intel România a publicat recent rezultatele unui sondaj de opinie realizat în România şi în alte 15 ţări din regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) despre rolul pe care dispozitivele mobile îl au în societate şi gradul de acceptare al utilizării lor în spaţii publice.

Reţelele de socializare, care generează o parte semnificativă din traficul pe dispozitive mobile, solicită, conform studiului Intel, „maniere mobile” mai exigente.

Românii consideră că cel mai mare „păcat” în spaţiul social media este folosirea contului altei persoane pentru a face o farsă, informează itcnews.info

59% sunt de părere că o încălcare a bunelor maniere în social media este dezvăluirea în exces a detaliilor personale.

De asemenea, pentru 58% din românii respondenţi, a eticheta („tag”) persoane în poze neonorante fără permisiunea acestora este o altă încălcare gravă a principiilor social media.

Totodată, 25% cred că a ignora cererea de prietenie a cuiva este un gest ofensator pe reţelele de socializare.

13% au această părere despre utilizarea unei imagini cu copii sau animale ca fotografie de profil, iar 12% sunt de părere că a răspunde târziu la un mesaj, post sau tweet este dovada lipsei bunelor „maniere mobile”.

53% din români sunt de acord că este necesar un Cod al bunelor maniere de utilizare a tehnologiei mobile în spaţiile publice. Pentru a susţine această opţiune, 42% declară că au fost deranjaţi sau stresaţi de către cineva care a folosit în mod necorespunzător un telefon, laptop sau tablet PC în public.

Studiul „Codul bunelor maniere de utilizare a dispozitivelor mobile” a fost realizat online, în luna mai 2011, de Redshift Research. În total au fost intervievate 12.761 de persoane din 16 state din regiunea EMEA. Din România au fost intervievate 500 de persoane, 49% dintre acestea având vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani. 40% dintre cei intervievaţi sunt angajaţi şi lucrează peste 35 de ore pe săptămână, iar 28% sunt studenţi. Majoritatea lucrează într-un birou.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite