Proteus, nava care „dansează“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania americană Marine Advanced Research Inc. a produs o navă prototip, numită WAM-V (Wave Adaptive Modular Vessel) şi poreclită Proteus, care ar putea revoluţiona navigaţia maritimă.

Compania americană Marine Advanced Research Inc. a produs o navă prototip, numită WAM-V (Wave Adaptive Modular Vessel) şi poreclită Proteus, care ar putea revoluţiona navigaţia maritimă.

Nava este construită după aceleaşi principii ca şi catamaranele - are un schelet uşor, realizat din aluminiu şi titan şi fixat pe două tuburi gonflabile, însă asemănările se opresc aici.

Spre deosebire de un catamaran convenţional, care se deplasează cu ajutorul velelor, Proteus este propulsat de două motoare diesel şi are o autonomie de 5.000 de mile marine (aproximativ 9.200 km).

Cu o lungime de 30 de metri, o greutate de 12 tone şi o capacitate de transport de până la 12 pasageri, vasul poate fi condus de un echipaj de doar două persoane.

Ceea ce face ca nava să fie ieşită din comun nu este doar mijlocul de propulsie, cât mai ales modul de construcţie.

Cum o arată şi numele, Proteus este un vas cu o structură modulară, care se adaptează în mers ondulaţiilor valurilor.

Cele două tuburi flotante sunt prinse de scheletul navei prin articulaţii mobile prevăzute cu arcuri şi amortizoare, astfel încât vasul nu “despică” valurile, ci, mai degrabă, “dansează”.

Mai mult, cele două motoare sunt ataşate de tuburile flotante prin nişte articulaţii speciale, care fac ca elicele să fie în permanenţă scufundate.

Oficialii producătorului au declarat că au testat deja trei prototipuri ale navei - unul de 2,5 metri, controlat prin radio, unul de 15 metri, destinat celor care doresc un vas personal de agrement şi, în cele din urmă, uriaşul Proteus.

În opinia inginerilor, Proteus ar putea fi folosit ca ambarcaţiune de lux, navă pentru scufundări sau vas de pasageri.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite