Prins între mamă şi bonă

Multe tinere mame se văd nevoite să se întoarcă la muncă la câteva luni după ce au născut, lăsându-şi bebeluşul pe mâini străine. Decizia de a-şi lăsa copilul în grija unei bone este foarte dificilă pentru majoritatea mamelor, care-şi fac mii de gânduri legate de cum va fi îngrijit acesta de altcineva.

Luarea unei decizii privind persoana cu care va rămâne copilul este infinit mai complicată atunci când se pune problema angajării unei persoane străine. Dacă ar putea, părinţii ar alcătui probabil liste cu mii de criterii pe care trebuie să le îndeplinească persoana aleasă. În practică, însă, ei vor trebui să se mulţumească să ştie că necesităţile de bază ale copilului (hrănit, schimbat, plimbat) vor fi satisfăcute aşa cum îşi doresc. Dar dacă acestea sunt lucruri relativ uşor de verificat, modul în care bona reuşeşte să răspundă nevoilor afective ale copilului este mai greu de cuantificat, sunt de părere psihologii.

Bucureşteanca Maria N., mamă a doi copii, a asistat recent, într-un parc din Capitală, la o scenă care ilustrează situaţia la care se poate ajunge când de copil are grijă o dădacă. Într-o zi călduroasă, aşezată pe un leagăn stricat, o doamnă între două vârste citea de zor un ziar de scandal, ridicând din timp în timp privirea spre fetiţa care se juca singură la groapa cu nisip. Din când în când striga la ea, cu o voce severă, să nu se murdărească. La un moment dat, a sunat telefonul. Văzând numărul afişat, femeia a zâmbit de parcă apelantul ar fi putut s-o vadă.

„Da, suntem în părculeţ, la umbră, ne jucăm la nisip. Totul e bine". Apoi s-a întors demonstrativ către fetiţă: „Irinuca, hai să bei nişte apică". Conversaţia a continuat aşa preţ de câteva minute, după care femeia a pus telefonul în buzunar şi şi-a reluat lectura, în timp ce fetiţa şi-a făcut de lucru, cam fără chef, cu formele în nisip.

Înjurături în loc de îmbrăţişări

„Mi-a fost aşa milă de fetiţă, se vedea pe ea cât este de plictisită. Şi mi-a părut rău şi de mama respectivă. Urmărind fără să vreau conversaţia, mi-era clar că femeia aia a închis telefonul liniştită, că fata ei e bine îngrijită", spune Maria. În vârstă de 35 de ani, ea recunoaşte că nu agreează ideea ca de copil să aibă grijă o bonă.

Cu primul său născut a avut noroc că l-a putut lăsa în grija mamei atunci când a fost nevoită să se întoarcă la muncă. La al doilea, bunica nu mai era tocmai aptă pentru a îngriji un copil mic, astfel că a încercat să ia o bonă. A ales o proaspătă pensionară, recomandată de o vecină drept „o femeie minunată, cu doi copii mari, ambii la facultate, foarte curată, care găteşte excelent".„Toate bune şi frumoase, până în ziua în care băiatul cel mare, David, a răcit şi nu a putut merge la grădiniţă câteva zile. Într-una din seri, cel mic, Luca, a început să plângă. David s-a enervat că nu auzea la desene şi odată se întoarce la cel mic strigând: «Iar plângi, fir-ai al dracului să fii!»", îşi aminteşte Maria.

„În prima clipă am crezut că a învăţat asta la grădiniţă, apoi mi-am dat seama că a auzit-o, probabil, pe bona lui Luca", spune femeia. David i-a povestit mamei sale că a auzit-o pe tanti Luci ţipând la copil. Evident, bona a negat cu vehemenţă, însă pentru Maria a fost suficient. A concediat bona şi a întrerupt serviciul până când îl va putea da şi pe Luca la o grădiniţă cu program lung.

Răzbunarea soacrei

O altă problemă ce apare în cazul multor mame care îşi lasă copilul în grija altcuiva este ataşamentul micuţului faţă de persoana care-l îngrijeşte. Un bebeluş care petrece mai tot timpul cât este treaz alături de bunică sau de bonă se poate ataşa de persoana respectivă până la a plânge atunci când apare mama. Iar pentru mamă este un sentiment de maximă frustrare să-şi vadă copilul plângând şi întinzând mânuţele spre bonă. Specialiştii spun însă că, în majoritatea cazurilor, şi bona se simte prost de situaţia creată şi recomandă ca persoanele implicate să poarte o discuţie deschisă. Mama trebuie să înţeleagă că nu este ea de vină şi să fie mulţumită că bebeluşul este fericit cu persoana care îl îngrijeşte, afirmă specialiştii în psihologia copilului.

Un caz mai complicat apare atunci când bona consideră că părinţii habar n-au să-şi crească copilul şi le subminează cu bună ştiinţă autoritatea. La fel se poate întâmpla şi cu bunicile care adoptă principiul „las' că ştiu eu mai bine".Cele mai neplăcute situaţii pot apărea atunci când bunica paternă încearcă, de cele mai multe ori inconştient, să se răzbune pe femeia care i-a furat băiatul, răpindu-i şi ea dragostea copilului. Este şi cazul ploieştencei Mirela P., care a povestit pe un forum pentru mămici câte îndură pentru că a fost detaşată temporar la Constanţa şi şi-a lăsat fata, în vârstă de 2 ani, în grija soacrei.

„A învăţat-o pe Iulia

să-mi spună mie Mirela, iar ei să-i zică «mama». Mi-a dat-o aseară la telefon special să aud eu cum a fost ea cu «mama» în parc. Simt că mă sufoc, dar mai trebuie să rabd câteva luni." Aceste probleme sunt aproape imposibil de rezolvat pentru că soacra nu poate fi concediată, iar bărbaţii crescuţi de acest gen de femei posesive au tendinţa de a-i dreptate mai degrabă mamei decât soţiei.

Secretul unei familii fericite

Psihologii sunt de părere că, indiferent cât de încărcat le este programul, părinţilor nu ar trebui să le fie greu să petreacă un timp de calitate alături de copiii lor. O soluţie ar fi implicarea celor mici în treburile mamei: aşezarea mesei sau sortarea rufelor uscate, interval în care îi pot povesti mamei ce au făcut peste zi. În weekend, părinţii îşi pot lua copiii la cumpărături, având însă grijă ca pe drum să se oprească, de pildă, la o îngheţată. Astfel, se cimentează relaţiile de familie.

Portretul-robot al bonei ideale

Psihologii le sfătuiesc pe mame să apeleze la bone afectuoase

Mulţi părinţi se întreabă ce criterii trebuie să ia în considerare atunci când sunt puşi în faţa situaţiei de a alege o bonă. Pediatrul american Benjamin Spock este de părere că „importanţa cea mai mare o are caracterul bonei". În opinia medicului, care a scris multe articole de specialitate pe această temă, bona trebuie să fie „afectuoasă, înţelegătoare, să aibă încredere în sine şi să se simtă în largul ei cu copiii". Totodată, adaugă el, părinţii trebuie să se ferească să-şi lase copilul pe mâna unei persoane care se supără uşor, este „plină de importanţă şi de teorii" şi nu are simţul umorului.

Nu contează vârsta

Neavând după ce se ghida, mulţi părinţi fac uneori greşeala de a se orienta după experienţa profesională şi referinţele bonei. Aceştia riscă să se trezească în casă cu o persoană care va încerca să le crească copilul după şabloane, ignorând personalitatea micuţului şi nevoile sale. Dacă în privinţa igienei bonei nu se poate face rabat, spune doctorul Spock, părinţii ar trebui să treacă cu vederea faptul că bona nu are prea multe studii, dacă se înţelege bine cu copilul.

Chiar dacă cel mic învaţă câte o expresie incorectă de la bonă, acest lucru se poate corecta uşor. A găsi o persoană pe placul copilului este însă mai greu. Majoritatea celor care se reprofilează pe îngrijirea copiilor sunt femei trecute de prima tinereţe. Pentru un părinte, prezenţa unei femei mai în vârstă lângă copil oferă un sentiment de siguranţă, însă cel mic s-ar putea să se plictisească.

O persoană vârstnică este mai reticentă când vine vorba, de pildă, să ajute copilul pe un tobogan mai înalt. Uneori nici nu prea poate, din punct de vedere fizic. Ea va prefera să-l ştie în siguranţă jucându-se lângă ea, dar cel mic va privi cu jind la cei care se dau pe leagănul respectiv. Deşi majoritatea adulţilor ar putea considera că este vorba de un inconvenient minor, pentru un copil aceste mici realizări zilnice ajută la dobândirea încrederii în sine, atrag atenţia pediatrii.

„Dacă persoana aleasă pentru îngrijirea copilului este una potrivită, care are grijă să satisfacă nevoile celui mic, n-ar trebui să apară probleme", afirmă, la rândul său, psihologul Aniela Minu. „Mama poate petrece alături de copilul ei timp valoros din punct de vedere calitativ, nu neapărat cantitativ. Prin atenţia sa la nevoile emoţionale ale celui mic, prin disponibilitatea pe care i-o arată acestuia, ea poate fi o mamă suficient de bună - aşa cum recomandă psihologii, pentru că mame perfecte nu există", adaugă Minu. Potrivit psihologului, „un copil care este îngrijit de bonă sau de bunică, cât părinţii sunt la serviciu, trebuie să ştie unde este plecată mama şi că se va întoarce pentru a fi alături de el".

Mama nu poate fi înlocuită

Unii părinţi îşi fac griji privind legătura afectivă ce se creează între copil şi persoana care îl îngrijeşte zilnic. Psihologul Aniela Minu este de părere că, în mod normal, aceste frământări nu-şi au rostul. „În cazul în care copilul este îngrijit corespunzător, el se va ataşa de bonă sau de bunică, dar nu va înceta să-şi iubească mama la fel de mult, aşa încât nu există un motiv real pentru care mamele să fie îngrijorate", spune psihologul. Potrivit Anielei Minu, mamele trebuie să accepte situaţia ca fiind o alegere făcută în cunoştinţă de cauză pentru bunul mers al vieţii, oferind însă celui mic tandreţe, grijă şi afecţiune în timpul în care pot fi prezente în viaţa lui.

Frica de separare

Specialiştii în comportament uman admit însă că există şi cazuri în care lucrurile s-ar putea complica. Astfel, atunci când mama este nevoită să se întoarcă la serviciu, cel mic ar putea dezvolta aşa-numita anxietate de separare, care apare prima dată la vârsta de 6-8 luni, dar perioada cu cele mai mari probleme este între 12 şi 18 luni. Anxietatea de separare se manifestă prin modificări comportamentale şi tulburări ale somnului, mergând până la insomnii, coşmaruri, şi boli psihosomatice, cum ar fi gastrita, colonul iritabil ori stresul emoţional.

„Plecarea temporară a mamei la serviciu trebuie făcută cu calm, nu pe furiş, fiind însoţită de dovezi de afecţiune, în prezenţa persoanei care o va înlocui", afirmă medicul Cristina Dăscălescu. În cazul unui copil mai mărişor, cu care se poate dialoga, părinţii trebuie să-i explice din timp faptul că urmează să rămână în grija unei alte persoane. Totodată, trebuie să i se dea timp s-o cunoască, dar şi să se obişnuiască cu ideea. În cazul în care simptomele specifice anxietăţii de separare persistă, medicul Cristina Dăscălescu le recomandă părinţilor să apeleze la sprijinul unui psiholog pentru a preveni aparaţia unor complicaţii ulterioare.

"Mama poate petrece alături de copilul ei timp valoros din punct de vedere calitativ, nu neapărat cantitativ.''
Aniela Minu psiholog

"Plecarea temporară a mamei la serviciu trebuie făcută cu calm, nu pe furiş, fiind însoţită de dovezi de afecţiune, în prezenţa persoanei care o va înlocui.''
Cristina Dăscălescu medic