Relaţii cu ochii la cardul de debit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din ce în ce mai mulţi oameni intră în relaţii amoroase ademeniţi de averea partenerului, fiind prea puţin convinşi că există şi alte căi spre fericire. Relaţiile de durată care pornesc de la diversele interese ale partenerilor pot dura, în cazul în care aceştia nu se ascund după deget, spun psihologii.

La 25 de ani, Andreea M. admite, doar pentru prietene, că a pornit relaţia cu viitorul soţ mai degrabă din interes decât dintr-o mare dragoste, dar nu crede că fericirea mariajului lor se poate împotmoli din cauza asta.

Andreea şi-a început relaţia cu Iustin în urmă cu trei ani, la sugestia mamei. „Mi-a spus franc: «E greu să găseşti un soţ care să te şi iubească aşa cum trebuie, pe care să-l şi iubeşti nebuneşte şi care să aibă bani cât să nu fie nevoie să-ţi faci griji. Nu zic să te întreţină, nu mă înţelege greşit. Poţi să ai un job, dar banii pe care îi câştigi, să-i investeşti în tine, iar cu banii lui să trăiţi, să vă creşteţi copiii, să vă faceţi toate poftele»", povesteşte Andreea.

Dintr-un bloc de locuinţe la vilă

„Până să am discuţia asta cu mama, nu văzusem în Iustin decât un amic, un tip nostim cu care mă întâlneam deseori la petrecerile de familie. Am zis că merită să încerc. El mă plăcea, eu arăt bine, lăsând la o parte modestia, aşa că nu a fost foarte greu să începem o relaţie. Nu spun că sunt cu el doar pentru bani, ne unesc şi alte lucruri. Dar, de exemplu, pasiunea noastră pentru călătorii ar rămâne doar la acest stadiu, dacă el nu şi-ar permite să plecăm, cel puţin o dată pe lună, în scurte vacanţe în străinătate", mai spune tânăra.

Andreea s-a născut şi a crescut în cartierul bucureştean Giuleşti, într-o familie modestă. A fost împreună cu un tip din cartier, taximetrist, timp de trei ani, dar, până la relaţia cu Iustin, nu a avut niciodată parte de tratamente de înfrumuseţare la un salon costisitor, nici de ieşiri săptămânale la restaurant sau în cluburi, de plecări pe nepusă masă în Turcia sau în Grecia, de concedii în Ibiza sau la New York, şi nici de cadouri sofisticate. Şi dacă ar fi rămas cu taximetristul, spune ea, cu siguranţă nu ar fi făcut nunta, programată pentru luna septembrie a anului viitor, într-un club de fiţe din Bucureşti, nici nu ar fi visat acum la o lună de miere în Thailanda, nici nu ar fi locuit într-o vilă cu două etaje dintr-un cartier rezidenţial de lângă Capitală şi nici n-ar fi participat la petreceri de weekend organizate în grădinile milionarilor din România.

Mai multă bunăstare

Andreea face parte din rândul persoanelor care, aşa cum s-ar traduce în vorbirea populară, au o relaţie bazată pe un interes financiar. Tânăra crede că o relaţie amoroasă pornită din interes poate fi la fel de rezistentă ca una bazată pe dragoste. Ba chiar, spune ea, mariajul ei poate fi şi mai trainic. „E o vorbă - banii nu aduc fericirea, dar o întreţin. Degeaba oamenii se iubesc, dacă se ceartă toată ziua din cauza lipsurilor. Mai bine mai puţină dragoste şi mai multă bunăstare", consideră bucureşteanca.

„De ce să mă stresez eu că nu am bani de cosmetică sau, mai rău, de medicamentele copilului? Eu cred că o femeie deşteaptă poate să aibă o relaţie frumoasă şi de durată cu bărbatul bogat pe care l-a cucerit. Bine, asta dacă există măcar minimum de atracţie între ei, adică să nu fie interes sută la sută", conchide Andreea.

„Femeile care aleg să se căsătorească de tinere cu bărbaţi bogaţi nu sunt modele de femei autonome. Faptul că ele caută stabilitatea financiară într-un bărbat, fără să apeleze la resursele lor intelectuale, dovedeşte că încă nu a fost internalizată ideea de autonomie personală", explică Andreea Molocea, feministă şi membră a ONG-ului FILIA, Centrul de dezvoltare curriculară şi studii de gen. „Multe femei asociază autonomia cu materialul, cu ceea ce se află în exteriorul lor, pentru că ele încă nu ştiu că există şi alte căi de a avea atât fericire, cât şi bani", adaugă feminista.

Psihologii spun că o relaţie bazată pe interes - fie că e vorba de unul de natură profesională, fie că e vorba de unul financiar - poate să dureze mai mult decât una în care, între cei doi parteneri, există exclusiv atracţie fizică. Explicaţia? „Cuplurile care cred că fericirea ţine numai de dragoste sau de cât de bine se înţeleg cei doi parteneri la pat se înşală amarnic. Poveşti cu «Frumoasa şi Bestia» există doar în cărţi. Discuţiile despre bani nu sunt romantice, nu sunt uşor de purtat pentru oricine, dar sunt importante, iar oamenii trebuie să le aibă, cu maximum de sinceritate, înainte de a decide să fie împreună", explică psihologul Cristiana Leviţchi.

Lipsa banilor generează multe probleme

Cuplurile sunt de două ori mai predispuse să se despartă din cauza banilor decât din orice alt motiv, arată rezultatele unei cercetări realizate în Marea Britanie, la începutul acestui an. 58% din persoanele chestionate în cadrul unui sondaj admit că bugetul familiei reprezintă un factor important în decizia de separare, notează cotidia-nul britanic „The Daily Mail". 32% din persoanele care au declarat că banii sunt cel mai puternic motiv de despărţire au spus că aveau divergenţe legate de cheltuirea banilor, iar 28%, că partenerul cheltuia prea mult.

"Cuplurile care cred că fericirea ţine numai de dragoste sau de cât de bine se înţeleg cei doi parteneri la pat se înşală amarnic."
Cristiana Leviţchi
psiholog

Femei care ştiu exact ce vor sau sunt prea fragile

Psihologul Bianca Macavei spune că relaţiile bazate pe un interes, social sau financiar, s-au născut odată cu specia umană. „În urmă cu ceva vreme, aceasta era o modalitate de control al resurselor: familia decidea cine cu cine se căsătoreşte, cum se păstrează intacte sau cum se măresc resursele familiei. Era o modalitate de control şi de gestionare a averii", arată psihologul cu experienţă în terapia de cuplu.  

Astăzi, spune Bianca Macavei, unii oameni, nu puţini, aleg să obţină resursele de care au nevoie intrând în relaţii bazate pe diverse interese. „Unele persoane nu se simt în stare să atingă un anumit statut altfel, altele chiar nu sunt în stare, şi atunci, pentru a avea un trai cel puţin decent, apelează la varianta care implică un partener înstărit. E simplu: vor să evite anumite lucruri negative, un statut social prost sau critici din partea rudelor", explică Macavei.

Din punctul ei de vedere, femeile care îşi aleg un soţ cu bani se pot împărţi în mai multe categorii, neputând fi făcut un profil general pentru ele. Fie, spune psihologul, sunt femei puternice, care au în cap un plan bine definit de la început - vor să aibă bani, iar dacă îşi doresc doar asta, sunt în regulă din punct de vedere psihic cu alegerea lor, fie sunt femei mai fragile emoţional, care au nevoie să se ataşeze, să fie dependente.

Fericirea depinde de inteligenţă

Contrar opiniei generale, spun specialiştii, o relaţie pornită din interes poate aduce împlinire pentru amândoi partenerii. Într-un astfel de cuplu, fiecare dintre cei doi urmăreşte ceva, iar ei, chiar dacă uneori nu verbalizează acest fapt, sunt conştienţi de modul în care stau lucrurile. „El vine cu banii, cu bunăstarea financiară, iar ea, cu frumuseţea. E un schimb pe care îl fac cei doi. Succesul unei relaţii constă în atingerea scopurilor. Dacă fiecare obţine ceea ce-şi propune - ea, un soţ potent financiar, el, o imagine frumoasă alături -, relaţia poate să reziste. Modul în care evoluează lucrurile depinde însă şi de nivelul lor de inteligenţă", e de părere psihologul Cristiana Leviţchi.

Din punctul său de vedere, nu doar femeile caută parteneri cu bani, ci şi bărbaţii. „Există destul de multe femei care au relaţii cu tineri modeşti, pe care îi întreţin, şi care pot fi fericite cu alegerile lor. Într-o relaţie de acest tip, nu e nici ea vinovată că-şi «cumpără» un tip tânăr, nici el, că se foloseşte de bunăstarea ei. Fiecare ştie la ce se înhamă, încă de la început", mai spune Leviţchi.

Psihologul crede că o relaţie completă trebuie să aibă atracţie fizică, dar nu prea multă încât să te ia valul şi să nu-i vezi defectele partenerului. Chiar dacă nu recunoaştem, adaugă specialistul, resursele cu care vine fiecare în cuplu cântăresc destul de mult. „Relaţiile amoroase care durează cel mai mult sunt cele în care persoanele implicate provin din aceeaşi zonă socială, între care nu există disproporţii foarte mari", încheie Cristiana Leviţchi.

"În urmă cu ceva vreme, familia decidea cine cu cine se căsătoreşte. Era o modalitate de control şi de gestionare a averii."
Bianca Macavei
psihoterapeut

Bărbaţii trebuie să-şi dorească femei independente

Specialiştii în studii de gen şi-ar dori să afle câţi bărbaţi vor să se însoare cu femei bogate şi să nu mai muncească. „Aş fi curioasă să aflu câţi ar răspunde, în România, indiferent dacă sunt femei sau bărbaţi, la întrebarea «Ţi-ar plăcea să te căsătoreşti cu cineva bogat?»", afirmă Tudorina Mihai, feministă şi membră a ONG-ului FILIA.

Femeile încep să-şi câştige „autonomia“ personală  Foto: Shutterstock



Aceasta admite că este o realitate faptul că „unele femei aleargă după bărbaţii cu bani". „Trăim într-o lume în care resursele se află, în cea mai mare parte, în mâinile bărbaţilor. În România, dacă ne uităm la topul celor mai bogaţi 300 sau 500 de români, vedem că există un monopol masculin asupra capitalului. Femeile ajung indirect la resurse prinzându-i în mrejele lor pe cei dispuşi să împartă bogăţia prin căsătorie sau printr-o simplă relaţie", crede feminista. „Este o adaptare a luptei pentru supravieţuire, impusă, pe de o parte, de inegalităţile de şanse dintre femei şi bărbaţi în competiţia pentru a ajunge la vârf, iar pe de altă parte, de polarizarea socială mare din România", adaugă aceasta.

Victimele sistemului

Oamenii, indiferent de gen, îşi doresc bani. „Există femei care preferă să investească în aspectul lor pentru a ademeni bărbaţi, aşa cum există bărbaţi care au drept unic scop câştigul material, pentru a pune mâna pe o asemenea femeie. Ambii sunt victime ale sistemului patriarhal şi sunt făcuţi unii pentru ceilalţi", e de părere şi feminista Andreea Molocea.

„Câtă vreme vor exista bărbaţi a căror viziune despre femeie, relaţii şi căsătorie se rezumă la «Jane-frumoasa, Tarzan-cu-bani», să nu se mire că vor da peste o frumoasă care îi va dori pentru bani", adaugă aceasta. Schimbarea, mai spune Molocea, trebuie să vină şi de la bărbaţi - ei trebuie să înveţe să-şi dorească femei independente.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite