VIDEO Pedalatul sub apă, „viciul“ occidentalilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou sport este în mare vogă printre vest-europeni: aquabikingul sau pedalatul sub apă. Acesta este o combinaţie între aquagym şi mersul pe bicicletă. Aparatul de fitness este ataşat pe fundul unui bazin, astfel încât apa îi va ajunge practicantului până la bust.

Astfel, aquabikingul poate fi practicat atât de femeile gravide, cât şi de persoanele în vârstă, cele supraponderale sau cu probleme de spate, precum şi de sedentari, întrucât pedalatul sub apă nu pune presiune pe articulaţii, scrie publicaţia franceză „La Voix du Nord". Noul sport se poate practica fie individual, fie în compania unui mic grup de ciclişti subacvatici.

Vezi aici video despre cum decurge o şedinţă de aquabiking

Potrivit aquabiking.fr, într-osingură şedinţă de 30 de minute de pedalat subacvatic se pot pierde între 300 şi 500 de calorii. Şi asta în condiţiile în care pentru a practica acest sport nu este necesară încălzirea, întrucât muşchii rămân „la rece".

Datorită rezistenţei apei, muşchii lucrează mai intens decât în cazul unei plimbări, de aceeaşi durată, pe o bicicletă tradiţională, îndepărtând celulita şi aspectul de coajă de portocală al pielii. Însă, în afara muşchilor de la brâu în jos, aquabikingul pune şi inima să lucreze, întărind astfel sistemul cardiovascular. 

Inventat de italieni şi preluat rapid de nemţi şi belgieni, care au făcut din el un soi de viciu, aquabikingul a ajuns extrem de popular şi în rândul francezilor. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite