Peţitul, un obicei ţinut cu greu în viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tradiţionaliştii sunt singurii care mai respectă obiceiurile de nuntă de altădată. Cum arată acum peţitul şi cât din el mai e autentic? Cererile în căsătorie moderne se fac într-o ţară străină sau prin SMS. Totuşi, în unele sate se păstrează şi acum cu sfinţenie tradiţiile legate de peţit şi de nuntă.

Ca şi celelalte obiceiuri, şi cele de nuntă s-au modernizat. Se mai păstrează însă o parte dintre ele, în formă simplificată.

În Bucovina, peţitul se referă de fapt la cererea mâinii miresei de la părinţii acesteia, în cadrul unui eveniment festiv în care cele două familii se întâlnesc pentru a discuta detaliile nunţii. Multe dintre obiceiurile din Bucovina se regăsesc însă şi în celelalte zone etnografice din România.

Citiţi şi: Căsătoriile între rude, povară pentru urmaşi

Marele dezgheţ sexual

Raluca D. spune că soţul ei, Cosmin, a cerut-o în căsătorie la o lună după ce şi-au început relaţia. Cei doi tineri de 25 de ani, din zona Gura Humorului, mai fuseseră împreună în urmă cu şapte ani. Atunci când au împlinit o lună de relaţie, ea i-a oferit o fotografie cu ei doi, pe spatele căreia a scris „O lună, un an, o veşnicie". A fost să dureze o lună, apoi un an, dar veşnicia nu au mai prins-o pentru că relaţia s-a întrerupt la vremea aceea. „După reluarea relaţiei, Cosmin m-a întrebat: «Ce zici, vrei să încercăm şi partea cu veşnicia?», iar eu am înţeles exact ce voia să-mi spună".

Apoi, viitorul mire a mers acasă la părinţii fetei, pentru a-i cere mâna. „Inelul l-am primit atunci. A fost o surpriză când m-a cerut de la tata. Cosmin avea temele făcute. L-a întrebat pe tata: «Îmi daţi mâna fiicei dumneavoastră?»", îşi aminteşte Raluca. Totul s-a întâmplat cam la două luni după cererea făcută ei.

„Ne gândeam că ar fi momentul să începem pregătirile. Ştiau şi părinţii, îi pregătisem eu dinainte. Cosmin a venit la costum şi cravată, cu flori pentru toate fetele din casă, de la sora mea, Alexandra, până la bunica", spune Raluca.

Mama ei a pregătit un prânz special, ca pentru cerere. „Şi părinţii s-au îmbrăcat frumos, şi socrii erau foarte eleganţi, era un cadru festiv. Atunci s-au văzut părinţii noştri pentru prima dată şi atunci am stabilit totul", îşi aminteşte ea.

În Maramureş, cerutul a rămas la fel

În satele din Maramureş se păstrează şi acum cu sfinţenie obiceiurile tradiţionale legate de peţit şi de nuntă. Părinţii însurăţeilor pun la cale întregul eveniment şi negociază totul până la ultimul detaliu. „Chiar dacă în zilele noastre tinerii îşi aleg singuri persoana cu care vor să-şi petreacă întreaga viaţă, tradiţia peţitului este vie şi acum în satele maramureşene", explică etnologul Janeta Ciocan.

Zilele cele mai prielnice pentru a peţi o fată sunt considerate cele de joi şi de duminică. „Băiatul merge împreună cu părinţii lui la familia fetei şi, la intrare în casă, îi înmânează acesteia o farfurie din lemn pe care aşază un măr şi un bănuţ sau doi, în funcţie de cât este de înstărită familia viitorului mire", spune Janeta Ciocan.

Dacă tânăra acceptă farfuria, pot începe negocierile. De obicei participă şi preotul ori bătrânul satului, pentru ca înţelegerea să fie echitabilă. „Ţâu şi amu' minte cum m-o cerut al meu bărbat. Maica mea s-o înţăles de când eram mică să mă deie după un băiet fain din sat. Când am crescut, io am grăit o vreme cu alt flăcău, dar tata m-o sfătuit să-l iau pe cela ales de ei, că-i om bun şi nu m-a bate veci", spune Maria Albu, o bătrână în vârstă de 84 de ani din Valea Chioarului.

Negocieri între familii

Tradiţia cerea ca tinerii care urmau să se însoare să dăruiască, în timpul şezătorilor, fetelor pe care voiau să le curteze, furci de tors sau maiuri de spălat rufe făcute de mâna lor. „Acceptarea acestor daruri nu însemna nimic. Dar, dacă a doua zi fetele erau văzute stând în faţa porţii şi torcând la furca primită, asta însemna acceptul de a fi curtate", explică etnologul.

Joia sau duminica, viitorul mire mergea la peţit împreună cu părinţii la fată acasă şi ducea în dar o sticlă de pălincă de prune. „Interesant este că, atâta timp cât durau negocierile, musafirii nu erau serviţi nici cu de-ale gurii, nici cu băutură. Tinerii participau şi ei la negocieri, însă fără să aibă dreptul să se amestece în discuţiile părinţilor". Abia după ce toate detaliile cu privire la viitorul tinerilor erau stabilite, se aşezau cu toţii la masă.

În Maramureşul istoric, fetele de măritat nu primeau ca zestre pământ, ci doar animalele necesare într-o gospodărie şi diferite lucruri ţesute în casă din cânepă, in şi bumbac. În Ţara Chioarului şi a Lăpuşului, însă, părinţii miresei ofereau ca dar de nuntă şi terenuri. În „câşlegi", perioada în care nu se ţine post, se organizează şi acum întâlniri pentru tineri, cu „aldămaşuri" (pălincă de prune) şi muzică populară.

Socrii mici merg „pe vedere"

Dacă negocierile au decurs fără probleme la fată acasă, a doua duminică, familia fetei de măritat este cea care merge în vizită la viitorul mire. „Familia tinerei trebuie să vadă unde merge mireasa de noră. La această vizită, fata vede gospodăria şi-şi cunoaşte viitoarele rude", adaugă etnologul.

Până la nuntă, tinerii logodnici se pot vedea doar în locuri publice. „Io stăteam acasă, venea flăcăul sub geam şi fluiera. Apăi, io mă luam şi mă duceam cătinel spre fântâna satului, unde mă videam cu alesu' meu", îşi aminteşte Aurica Stan, o femeie de 78 de ani.

„Nu-mi pare rău că ai mei m-o dat după Văsălică. O fo' un om de omenie, să-l hodine Dumnezău. Mi-o făcut şase copii, tăţi trăiesc, avem o familie mare. Amu' îi altfel şi cu dragostea, aieştia tineri să aleg singuri. Da' la tăţi copiii mei io am negociat cu cuscrii. Noi ţinem tradiţia, aşe-i sănătos, că noi am fo' ca ei, da ei încă n-o fo' ca noi", încheie Aurica Stan.

Versuri de peţit

„Pă vremea mea, erau şi versuri de peţit, care sunau cam aşe:

«Măritaţi-vă, bătrâne,/
Şi daţi drumu' la copchile/
C-aţi purtat un car de flori/
Şi tri rânduri de feciori»

«Fecioru' care să ţine/ Ia fata care rămâne,/ Iar fata care alege/ Până la urmă culeje»", spune Maria Albu, o bătrână din satul Valea Chioarului.

Scenariul unui peţit tradiţional

Fetele de măritat primeau lucruri din cânepă, in şi bumbac ţesute în casă   Foto: Monika Krajnik



Etnologul Laura Jiga Iliescu spune că obiceiurile de nuntă începeau întotdeauna cu peţitul. „Era un obicei în care erau implicate gesturi, simboluri şi expresii codificate, semn că nu era vorba despre o simplă formalitate, ci despre stabilirea premiselor unei viitoare case", povesteşte ea. Băiatul nu venea singur, ci îşi lua un intermediar, un „staroste", persoană matură, trecută prin viaţă şi care cunoştea codurile peţitului.

