Oamenii care fredonează din sala de spectacole

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii care fredonează din sala de spectacole
Oamenii care fredonează din sala de spectacole

N-au putut face din muzică o meserie, dar au transformat-o într-o pasiune de-o viaţă. Bat ritmul muzicii clasice cu degetul pe mânerul scaunului din sala de concerte. Statisticile spun că sunt din ce în ce mai puţini şi mai bătrâni, dar pentru ei nu contează.

Este „stâlpul“ Ateneului, al Sălii Radio şi al festivalurilor „George Enescu“, „o melomană înrăită“ de când era în liceu. A studiat pianul şi canto, dar cum „în vremurile acelea părinţii nu-ţi dădeau voie să faci muzică“, a fost nevoită să devină inginer.

Dar muzica a rămas viaţa Ancăi Rusu, o doamnă de 74 de ani nelipsită din sălile de concerte din Capitală. Se potriveşte perfect cu „profilul statistic al ascultătorului de muzică simfonică“ din Barometrul de consum cultural realizat de Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii: o persoană de vârstă medie sau ridicată, care deţine multe cărţi, e interesată de cultură, dar nu şi de politică sau de tehnologii, are un venit relativ ridicat şi este femeie.

Enciclopedia ambulantă

Costel Şerban (66 de ani) spune că e „puţin atipic“. A venit la toate ediţiile Festivalului „Enescu“, din 1958 până în prezent, merge la „toate concertele de valoare“ de la Ateneu şi de la Sala Radio şi este o enciclopedie culturală ambulantă. A lucrat „în Radio“, ca bibliotecar, „acum câteva zeci de ani, când se făcea cultură şi educaţie muzicală“. Ştie pe dinafară programul din acest an al festivalului şi poartă mereu cu el o sacoşă neagră de piaţă cu ziare sau broşuri de la festival.

Cu totul ieşiţi din tipar sunt însă Mihaela şi Şerban Victor, ambii de 18 ani, care s-au plictisit de „evenimentele normale“ şi-au încercat un concert la Ateneu, într-o după-amiază de luni.

„De-abia începem să degustăm“, explică Şerban, dar le-a plăcut. „Uiţi de tot ce e în jur, te pierzi, efectiv, în calitate“, povesteşte Mihaela. Mai fuseseră la spectacole de operă în anii trecuţi, duşi de profesoarele de muzică. Mersul la operă este „cel mai stabil tip de participare culturală“, este concluzia la care au ajuns realizatorii Barometrului de consum cultural.

Dezamăgirile muzicale

Totuşi, Angela Tărchilă (81 de ani) spune că a renunţat să mai meargă la Opera Naţională Bucureşti din cauza unui spectacol care a decepţionat-o „acum câţiva ani“.

A iubit muzica din copilărie. A vrut să înveţe să cânte la pian, a luat câteva lecţii cu o profesoară în oraşul natal, Focşani, iar tatăl ei găsise în ziarul Universul de unde să-i cumpere un pian. „Dar a doua zi, seara la 9, a sunat mobilizarea. Era în ’40. Mama a început să plângă şi tata s-a îmbrăcat şi a plecat la regiment. Aşa a fost să fie“. Acum este abonată la concertele Filarmonicii George Enescu, dar şi această orchestră a dezamăgit-o. „Fac repetiţii puţine, nu ştiu, dar foarte rar sună bine. Deşi filarmonica e bună. A venit un american odată şi i-a instruit de a sunat... deci trebuie să muncească. Dar au dreptate, la noi se aplaudă la fel şi când e rău şi când e bine, atunci care mai e stimulul?“.

Muzica de calitate ar trebuie să fie stimulul care să-i aducă pe români în sălile de spectacole. Fenomenul se petrece însă numai la evenimente de amploarea Festivalului „Enescu“. Statisticile arată că numărul spectatorilor concertelor de muzică clasică este în scădere, iar vârsta lor, în creştere, peste tot în lume.

271 de mii de spectatori. Atâţia au venit la concertele simfonice în 2006, faţă de 428.000 în 1990.

5%
din români. Este procentul celor care ascultă muzică simfonică şi operă. Cei mai mulţi preferă muzica populară: 20%.

331
de mii de oameni. Este numărul celor care au fost la operă în 2006, mai mulţi decât în 1990, când se vindeau 238.000 de bilete.

12%
din români. Acesta este numărul celor care frecventează spectacolele de operă sau operetă şi s-a menţinut constant în 2005 şi 2006.

