Prietenia trece testul muntelui

Regretatul Inaki şi timişoreanul Horia, doi buni prieteni

Horia Colibăşanu a înfruntat cel mai vitreg vârf himalayan ca să-şi salveze prietenul de la moarte. Între gheţarii din Himalaya, între corzi, pioleţi şi apă de băut din zăpadă topită, un spaniol şi un român au legat o prietenie până la moarte.

În 2008, spaniolul Inaki Ochoa de Olza, unul dintre cei mai buni alpinişti ai lumii, şi timişoreanul Horia Colibăşanu şi-au propus să urce împreună cel mai periculos vârf din Himalaya: Annapurna (8.091 de metri).

Cu o zi înainte de ultima escaladă, la peste 7.000 de metri altitudine, într-un cort acoperit de zăpadă şi în bătaia vântului asurzitor, cei doi prieteni făceau ultimele planuri. Mai tânărul Horia (33 de ani) l-a întrebat pe Inaki - un alpinist de 41 de ani care urcase deja 12 vârfuri de peste 8.000 de metri - dacă a doua zi vor birui zeii potrivnici de pe Annapurna. „Mâine? Nu ştiu. Mâine este o nouă zi. Mi-aş dori", i-a răspuns spaniolul. Ezitarea lui Inaki părea să anticipeze coşmarul următoarelor cinci zile.

Cu doar 100 de metri înainte de vârf, spaniolul a început să dea semne de slăbiciune şi i-a spus lui Horia că vrea să se întoarcă. „Spunea că e prea periculos. Alexei, cel de-al treilea camarad din expediţie, a vrut să continue. Inaki m-a întrebat ce vreau să fac. I-am spus că el e prietenul meu şi că mă întorc cu el", povesteşte timişoreanul.

Cortul groazei

Din acel moment a început lupta pentru supravieţuire. În câteva ore, Inaki a fost imobilizat în cort. Suferise un atac cerebral. Horia a chemat ajutoare. „Eram în mijlocul gheţarului. Nu puteam coborî pe pereţii de gheaţă cu o persoană cu probleme", povesteşte timişoreanul. Au urmat trei zile de calvar: Inaki nu putea bea, Horia i-a dat apă din mâini; Inaki nu putea înghiţi, Horia îi mesteca mâncarea.

„Era important să fie hidratat şi să-l menţin în viaţă. La un moment dat am aflat că vin ajutoare şi am început să sper." Şi pe fratele lui Inaki, Pablo Ochoa de Olza, bun cunoscător al muntelui, l-a impresionat sacrificiul românului: „Horia a stat câteva zile la o altitudine incompatibilă cu viaţa. La înălţimea asta mori puţin câte puţin".

Sacrificiul suprem

După trei zile şi jumătate, la cortul alpiniştilor a ajuns un alt prieten, Uli Steck. L-a găsit pe Horia slăbit - simptomele indicau un edem pulmonar -, iar Inaki era aproape inconştient. A decis să-l ajute imediat pe român, pentru că avea şanse să coboare singur de pe munte. Horia a refuzat: fie Uli rămânea cu Inaki şi el cobora singur, fie rămâneau toţi trei acolo, cu riscul ca doar Uli să mai aibă şanse să ajungă întreg jos.

„Pentru mine, să rămân cu Inaki nu a fost o opţiune. Nu puteam să revin la o viaţă normală dacă-l lăsam acolo. Nu e o chestie de eroism. Ştiu sigur că ar fi făcut exact acelaşi lucru pentru mine. Aşa e pe munte", a povestit Horia. Românul a reuşit să coboare singur şi a avut nevoie de îngrijiri medicale timp de două săptămâni.

Inaki nu a supravieţuit. Peste două zile, Horia pleacă într-o nouă expediţie pe Annapurna. E hotărât să ajungă în vârf pentru el, dar şi pentru Inaki. Românul a adoptat şi visul şi principiul de viaţă al prietenului spaniol: „Mai bine trăieşti o zi ca un leu, decât o viaţă ca o oaie". (Un proiect iniţiat de Alexandrion)