Obezitatea la copii provoacă hipertensiune arterială
0Copiii obezi care petrec mai mult de două ore în faţa televizorului sunt mai expuşi riscului de a suferi de hipertensiune arterială, spre deosebire de cei care nu au acest obicei. Potrivit
Copiii obezi care petrec mai mult de două ore în faţa televizorului sunt mai expuşi riscului de a suferi de hipertensiune arterială, spre deosebire de cei care nu au acest obicei. Potrivit dr. Jeffrey B. Schwimmer, de la Universitatea San Diego, din California, principalii "vinovaţi" de creşterea nivelului tensiunii arteriale sunt stresul psihologic indus de emisiunile tv, precum şi consumul exagerat de produse tip fast-food, relatează Reuters.
Cercetătorii susţin că hipertensiunea este o consecinţă a obezităţii. Pentru a stabili legătura existentă între cele două probleme de sănătate, specialiştii au evaluat 546 de copii, cu vârste între patru şi 17 ani, aflaţi sub tratament antiobezitate. 43% din aceştia sufereau de hipertensiune arterială. Cei mai mulţi dintre micuţii hipertensivi, incluşi în studiu, petreceau peste două ore în faţa televizorului. (Mirela Dădăcuş)