Prinţul Harry devine milionar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prinţul  Harry  devine  milionar
Prinţul Harry devine milionar

Henry Charles Albert David, al treilea în ordinea succesiunii la Tronul britanic, intră astăzi în posesia banilor lăsaţi moştenire de mama sa. Fiul cel mic al prinţului Charles şi al răsposatei prinţese Diana împlineşte astăzi 25 de ani. Şi devine astfel multimilionar.

Prinţul Harry (născut Henry Charles Albert David), al treilea în ordinea succesiunii la Tronul britanic, intră azi în posesia moştenirii lăsate de mama sa - Lady Diana. Suma este estimată la 9 milioane de lire sterline, adică mai mult de 10 milioane de euro, relevă „The Daily Telegraph“.

Cu toate acestea, prinţul Harry nu va putea să se atingă de aceşti bani până când va împlini 30 de ani, aceeaşi restricţie fiindu-i impusă şi fratelui său - prinţul William, acum în vârstă de 27 de ani. La moartea prinţesei Diana, în urmă cu 12 ani, Harry şi fratele său au primit fiecare câte 6,5 milioane de lire sterline (7,4 milioane de euro), aminteşte „The Sun“. Banii moşteniţi au fost investiţi sau depuşi la bănci, dobânzile aducând circa 300.000 de lire sterline anual (341.000 de euro).

Fără petreceri cu fast

Deşi prinţul Harry, locotenent în cadrul batalionului Household Cavalry’s Blues and Royals, ar avea motive să sărbătorească, o sursă din anturajul său a declarat că este puţin probabil ca acesta să se distreze.

Este mult prea ocupat. Prinţul Harry urmează în prezent cursuri pentru a învăţa să piloteze elicoptere. „Nu cred că i se va permite nici măcar să bea ceva“, a precizat sursa amintită pentru „The Sun“.  Anul trecut, când a împlinit 24 de ani, prinţul Harry a fost catalogat de britanici drept „cel mai tare membru al familiei regale“. Cetăţenii Marii Britanii au apreciat în special prestaţia sa în Afganistan în calitate de locotenent.

Un copil rebel

Mai puţin apreciată a fost apariţia lui Harry la o petrecere, când avea 20 de ani, îmbrăcat în uniformă de nazist. Al treilea succesor la Tronul britanic şi-a cerut scuze pentru această întâmplare, afirmând că alegerea acelui costum la balul mascat a cărui temă era „Indigenii şi colonizatorii“ a fost „o greşeală“.

Viaţa sa privată a fost, de asemenea, în lumina reflectoarelor, iar presa l-a caracterizat adesea drept un „copil rebel“. Relaţia lui Harry cu Chelsy Davy, o tânără de 23 de ani, născută în Zimbabwe, a ţinut deseori prima pagină a ziarelor. Cei doi s-au despărţit în ianuarie după cinci ani, dar în urmă cu câteva zile au fost văzuţi într-un club londonez la o petrecere, deşi nu veniseră împreună.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite