Operaţie-maraton pentru Laura

Intervenţia chirurgicală la care a fost supusă Laura Irimia a durat mai bine de 10 ore . Ieri, la 8.30 dimineaţa, Laura se afla deja pe masa de operaţie. Medicii erau optimişti că intervenţia va fi una reuşită.

Laura a ajuns ieri la Spitalul „Euroclinic“ din Capitală la 7.30. Avea emoţii. N-a avut timp să le simtă. La 8.30 era deja pe masa de operaţie.

Până la închiderea ediţiei, intervenţia nu se terminase, însă, înainte să se apuce de treabă, medicii au încurajat-o.
Cei care au trecut prin experienţa Laurei povestesc că după intervenţia chirurgicală care a constat în extirparea tumorii cerebrale instalate în canalul auditiv s-au simţit ca şi cum ar fi renăscut.

„După operaţie mă enerva orice. De exemplu, sunetul linguriţei în cană. Operaţia asta este ca şi cum te-ai naşte din nou“, povesteşte Dan Sântimbreanu, un tânăr care a fost operat de neurinom acustic la Hanovra.

El a încercat să o încurajeze pe Laura Irimia chiar cu câteva ore înainte de intervenţie. Laura părea însă că nu are nevoie de încurajări. „A fost totul bine până acum, aşa că nu înţeleg de ce s-ar strica şirul acesta de veşti îmbucurătoare“, spune Laura.

La riscurile operaţiei nici nu a vrut să se gândească. „Eu ştiu sigur că nu voi rămâne cu pareză“, zâmbeşte Laura, chiar înainte să fie dusă pe masa de operaţie.

Probleme postoperatorii

La fel credea şi Dan Sântimbreanu înainte de intervenţie. El nu a avut acest noroc. A rămas cu o pareză facială temporară, care s-a remediat în câteva luni prin exerciţii de recuperare.

„Când m-am trezit din operaţie am avut un şoc. Ştiam că medicii din Hanovra reuşiseră să rezolve alte cazuri fără sechele şi când am văzut că nu pot să-mi mişc jumătate de faţă am intrat în panică“, mai spune Dan. Cele 4-5 zile de după intervenţie au fost cele mai grele.

A învăţat din nou să-şi ţină echilibrul, să zâmbească şi să plângă. După ce a făcut primele exerciţii de recuperare a văzut cum, puţin câte puţin, pleoapa sa a început să reacţioneze şi să se mişte. Putea chiar să ridice puţin colţul gurii.

Nici acum, la mai bine de un an de la intervenţie, nu îşi poate ridica însă sprânceana. Cu urechea dreaptă, care nu mai funcţionează, s-a obişnuit. “E o senzaţie ciudată când sună telefonul şi nu ştiu în ce parte să-l caut”, se amuză Dan.

Repede, acasă

Laura speră să nu treacă prin aceeaşi experienţă. Dacă operaţia va decurge aşa cum se aşteaptă medicii are şanse să plece acasă în mai puţin de o săptămână.

Lui Dan i se pare că acest termen este însă prea optimist. El a stat internat câteva săptămâni după intervenţie, însă a avut ceva complicaţii.

„La Hanovra au încercat să mă obişnuiască din nou cu lumea de afară. Să te obişnuieşti din nou cu zgomotul şi cu agitaţia exterioară nu e uşor. Intervenţia asta este ca şi cum ţi-ar fi resetaţi toţi nervii“, explică Dan, uitându-se către Laura. Ea va fi nevoită să intre destul de repede în atmosfera de acasă. Îşi doreşte acest lucru din toată inima.

Vrea doar ca tot acest coşmar să se sfârşească rapid pentru a putea să se întoarcă la copiii ei - Karina (12 ani) şi Denis (7 ani). „Ştiu că ei sunt îngerii mei păzitori şi voi lua o poză cu ei în sala de operaţie“, a încheiat Laura. 

Drama Laurei, povestită chiar de ea

Laura Irimia, o tânără mămică de 32 de ani din Botoşani, a aflat de boala care îi ameninţa viata în decembrie anul trecut. De atunci, ea a început o adevărată luptă cu tumoarea cerebrală care se încăpăţâna să crească în canalul său auditiv.

A aflat totul despre această boală de pe blogul lui Dan Sântimbreanu, iar de atunci a încercat să strângă bani pentru intervenţie. A sperat să facă rost de cei peste 35.000 de euro care i-ar fi asigurat o operaţie reuşită la Hanovra.

A reuşit să strângă doar banii necesari pentru o intervenţie într-un spital privat din România, care i-a dat şanse să scape fără sechele. „Adevărul” a ajutat-o cu 3.000 de euro.

Laura ne-a scris zilnic, timp de mai bine de două săptămâni, un jurnal despre stările prin care trecea pe măsură ce se apropia intervenţia de care depindea viaţa ei.