Prezentarea mirilor şi a familiilor

De obicei, pe înserat, peţitorii trimiteau vorbă că ar voi să viziteze familia fetei, apoi stăteau să aştepte. „Bineînţeles, aici se putea sfârşi întreaga poveste, dacă peţitorul nu era lăsat să intre în casă. Interdicţia se referea strict la calitatea sa de peţitor. Dar, să zicem că lucrurile erau bune, fata vorbise dinainte cu mama sa care, la rândul ei, îşi pregătise deja soţul şi erau, în principiu, de acord.

În casa fetei începeau pregătiri, femeile clădeau patul cu perine şi plăpumi suprapuse, acoperite cu covoare şi cuverturi, expuneau hainele pe culme (o bară de lemn atârnată lângă perete) şi pregăteau mâncare", adaugă ea. Când toate erau gata, se deschidea poarta, semn al disponibilităţii familiei dinăuntru de a-şi lăsa fata să iasă din „casă" (pentru a intra într-o casă şi o familie nouă).

„Înăuntru, peţitorii erau poftiţi să se aşeze, dar nu oricum şi oriunde, ci conform unei distribuţii spaţiale care tâlcuia scopul vizitei: băiatul şi starostele stăteau pe lada de lângă perete, lipită de pat, fata stătea pe colţul patului, în partea pe care stătea băiatul, familia fetei îşi trăgea scaune în dreptul peţitorilor, iar tatăl stătea lângă colţul mesei. La început vorbeau despre tot felul de lucruri, fără legătură cu motivul vizitei. Apoi starostele începea să prezinte băiatul şi, mai ales, familia, casa din care venea, rudele care, în cele din urmă, vor fi şi ale fetei şi al căror sânge, în cele din urmă, va fi şi sângele nepotului. Dacă sunt mulţumiţi, tatăl fetei trimite tinerii afară „să vadă şi ei cum e vremea".
Între timp, în casă se negocia zestrea fetei şi averea băiatului. Când cei doi se întorceau, starostele îi întreaba pe rând „Cum a fost vremea?". Răspunsul bună sau, dimpotrivă, rea, semnifica hotărârea tinerilor. Dacă unuia dintre ei vremea i s-a părut rea, totul se încheia.

Un obicei care nu a dispărut cu totul

„Am reconstituit un scenariu ideal. În realitate, târgul nu ieşea întotdeauna cum trebuie, apăreau orgolii şi jigniri între familii, poate că pe cei din casă nu-i interesa «cum e vremea afară», fata putea fi răpită de un altul, se stricau logodne etc. Însă modelul la care se raporta toată lumea era cel care coagula viziunea tradiţională asupra premiselor căsătoriei, ale despărţirii fetei de categoria «domnişoarelor», a băiatului de grupul holteilor, ale despărţirii fiecăruia dintre ei de fosta familie pentru a întemeia una nouă", adaugă etnologul Laura Jiga Iliescu, care spune că lucrurile
s-au mai schimbat în timp.

„Rolul familiei «de origine» şi al familiei, în general, se manifestă în alt registru şi cu alte coordonate decât cele tradiţionale. S-au schimbat şi mijloacele de comunicare. Căsătoriile mixte, între parteneri ce aparţin unor culturi diferite, au nevoie de compromisuri: fiecare vine cu propriile obiceiuri şi renunţă, în favoarea celuilalt, la o parte din ale sale. Peţitul nu a dispărut cu totul, i-a mai rămas ceva din vechile forme sau se actualizează prin altele mai noi", spune etnologul.

"Peţitul nu a dispărut cu totul, i-a mai rămas ceva din vechile forme sau se actualizează prin altele mai noi."
Laura Jiga Iliescu
etnolog

Într-o excursie sau în balon

image

În varianta modernă, băiatul se aşază în genunchi şi o cere de nevastă pe aleasa lui într-un loc special pentru amândoi



Deşi tradiţiile populare nu-i mai atrag foarte mult, tinerii încă îşi doresc ca momentul cererii în căsătorie să fie special, de ţinut minte toată viaţa. Cea mai cunoscută formulă, preluată din filmele americane, este cea în care partenerul îi pregăteşte viitoarei soţii o cină romantică şi îi oferă inelul ca „parte din meniu". Alţii preferă să-şi creeze propriul scenariu, mai simplu - un SMS atunci când ea nu se aşteaptă - sau, mai complex, o cerere pe plajă sau în balon.

În străinătate

După şapte ani de relaţie, Marius P. (30 de ani) a hotărât să-şi ceară iubita de soţie. A vrut să fie ceva special aşa că a dus-o într-o călătorie la Barcelona, fără să-i spună nimic despre intenţiile lui. Au petrecut acolo trei zile, dar Marius nu şi-a făcut curaj în niciun moment. Aştepta ceva, nici el nu ştia exact ce.

În ultima seară, într-o plimbare pe La Rambla, o stradă populară din centrul oraşului, Andreea (25 de ani), iubita lui, a observat un stand unde se vindeau bijuterii. În glumă, i-a zis prietenului ei: „Ce drăguţ ar fi dacă mi-ai lua un inel amintire şi m-ai cere de soţie. E aşa de frumos aici".

„Păi hai să vedem cât de drăguţ ar fi. Uite... Vrei să fii soţia mea?", a întrebat el în timp ce căuta în buzunar inelul pe care îl cumpărase din România pentru a o surprinde. Andreei nu i-a venit să creadă că gluma se transformase în realitate şi mai ales că el venise pregătit cu inelul. I-a luat câteva minute până şi-a dat seama că totul era cât se poate de serios şi i-a zis „Da".

Fiecare poveste este specială, însă există un lucru care le uneşte: surpriza. Printre cele mai excentrice cereri sunt cele în balonul cu aer cald, deasupra oraşului. „Au fost doar câteva cereri, noi eliberăm şi un certificat asemănător celor de pe vapor şi, chiar dacă nu are o valoare, logodnicii au fost încântaţi. La nunta de argint am mai avut un cuplu. Am mai avut o pereche cărora le-am făcut începutul voiajului de nuntă, după căsătorie", povesteşte Mihai Ilie, instructor pilot de balon.

De obicei zboară în jurul Bucureştiului, dar au fost şi în afară, la Braşov. Ora de zbor costă 700 de euro, bani care reprezintă cheltuielile aferente echipei, combustibil, maşina.

„Sunt cuprinse toate costurile. Pentru că nu depinzi numai de tine, e vorba de o echipă. E destul de greu de manevrat de unul singur. În fazele de decolare şi de aterizare ai nevoie de o echipă de ajutor. Poate dura şi mai mult de o oră, în funcţie de dorinţa lor, dar un zbor obişnuit ţine două ore", adaugă Mihai Ilie.

Cereri în căsătorie neobişnuite

Un american şi-a cerut iubita cu care trăia o poveste de dragoste de 14 ani într-un mod inedit. A închiriat o sală de cinema, a chemat 160 de prieteni şi a pus în scenă regia unui film de dragoste, cu personaje care au interpretat momente din viaţa lor. Ajunsă în sală mai târziu, când deja era întuneric - ca să nu-şi recunoască prietenii care o aşteptau -, femeia a crezut că urmăreşte un spectacol. Deşi surprinsă de asemănările dintre scene şi viaţa ei, nu şi-a dat seama de nimic până când iubitul ei a apărut pe ecran şi a cerut-o de soţie.

În septembrie 2005, în SUA, Patrick i-a spus iubitei lui Johanne că vor merge într-o scurtă călătorie cu avionul pentru a vedea de sus noua lor casă. Aceasta nu avea nici cea mai mică idee despre ce plănuise el, până când nu a văzut un baner imens care era întins în curtea casei şi inelul oferit de viitorul ei soţ.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite