VIDEO Republica Dominicană, istorie, ritm şi magie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel de-al şaselea volum al colecţiei National Geographic Traveler poate fi cumpărat mâine, împreună cu ziarul „Adevărul“ şi ghidul TV, la preţul de 12,99 lei. Faimoasă pentru plajele umbrite de cocotieri, Republica Dominicană se dezvăluie doar celor care au răbdare să-i afle istoria, să-i fumeze trabucurile şi să-i danseze ritmurile.

Un lucrător de la o fabrică de trabucuri alege o frunză de tutun dintr-un sac, o aşază pe masa de lucru şi începe să ruleze un trabuc. Este unul dintre „torcedorii" dominicani care fumează o ţigară de foi în timp ce modelează o alta.

„Torcedores" (în traduere, cei care rulează) şi trabucurile groase pe care le realizează compun una dintre imaginile definitorii pentru Republica Dominicană, ţară ce produce printre cele mai apreciate mărci de trabuc din lume, rivalizând cu ţigările de foi cubaneze.

Dincolo de nisip şi valuri

Dacă vă rezumaţi la un sejur într-una din staţiunile all-inclusive  din inima turistică a ţării - pe coasta Atlanticului, în nord, şi pe cea a Caraibelor, în sud - nu veţi avea ocazia să-i vedeţi la lucru pe „torcedores", să dansaţi pe străzile capitalei Santo Domingo sau să admiraţi arhitectura care se confundă cu istoria insulei unde, cu mai bine de 500 de ani în urmă, Cristofor Columb a întemeiat Lumea Nouă.



Liniştea şi calmul de pe plajele presărate cu căsuţe din lemn şi acoperişuri din stuf de pe Coasta de Cocos nu se regăseşte pe străzile din Santo Domingo, aflată la doar 200 de kilometri depărtare. Capitala, întemeiată de fratele lui Columb, Bartolomeu, cea mai veche aşezare europeană încă locuită din Lumea Nouă, vibrează zi şi noapte pe ritmuri de merengue, un amestec între sonorităţile africane şi cele spaniole.

Şi cea mai bună modalitate de a experimenta „música dominicana" este participarea la festivalurile patronate de câte un sfânt, în care femeile şi bărbaţii se învârtesc, chiuie şi-şi aruncă în aer pălăriile şi eşarfele.

Istorie şi lux

O plimbare pe străzile pietruite din zona Colonial echivalează cu o întoarcere în timp, iar din piaţa centrală, dominată de statuia lui Cristofor Columb, poţi privi localnicii care beau espresso la umbra copacilor, în timp ce lustragii le fac pantofii.

Pentru a afla cum trecutul convieţuieşte cu luxul vieţii moderne este recomandată o plimbare pe bulevardul Malecón, plin de cazinouri şi hoteluri, apoi prin cartierele Naco-Winston Churchill-Piantini, cu restaurante de lux şi mall-uri.

Călătoreşte cu „Adevărul"

Ghidurile din colecţia National Geographic Traveler vă prezintă câteva dintre cele mai atractive destinaţii turistice ale momentului, sunt tipărite în condiţii grafice de excepţie şi costă de patru ori mai puţin decât alte apariţii editoriale din aceeaşi categorie.

Volumul care apare mâine are 240 de pagini cu informaţii despre istoria şi cultura Republicii Dominicane, dar şi cu sfaturi de călătorie şi sugestii pentru locuri de cazare, shopping şi divertisment. Următoarele destinaţii care vor fi oferite în colecţia National Geographic Traveler sunt Canada, Alaska şi Japonia.

image
image
image

Republica Dominicană


Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite