Reclamagiul, vecinul care îţi trimite autorităţile pe cap

Acest tip de personaj este nemulţumit de tot ce-l înconjoară. Neobosit, reclamă pe toată lumea la administraţia blocului, la primărie sau la poliţie.

Reclamagiului nu-i convine niciodată nimic. Este paranoic, se crede tot timpul persecutat şi consideră că toţi ceilalţi îşi dedică vieţile unui singur ţel: să-i facă lui necazuri. Când n-are motive de nemulţumire, inventează unele dintre cele mai fanteziste. Este tot timpul cu ochii pe ceilalţi şi taxează orice gest care i se pare nepotrivit. Poliţia s-a plictisit de el, la fel şi Biroul de Reclamaţii de la Primărie sau Oficiul pentru Protecţia Consumatorului (OPC).

Psihologii spun că reclamagiul „de carieră" este în acelaşi timp extrem de suspicios, trăsătură dublată de un temperament coleric. Cel mai înţelept lucru de făcut când ai de-a face cu un astfel de individ este să-l eviţi, susţin specialiştii. Şi cum legea acordă tuturor acces liber la justiţie şi la autorităţi, reclamagiul este aproape imposibil de domolit şi de pedepsit. 

Parcarea, clanţa şi pereţii

Mihai Cristea, în vârstă de 33 de ani, are de ani de zile probleme cu un vecin reclamagiu. El şi toţi ceilalţi care locuiesc în blocul turn din strada Toporaşi, cartierul bucureştean Giurgiului. „La început a fost problema cu parcarea. Vecinul ăsta al meu nu mai are maşină de vreo cinci ani, aşa că am parcat eu pe vechiul lui loc. M-a reclamat că parchez ilegal şi m-am trezit cu inspectorii de la primăria de sector pe cap. Aveam toate actele în regulă, dar am pierdut timp preţios pe drumuri până am lămurit situaţia. Probabil că eşecul ăsta l-a înfuriat, pentru că de atunci - să tot fie trei ani - sunt sistematic nevoit să dau zeci de explicaţii la poliţie sau la primărie", povesteşte Mihai Cristea.

După episodul cu parcarea a urmat cel cu clanţa. „Într-o dimineaţă, foarte devreme, sună poliţia la uşa mea. Erau doi agenţi. Mi-au explicat că vecinul m-a reclamat că am furat clanţa uşii de la ghena de gunoi, cea de pe palier. Am fost invitat la secţie, am dat declaraţii, în fine, treaba asta mi-a tocat nervii câteva zile bune. Altă dată, la fel, sunt convocat la primărie pentru a explica de ce sparg pereţii de susţinere din apartament. Altă tevatură - dau declaraţia în care neg fapta, stabilesc o întâlnire cu inspectorul ca să verifice adevărul spuselor mele... Am încercat să stau de vorbă cu vecinul care tot face plângeri la adresa mea, dar n-am izbutit. Nici nu-mi deschide uşa. În schimb, îmi trimite poliţia pe cap de câte ori are chef şi nici eu, nici poliţiştii n-avem ce-i face", mai spune Mihai Cristea.

Denunţătorul de carieră

Portretul de reclamagiu prezentat mai sus este unul destul de des întâlnit în blocurile de locuinţe cu multe etaje şi poate părea banal. Există, însă, şi cazuri extreme de reclamagii. Bucureşteanca Maria Igiescu este un caz celebru în acest sens, relatat de mai multe ori în presa naţională. La vârsta de 69 de ani, femeia are la activ peste 1.000 de procese şi plângeri penale.

Prima victimă a fost vecinul de la etajul 11, care a făcut cea mai mare greşeală din viaţa lui: a inundat-o pe Maria Igiescu. Incidentul a avut loc în 1978 şi de atunci Maria Igiescu l-a dat în judecată pe vecin de peste 20 de ori pe acelaşi motiv - inundaţia.

„Eu, Maria Igiescu, victimă a Cumplitelor, Mizerabilelor şi Nenorocitelor Abuzuri în Serviciu ale Mafiei Hoţilor de Case Transprofesionale (excrocii şi impostorii ordinari, interlopi, funcţionari publici, poliţişti, notari, procurori, judecători) care au pus ochii pe apartamentul meu cumpărat în Douăzeci de Ani de Rate Comuniste, chem în judecată pe numiţii... Încă din 1978, aceştia mi-au inundat nu numai cu apă, ci şi cu urină umană şi animală, sistematic, cu rea- credinţă şi/sau neglijenţă, total sau parţial, toate cele patru camere, baia, bucătăria, două balcoane, apa curgând şiroaie pe pereţi, prin tavane, chiar local în mijlocul tavanului bucătăriei, distrugând chiar structura de beton până la armătură", scrie Maria Igiescu în cererea de chemare de judecată. La sfârşit cere despăgubiri, dar nu precizează suma.

"Încă din 1978, vecinii mi-au inundat nu numai cu apă, ci şi cu urină umană şi animală, sistematic, cu reacredinţă şi/sau neglijenţă, total sau parţial, toate cele patru camere."
Maria Igiescu
reclamant

Reclamaţii ciudate

Anul acesta, la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, la Poliţie şi la primării au fost depuse mai multe reclamaţii cel puţin neobişnuite. „Adevărul" a selectat câteva dintre cele mai ciudate sau amuzante:

- În apartamentul vecin locuiesc satanişti.
- În apartamentul de deasupra este un bordel pe care-l frecventează soţul meu.
- Vecina mea îmi îmbată soţul, iar acesta mă bate când se întoarce acasă.
- Când vin acasă de la serviciu găsesc mâncare gătită pe aragaz, deşi locuiesc singură.
- Vecinul de deasupra a săpat un şanţ în baie. Cu o şurubelniţă împinge condensul prin acest şanţ şi mă inundă.
- Vecinul meu iese pe balcon şi fumează, fumul fiind deviat prin curenţii de aer direct în balconul meu, lipsindu-mă de confortul şi igiena la care sunt îndrep­tăţit potrivit Constituţiei României şi legilor în vigoare.

„Suspicios şi coleric"

„Acest personaj care reclamă pe toată lumea are, în general, o personalitate cu structură paranoidă", spune psihologul Hanibal Dumitraşcu. „Reclamagiul este extrem de suspicios, trăsătură dublată de un spirit temperamental coleric. Este un tip conflictual pentru că este, în acelaşi timp, în conflict cu el însuşi. Vorbim despre un individ extrem de nemulţumit de propria lui persoană, de propria lui situaţie. Nefiind acceptat de ceilalţi într-un mod firesc, armonios, el simte o permanentă tensiune internă şi un sentiment de refuz faţă de realitate. Din această cauză comunică cu dificultate, îngreunându‑şi astfel şi mai mult situaţia. Acest individ trăieşte în propria lui lume. Se angajează în discursuri delirante, mai ales în discursuri de persecuţie.

De obicei, toţi au mania persecuţiei; cred că nu li se face dreptate indiferent câte argumente obiective li se prezintă", a adăugat specialistul. „Este foarte complicat să tratezi cu un astfel de personaj. Cel mai bun lucru pe care-l poţi face - pentru că poziţia lui este în general iraţională - este să-l eviţi, să nu-l provoci, pentru că el este mereu în căutarea unui motiv de ceartă. Cea mai mare greşeală ar fi să-l tratezi cu aceeaşi monedă, să-l întărâţi, pentru că ţi-ai câştigat un duşman pe viaţă", a conchis Hanibal Dumitraşcu.

Abuzul de drept nu se pedepseşte

În România, accesul la justiţie este liber pentru toată lumea, inclusiv pentru reclamagii.

Poliţia, primăria, OPC-ul sunt obligate prin lege să ia în calcul şi să verifice toate reclamaţiile, iar reclamatul are, de asemenea, obligaţia de-a se pune la dispoziţia autorităţilor atunci când este solicitat. În consecinţă, abuzul de drept nu se pedepseşte. Legea este la fel de blândă şi în cazul procesomanilor. Singura modalitate de a-i pedepsi este amenda judiciară care, potrivit Codului de procedură civilă, este cuprinsă între 50 şi 700 de lei.

Pe de altă parte, există o situaţie în care se poate lupta cu reclamagiul şi anume atunci când el denunţă mincinos săvârşirea unei infracţiuni. Astfel, acţiunea reclamagiului se poate încadra în articolul 259 Cod Penal, „Denunţarea calomnioasă": „Învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani."

Acţiunea penală împotriva reclamagiului se poate declanşa în urma unei plângeri. De asemenea, învinuitul fără vină se poate constitui parte civilă dacă poate demonstra existenţa unui prejudiciu moral sau material. Odată demonstraţia făcută, victima poate solicita în instanţa civilă plata de daune materiale şi morale din partea reclamagiului.