Poze-şoc, cârlig pe net

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pozele deocheate postate pe internet reprezintă cel mai facil mod de a atrage admiratori, dar în unele cazuri a fost şi cea mai rapidă cale de a pune punct unei cariere. Moda a fost lansată de adolescente care doreau să demonstreze că sunt adevărate „dive”,  dar profesoarele sau funcţionarele le fac deja o concurenţă acerbă.

Pozele şi filmuleţele făcute în ipostaze sexy au distrus carierele mai multor profesoare din ţară. Ultimul scandal a fost iscat de educatoarea Lucia Cozma, de 33 de ani, din Mehedinţi.

Femeia a folosit un cont de „hi5” sub „nick-ul” Lavinia Popa pentru a posta două fotografii în care apărea numai în lenjerie intimă, spre deliciul admiratorilor ei internauţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, Florentina Watszlavek, educatoarea nu a primit nicio sancţiune datorită lipsei de abateri la locul de muncă, însă a fost pusă sub monitorizarea inspectorilor şcolari.

Spre deosebire de Lucia Cozma, o profesoară de limba română din Roman, precum şi o alta din Zalău s-au văzut nevoite să demisioneze după ce fotografii şi filmuleţe realizate în inimitatea căminului propriu au ajuns în spaţiul virtual şi mai apoi, în atenţia publicului larg.

Campanie cu decolteu pentru şefu’

Pozele cu vedere la decolteu nu dăunează întotdeauna. Cel puţin nu în cazul consilierei pentru relaţii cu presa din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, Cristina Postolache.

Angajata Primăriei s-a folosit de fotografii proprii, realizate la petreceri de nuntă, pe motocicletă sau la malul mării, în care decolteul capta centrul atenţiei. Alături de pozele sale, Postolache scria conştiincioasă despre realizările „primarului «bestial»”, aşa cum îl numea ea pe Sorin Oprescu, într-un text despre „Zilele Bucureştiului”.

În urma criticilor primite la adresa modului în care îşi elogia angajata şeful, Postolache a decis să-şi închidă blogul care putea fi găsit la adresa www.cristinapostolache.blogspot.com. Câteva poze au fost păstrate totuşi de bloggerul Viorel Copolovici.

În căutarea admiraţiei

Popularitatea în rândul tinerelor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani se măsoară în numărul de vizitatori care le accesează contul personal. În goana după admiratori, fetele se spetesc să-şi realizeze fotografii în cele mai vitrege decoruri: de la toalete „tapetate” cu gresie, la canapelele din cluburi sau maşini, fie ele şi de spălat rufe.

Îşi ţuguie buzele, mimează spontaneitatea şi se autoapreciază în comentariile care acompaniază fotografiile adăugate pe site-uri de socializare precum hi5.com.

Printre cele mai populare prezenţe din spaţiul virtual se numără o româncă de 23 de ani, care pozează sub porecla de „sexy”. Profilul ei a strâns până în prezent 7.710 de vizualizări, iar numărul de „prieteni” virtuali a trecut de 2.500.

Ceva mai originală s-a dovedit a fi o blondă de 20 de ani, care s-a decis să-şi găsească soţul prin intermediul contului pe care l-a „condimentat” cu fotografii în care şi-a expus decolteul şi alte „dotări” lăsate la vedere de hăinuţe minuscule în tonul crizei economice. Contul fetei, care s-a autointitulat sugestiv „VreauSăFiuSoţieDeInterlop”, are până în prezent 980 de prieteni.

În spatele acestor încercări de a epata se ascunde nevoia de modelare, constatată de către psihologi. Potrivit consilierului psihologic Steluţa Zimbreanu, „tinerii simt nevoia să atragă atenţia, imitând anumite modele pe care şi le aleg în funcţie de notorietate, de modul în care înţeleg să atragă atenţia, dar mai ales de comentariile care se fac”.

Zimbreanu spune că „atunci când revistele de profil fac observaţii admirative vizavi de «năstruşniciile» vreunei vedete (consumul de alcool, droguri sau amenzile primite pentru încălcarea legii), tinerii caută să se comporte identic”.

Şoc şi groază

image


Cazul celebrei „spintecătoare de la morgă” a făcut ocolul internetului. Autoarea acesteia a şocat prin morbidul care ţine de domeniul senzaţionalului. În faţa unei asemenea imagini orice grămăjoară cu bani păleşte.

Ziua doamne, noaptea „fete rele“

Educatoarea Lucia Cozma din Mehedinţi este protagonista ultimului scandal cu poze îndrăzneţe, postate pe internet. Ea a atras atenţia nu numai consumatorilor de senzaţional, dar şi inspectorilor şcolari din judeţ.

Înainte de a fi arestată pentru trafic de droguri, Irina Trifan, fostă angajată a Ministerului de Finanţe, a apucat să posteze câteva poze „deocheate” pe site-uri de întâlniri. Odată cu scandalul, acestea au devenit publice.

"Victima"

Şi cazul profesoarei Florentina Daciana Ana, din Zalău, e unul dintre cele care au stârnit scandal. Deşi pozele erau afişate pe un cont activ, Ana spune că altcineva le-a postat. Până la urmă, profesoara a demisionat.

Cu bani

image


De departe cele mai apreciate, pozele cu bani fac furori în cercul internauţilor care caută să „agaţe”. Şi pentru că valoarea contează, majoritatea celor care „se trag în poză” lângă un teanc de bancnote sunt băieţii.

Cu maşina

Automobilul înseamnă valoare adăugată pentru cea sau cel care apare în cadru. Regula este valabilă atât pentru fete cât şi pentru băieţi, fiind totodată garanţia cuceririlor în mediul
virtual. 

În vacanţă

Ca şi alte tinere, consiliera Cristina Poastolache şi-a expus poze făcute pe o plajă exotică. Acest gen de poze au menirea de a atesta posibilitatea  de a petrece vacanţele pe meleaguri străine.

În club

Pozele din discotecă sunt accesoriul nelipsit din profilele tinerelor precum cea care şi-a deschis contul „VreauSăFiuSoţieDeInterlop“. O rochiţă mulată, un decolteu generos şi buzele ţuguiate sunt reţeta succesului.

Masculinitatea stă în maşină şi cercel

image


Odată cu explozia pozelor „dezbrăcate” ale fetelor ieşite la agăţat în spaţiul virtual, tinerii în căutare de admiratoare şi-au format şi ei un tipar de care se folosesc pentru a deveni populari. Reţeta clasică a succesului include în cadru o sticlă de alcool, o ţigară sau un trabuc – după posibilităţi –, cercel în ureche, aluzii sexuale şi neapărat bani.

Dacă aceste combinaţii nu sunt la îndemână, din cadru nu trebuie să lipsească o maşină „şmecheră”, chiar dacă aceasta nu este proprietate personală. Modelele tinerilor care apelează la astfel de conturi sunt lesne de depistat printre personajele mediatizate de către televiziuni.

Psihologii consideră că atât în cazul fetelor, cât şi al băieţilor, sursa care alimentează aceste comportamente o reprezintă politica de promovare a non-valorilor de către canalele media pe care aceştia le urmăresc.

Totodată, valorile la care se raportează

aceşti tineri sunt încurajate şi de către părinţi, aşa cum observă consilierul psihologic Steluţa Zimbreanu. Aceasta crede că „dezlegarea o au de la părinţi, în primul rând, care cel mai adesea nu au un minimum de cunoştinţe legate de creşterea în libertate a copiilor lor, prin aceasta înţelegând lipsa de respect faţă de celălalt şi exacerbarea individualismului”. 

Se poartă stilurile „macabru“ şi „horror“

Ultimul răcnet în materie de poze cu care tinerii vor să atragă atenţia prietenilor internauţi sunt cele realizate în cimitir sau cu decor de morgă. O tânără blondă, îmbrăcată într-un halat verde, lângă un cadavru întins pe o masă de autopsie poate face furori printre vizitatorii în căutare de senzaţii tari.

La fel şi glumiţele făcute cu prietenii, la care a recurs şi „mycu”, un tânăr de 18 ani din Suceava, care s-a pozat într-o groapă, cu mâinile pe piept, având alături amicii care simulau ceremonialul înmormântării. Băiatul a scris în josul acestei fotografii, cu care şi-a completat profilul de hi5, „care vine la parastas...biem puternic”.

Psihologii explică comportamentele provocatoare ale adolescenţilor prin dorinţa lor de a demonstra că nu au frică de nimeni, nici măcar de morţi. Potrivit consilierului psihologic Steluţa Zimbreanu, „tinerii copiază, de fapt, lipsa evidentă de respect a adulţilor faţă de reguli şi faţă de societatea în sine. Ei îşi alimentează manifestările atitudinale din momentele în care îi aud pe tata sau mama vorbind depreciativ despre şefii lor, despre Guvern sau despre mersul ţării în general”, consideră psihologul.

Avem nevoie de modele „cuminţi”

Dorinţa de a epata şi exhibiţionismul tinerilor, materializate prin postarea fotografiilor „senzaţionale”, îşi au originea în modelele pe care aceştia şi le aleg, la care se adaugă societatea în care trăiesc şi valorile care sunt promovate în interiorul acesteia.

Potrivit consilierului psihologic Steluţa Zimbreanu, o soluţie pentru ca tinerii să înveţe să aprecieze tot mai mult valorile, în loc să se încline în faţa aparenţelor, ar fi ca vedetele să pună umărul. Psihologul crede că „atât timp cât modelele lor le insuflă ideea că a fuma este mai grozav decât a învăţa, nu trebuie să ne mirăm când tinerii aleg un stil de viaţă pe care îl copiază de la idolii lor.

De asemenea, promovarea imaginilor de vedete cuminţi, de la femei la bărbaţi sau copii-vedete, i-ar putea determina şi pe tinerii în căutare de identitate să adopte un stil de viaţă mai decent, în care valorile s-ar concentra asupra modestiei, cumpătării şi echilibrului, adaugă psihologul.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite