Omul digital
0Numărul românilor care dau banii pe laptopuri, playere muzicale sau alte gadgeturi mobile este în creştere. Nu renunţăm la ele nici măcar în concediu, pentru că ne dorim acces facil la informaţii. Fiecare dintre noi se încadrează mai mult sau mai puţin în tiparul omului digital. Cel veritabil, însă, cară după el mai multe gadgeturi decât haine.
Mihai F. duce zilnic în spate un rucsac de câteva kilograme. Câteva ziare, pixuri, o carte şi în rest numai tehnologie. Recunoaşte că e dependent de gadgeturile lui. Tânărul de 23 de ani preferă să mergă la serviciu cu metroul. “Aşa ajung mai repede şi pot să mai şi citesc ceva pe internet până ajung”, spune acesta. Îi place să-şi schimbe des telefonul, în funcţie de cele mai noi apariţii pe piaţă. În cazul celorlalte gadgeturi este ceva mai conservator.
iPod-ul cumpărat în urmă cu două luni nu-i lipseşte din rucsac şi nici consola portabilă de jocuri Nintendo. Cât priveşte laptopul şi internetul mobil, la acestea nu renunţă nici chiar când pleacă în vacanţă cu prietenii. Cazul lui Mihai nu este singular. Ajungem dependenţi de anumite electronice portabile pentru a putea comunica şi pentru a rămâne conectaţi la cele mai noi informaţii.
Potrivit unui studiu Daedalus, în 2007, peste 35% dintre românii de până în 55 de ani care locuiau la oraş aveau iPod sau altfel de dispozitiv portabil pentru ascultat muzică. În plus, jumătate dintre telefoanele mobile folosite de români au cameră foto.
Urmărim filme la DVD playere portabile şi citim pe drum cărţi în format digital. Numărul utilizatorilor de gadgeturi portabile a crescut în ultimii 2-3 ani cu peste 40%, spun specialiştii. Foarte mulţi români au două şi chiar trei telefoane, în diverse reţele, rata de penetrare a telefoniei mobile în România fiind de peste 120%.
Psihologii avertizează că folosirea excesivă a acestor aparate i-ar putea face pe tineri să se izoleze de prieteni sau de familie.
Riscuri: izolare socială
“Cei care deţin un player musical sau un DVD player portabil ascultă muzica preferată sau urmăresc doar filmele care le plac. Aceştia ajung să-şi creeze un ambient propriu, dar se izolează de cei care au alte preferinţe”, spune psihologul Roxana Niculescu.
Şi psihologul Răzvan Bălan crede că cei care folosesc foarte multe gadgeturi ar putea avea neplăceri. “Începi să-ţi dedici tot mai mult din timpul liber aparatului în sine şi mai puţin persoanelor din jurul tău. Folosirea excesivă poate conduce la un tip de comunicare impersonală care, pe termen lung, poate crea persoanei respective dificultăţi în procesul de comunicare directă, faţă în faţă”, spune specialistul.
Totuşi, Răzvan Bălan crede că sunt şi foarte multe avantaje: telefoanele inteligente încorporează tehnologii care ne facilitează accesul la internet, ne oferă o conectivitate mai bună.
Americanii renunţă la vacanţe pentru telefoane
Foarte mulţi dintre cei care au prins gustul tehnologiei preferă să renunţe la o parte din cheltuieli pentru a-şi putea permite cel mai nou telefon inteligent. Cel puţin aşa se întâmplă în Statele Unite ale Americii, arată un studiu al Asociaţiei Producătorilor de Electronice (CEA). Foarte mulţi dintre americani renunţă la micile vacanţe sau la hainele noi pentru a-şi putea cumpăra gadgeturi. Cele mai râvnite sunt, în prezent, telefoanele cu ecran tactil, laptopurile şi playerele muzicale, de preferat iPod.
Pe plan internaţional, vânzările de telefoane inteligente au crescut cu peste 50%. Şi românii par interesaţi de apariţiile noi pe piaţă. Astfel, specialiştii din domeniu estimează că gadgeturile nou lansate stârnesc interesul a peste 60% dintre români, iar mobilitatea aparatelor contează pentru din ce în ce mai mulţi utilizatori.
Vinerea neagră a golit rafturile
Potrivit unui studiu Samsung, femeile nu se lasă mai prejos când vine vorba de tehnologie. De Sărbători, aproximativ 37% dintre femei cumpără produse IT&C pentru cadouri, faţă de numai 35% dintre bărbaţi. Şi la jocuri video femeile le ţin piept bărbaţilor: 38% dintre femei se declară pasionate de jocuri video, iar la bărbaţi procentul este de 31%.
Dovada clară a faptului că americanii au economisit pentru gadgeturi sunt vânzările din Vinerea Neagră, ultima zi de vineri din luna noiembrie. În această zi comercianţii afişează reduceri foarte mari la produsele ce pot devin cadouri de Crăciun. Anul acesta americanii s-au înghesuit cel mai mult la gadgeturi, scrie presa internaţională.
La sfârşit de an vânzările de dispozitive inteligente au crescut cu peste 6% faţă de perioada similară a anului trecut. Estimările erau cu mult mai sumbre în condiţiile crizei economice cu care se confruntă întreaga lume.
Dispozitivele se transformă în arme tehnologice
Invazia gadgeturilor portabile pe piaţa din România este abia la început, spun specialiştii. Telefoanele inteligente vor ajunge în doi-trei ani o obişnuinţă şi la noi. Evoluţia gadgeturilor pe piaţă este una clară: cât mai multe funcţii ataşate unui singur dispozitiv. Omul digital nu va mai căra zi de zi după el zeci de aparate, ci va ajunge să aibă un telefon mobil care să încorporeze tot ce are nevoie. „Primul pas a fost apariţia telefoanelor cu jocuri, cu cameră foto şi cu internet”, spun analiştii.
Telefoanele dual SIM şi portabilitatea numerelor este încă un semn că ne dorim să avem din ce în ce mai multe utilizări ale aceluiaşi dispozitiv. Noutăţile în materie de tehnologie vor fi din ce în ce mai multe, iar oamenii digitali îşi vor dori să aibă acees la foarte multe dintre acestea. Teoriile futuriste care spun că în curând vom comunica prin cipuri nu sunt excluse de specialişti, dar aceştia spun că viitorul tehnologic va rămâne întotdeauna imprevizibil.
iPod Nano

iPod–ul de la Apple a devenit rapid vedeta playerelor muzicale portabile. Varianta dotată cu o memorie de 8GB poate stoca aproximativ 2.000 de melodii. Gadgetul este foarte subţire (cu o grosime de doar 6,2 milimetri) şi foarte uşor - cântăreşte numai 36,9 grame. Este disponibil în 8 culori.Conform specificaţiilor, player-ul poate reda muzică timp de 24 de ore sau filme pe durata a 4 ore.
Memory Stick

Memoria portabilă este folositoare pentru cei mai mulţi dintre utilizatorii de calculatoare. Cu ajutorul acestora, ne putem duce cu noi întreaga arhivă de fotografii, documente digitale, muzică şi filme. Stick-uri de memorie pot fi de 1GB şi până la capacităţi mai mari, de 8, 16 sau chiar 32 GB.
Telefon inteligent

Este dotat cu o mulţime de funcţii atât de divertisment, cât şi folositoare pentru oamenii de afaceri. Dispozitivul este telefon, cameră foto, player muzical, consolă de jocuri, minicalculator şi agendă digitală, într-un singur gadget.
Laptop cât mai mic

Portabilele nu lipsesc din rucsacul multor tineri, dar nici din genţile oamenilor de afaceri. Cei mai mulţi îşi doresc un laptop cât mai uşor. De obicei, lângă laptop au un modem pentru internetul mobil. Acesta poate fi folosit aproape oriunde, în cazul în care nu există internet wireless.
Consolă de jocuri

Consola de jocuri portabilă a devenit o atracţie pentru copii, dar şi pentru tineri. Acesta poate fi folosită în metrou, în maşină, acasă sau chiar la şcoală. Consola Nintendo DS este cea mai populară din întreaga lume.
Cartea digitală

Sony a lansat în 2006 un dispozitiv prin care pasionaţii de lectură pot citi cărţi în format electonic. Aparatul stochează până la 160 de cărţi. Ecranul este asemănător unei cărţi, nu oboseşte ochiul şi consumă foarte puţină energie. La fel de inovator este şi Kindle, un ebook lansat în 2007 de Amazon.
DVD playerul portabil

Filmele pot fi urmărite în orice loc pe un ecran de la 7 la 17 inchi. Cele mai multe sunt dotate suplimentar cu boxe şi telecomandă. Cei mai mulţi dintre producătorii de LCD-uri şi DVD-uri normale au lansat pe piaţă şi astfel de dispozitive.