Românii îşi educă pruncii cu bâta

Părinţii nu-i văd pe cei mici ca pe nişte cetăţeni cu drepturi egale, ci ca pe nişte animăluţe care trebuie dresate, chiar şi prin metode violente. Psihologii atrag atenţia că violenţa, cu toate formele pe care le îmbracă, nu dă rezultate decât pe moment, dar le mutilează pe viaţă sufletele celor mici.

Citiţi şi
VIDEO Violenţa în şcoală, o tendinţă a ultimilor ani. Cum poate fi combătută?
Bucureşti: Şcolile din sectorul 1 vor avea butoane de panică până în iunie
Bistriţa: Bătaie în curtea şcolii

„Mă numesc Adina, am 15 ani şi am o problemă: mama este plecată de doi ani în Franţa, iar eu locuiesc cu tata şi cu bunicii. Tatăl meu consumă băuturi alcoolice şi este agresiv verbal cu mine, de aici şi lipsa de comunicare dintre noi. Cum aş putea să relaţionez mai bine cu tatăl meu? Ce l-ar putea determina să-şi schimbe comportamentul faţă de mine?”. 

„Sunt Ioana şi am 14 ani.

V-am sunat pentru că părinţii mei mă bat, mai ales mama. Deşi mai am încă patru fraţi, părinţii numai pe mine mă lovesc şi îmi adresează cuvinte jignitoare. Din această cauză am plecat de acasă şi locuiesc la rude sau dorm câteodată afară, pe stradă. La şcoală nu mai merg din clasa a V-a. Vă rog să mă ajutaţi!”.

„Mă numesc Raluca şi am 14 ani. De ceva timp mama mea este extrem de violentă cu mine. Tatăl meu a plecat la lucru în Italia şi nu mă poate ajuta, iar bunicii materni nu mă înţeleg, considerând că mama mea are dreptate. Îmi este teamă să mă întorc acasă, acum sunt pe stradă şi nu ştiu unde să mă duc. Aş putea să apelez la bunicii din partea tatălui, însă aceştia locuiesc într-o altă localitate şi nu pot să iau legatura cu ei.”

„Mă numesc Diana, am 11 ani şi am apelat «Telefonul copilului» pentru a vă povesti faptul că Dănuţ, colegul meu de bancă, este bătut de tatăl său. Cred că aseară Dănuţ a fost bătut foarte rău, deoarece are mai multe răni la nivelul feţei şi mâinilor. L-am întrebat ce a păţit, însă mi-a spus că s-a bătut cu fratele său. Nu l-am crezut, deoarece fratele său are opt ani şi nu poate să-i lase astfel de urme. Mai mult decât atât, am văzut şi nişte pete de sânge pe hainele lui. Azi dimineaţă, Dănuţ a fost adus la şcoală de mama sa şi am văzut că şi ea avea vânătăi pe faţă. Aş vrea să-mi spuneţi cum îl pot ajuta pe Dănuţ.”

Abuzuri şi lipsă de comunicare

Numele sunt fictive, dar faptele descrise sunt cât se poate de autentice. Acestea sunt doar câteva dintre mărturiile copiilor care apelează la Telefonul copilului, un număr gratuit pe care adulţi şi minori deopotrivă îl formează pentru a sesiza cazuri de violenţă, abuzuri şi neglijenţă faţă de copii.

De la 1 ianuarie 2009, au fost semnalate 319 cazuri de abuz din întreaga ţară şi 611 reveniri - cei care au apelat iniţial au sunat pentru a-i informa pe oficialii asociaţiei care asigură acest serviciu asupra modului în care au fost soluţionate cazurile.

Intervenţii necesare

„La 238 dintre cazurile înregistrate a fost nevoie de intervenţia Potecţiei Copilului. De cele mai multe ori nu ne sună copiii abuzaţi, ci martorii acestor abuzuri: colegi de clasă, cadre didactice, mame ale copiilor - la rândul lor victime ale violenţei, vecini, poliţia. Cele mai frecvente tipuri de abuz sunt molestarea fizică, abuzul emoţional, neglijenţa, cerşetoria, abuzul sexual şi cel instituţional, în cazul copiilor plasaţi în centre. Dar nu sunt deloc puţine cazurile în care copiii doresc doar să fie ascultaţi, să povestească ce au făcut la şcoală, pentru că nu au cui să spună acasă”, ne-a declarat Cătălina Florea, director executiv al asociaţiei „Telefonul copilului”.

De ce adulţii devin violenţi şi îşi îndreaptă răutatea asupra copiilor? „Din păcate, părinţii îi consideră pe copii un soi de animăluţe care trebuie dresate. Asta deşi ar trebui să îi trateze ca pe nişte cetăţeni cu drepturi egale cu ale lor. În plus, nu au aproape deloc răbdare şi sunt total nepregătiţi în creşterea copiilor”, identifică psihologul Irina Petrea de la asociaţia „Salvaţi
copiii” sursa relelor.

Părinţii abuzează emoţional de copii

Psihologul Irina Petrea a explicat pentru „Adevărul” că agresivitatea faţă de copii îmbracă mai multe forme: abuzurile pot fi emoţionale, fizice şi sexuale.

„Critica permanentă şi constantă, de genul «nu eşti bun de nimic», «nu eşti în stare de nimic», «eşti un prost», este un tip de abuz. Părinţii şi educatorii ar trebui să critice fapta şi nu persoana. Formulări de genul «e dezordine în camera ta» sau «fii mai atent să nu te împiedici» sunt de preferat acuzaţiilor pe care le fac părinţii mereu: «eşti un dezordonat» sau «eşti un împiedicat»”, spune Irina Petrea, cunoscută drept Supernanny din diverse emisiuni şi cărţi dedicate creşterii copiilor.

Dacă abuzurile fizice pot lăsa urme uşor vizibile, cele emoţionale se văd în timp, mai spune specialistul. Ele pot fi identificate însă aproape în orice familie şi îmbracă mai multe forme: negarea nevoilor, minimalizarea problemelor, izolarea, controlul excesiv etc.

Dacă-i întrebaţi pe părinţi, 50% din ei spun că-şi mai altoiesc uneori odraslele. Dar 80% din copii vor spune că au mâncat cel puţin o dată bătaie.

Irina Petrea
psiholog

3.146 de cazuri de abuzare, neglijare sau exploatare a copiilor au fost constatate în primele trei luni ale anului de Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din întrega ţară.

92 de dosare au fost trimise poliţiei pentru a se iniţia cercetarea penală şi, ulterior, urmărirea penală a agresorului, arată statisticile de la Protecţia copilului pe primele trei luni ale lui 2009.

54% din populaţie reduce semnificaţia sintagmei „tratamente umilitoare asupra copilului” la formele abuzului fizic – bătaia, pedepsele crunte, maltratarea fizică etc.

Practici interzise prin lege

Din 2006, la iniţiativa organizaţiei „Salvaţi copiii”, 5 iunie a fost consacrată ca „ziua împotriva violenţei asupra copilului”. Anterior, prin Legea 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, pedepsele fizice şi tratamentele umilitoare aplicate copilului au fost interzise, România fiind a 13-a ţară din lume în care au fost luate asemenea măsuri.

Asemenea rele tratamente sunt sancţionate de Codul Penal, iar pedeapsa corelată poate fi decăderea din drepturile părinteşti.
Cu toate acestea, 30% din părinţi au cunoştinţă despre existenţa acestor prevederi legale, iar aproape 20% din specialişti nu cunosc sau ştiu într-o foarte mică măsură aceste prevederi, se arată într-un studiu realizat de „Salvaţi copiii”.

Proiectul noului Cod Civil, în forma aprobată de executiv, stabileşte foarte clar cum se exercită autoritatea părintească, excluzând, de asemenea, violenţele fizice şi verbale asupra minorilor. 

Cu părinţii la şcoala de părinţi

Psihologii şi asistenţii sociali chestionaţi de „Adevărul” spun că, deşi presupune instinct şi dragoste, meseria de părinte se poate învăţa. Asta dacă şi adulţii sunt conştienţi de problemele pe care le au şi vor să-şi educe abilităţile de comunicare cu copiii.

„Dacă se constată că nu ştiu cum să-şi trateze copiii, părinţii ar trebui să fie, la rândul lor, trimişi la şcoală.

Chiar prin decizie dată de instanţă, dar tribunalele nu pun accent pe acest lucru. Participarea la 20 de şedinţe de consiliere, de pildă, sau la cursuri dedicate părinţilor ar trebui să reprezinte o condiţie pusă de instanţă pentru adulţii care sunt violenţi cu cei mici, chiar dacă faptele sunt mai puţin grave”, ne-a declarat Manuela Dănescu, director în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

Şcoli pentru părinţi au fost deschise în tot mai multe oraşe ale ţării, fie de instituţiile abilitate ale statului, fie în coordonarea diferitelor organizaţii nonguvernamentale - cum este cazul cursurilor „Cu părinţii la şcoală”, organizate de „Salvaţi copiii”.

„Comparativ cu alte state din Europa, de pildă Germania, părinţii din România sunt într-o mică măsură interesaţi să participe la astfel de traininguri. Dacă ar participa, ar afla că abuzul este insinuos: mai întâi, o palmă, apoi două-trei şi chiar agresiuni mai grave”, mai spune Manuela Dănescu.

Ca să-şi corecteze modul de a relaţiona cu propriii copii, părinţii ar trebui să înveţe metode de educare care pun accentul pe argument şi nu pe violenţă, să fie răbdători şi consecvenţi.

„Ne-am observat părinţii, atunci când eram mici, şi facem ca ei. Ar trebui să înţelegem şi să aplicăm, spre deosebire de ei, metode educative pozitive şi nu o palmă sau să-i ciufulim de fiecare dată când greşesc ceva. Dacă nu ei, ci colegii noştri de serviciu ar greşi, la fel ne-am comporta şi cu ei?”, mai spune şi Irina Petrea.