Părerea Expertului: Lumea vrea să ştie de ce vine la spectacol

image

Oltea Şerban-Pârâu, critic muzical şi redactor-şef Radio România Cultural



Muzica clasică poate fi un tip de artă mai uşor de apreciat după 30 de ani, deoarece implică un anumit grad de maturitate. Totuşi, este clar că motivul pentru care publicul de 25-40 de ani vine rar la concerte de stagiune de muzică clasică, dar merge la teatru, spre exemplu, trebuie căutat în România la organizatorii de spectacole, la marile instituţii, care nu reuşesc să-şi ordoneze priorităţile astfel încât să caute formule moderne şi incitante de a atrage publicul.

Abonaţii sunt o categorie constantă, care beneficiază de faptul că astfel de abonamente sunt accesibile la noi. În provincie numărul acestor abonaţi şi publicul, în general, este şi mai redus. Continui să cred că motivul este acela că tipul de discurs public propus de o filarmonică, de un teatru liric sună „prăfuit“ în ochii spectatorilor tineri, fie ei şi studenţi.

În 2009, lumea are nevoie de eveniment, are nevoie să ştie de ce vine la un spectacol, de ce iese din casă, atunci când prin internet poate găsi orice, oricând, fără a face niciun efort. De aceea vine la Festivalul „Enescu“. Pentru că simte că este vorba despre ceva special.

Tinerii care vin la concertele din Festivalul „Enescu“ nu cred că se regăsesc în sălile de concerte şi în timpul stagiunilor. Trebuie să facem efortul să ne gândim la ei şi să inventăm formule de a-i atrage.

Din păcate, stagiunea are în ea multe elemente de rutină şi a transforma o chestiune care are ritmicitatea ei săptămânală într-o succesiune de evenimente, cu ruperi de ritm, cu schimbări de locuri de desfăşurare a acestora, a formaţiei, a invitaţilor este foarte greu.

Iar un manager din această zonă are timpul ocupat în mare măsură cu problemele birocratice care îi privesc pe angajaţi şi rareori reuşeşte să iasă din această capcană, iar de multe ori nici nu este interesat. Am văzut intenţii în acest sens la Operetă în ultimul timp, la Operă într-o anumită măsură. Dar s-au investit acolo şi destul de mulţi bani.

Iniţiativele care au avut success la tineri au fost cele propuse de tineri şi care au încercat tocmai să rupă cu trecutul în modul de abordare.

Mă gândesc la turneele Romanian Piano Trio din întreaga ţară, în care Alexandru Tomescu, Horia Mihail şi Răzvan Suma au cântat îmbrăcaţi aproape sport sonate şi concerte clasice. Sau la Festivalul „Sonoro“, o altă iniţiativă de această dată cu mai mulţi invitaţi din străinătate, în care titlurile concertelor, spaţiile de desfăşurare şi multe alte detalii de imagine atent îngrijite au contat. Publicul lor tânăr şi foarte tânăr îi urmează. Şi îi găseşte şi în stagiune.

Moarte sigură pentru muzica clasică dacă nu va şti să se reinventeze

image

Puţini spectatori la concertele din Piaţa Festivalului „Enescu“



De lipsa amatorilor de muzică clasică se pot plânge şi bulgarii şi polonezii, care aveau tot 0,2 spectatori pe cap de locuitor în 2005, potrivit unei alte cercetări a Centrului de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii. Cel mai bine la acest capitol stau portughezii, cu 1,7 spectatori/locuitor.

Cei mai afectaţi sunt însă americanii, care au şi studiat cel mai în amănunt fenomenul: publicul spectacolele de muzică clasică, balet sau operă a scăzut dramatic între 1982 şi 2008, iar vârsta medie a crescut de la 40 de ani în 1982 la 46 doar până în 1997.

Ieşirea din carapace

Publicul muzicii clasice va muri încet dar sigur. O spunea violonistul Alexandru Tomescu într-un interviu din 2007, iar vina este în principal a filarmonicilor care „fac stagiuni trase la xerox“. „În ziua de azi, când există internet, zeci de canale de televiziune cu clipuri muzicale, dacă muzica clasică se cantonează, rămâne închisă în sălile de concert, e la fel, moarte sigură.“

Soluţia propusă de muzician a fost Romanian Piano Trio care a reuşit să iasă „din carapacea cutumelor de concert“ şi să demonstreze, în special tinerilor, că „sunt lucruri interesante în domeniul muzicii clasice“. Tinerii vin şi la concertele gratuite din Piaţa Festivalului „Enescu“, măcar câteva minute, când ies de la serviciu. Elena (28 de ani) a venit să asculte un concert de vioară în aer liber.

Tradiţie în familie

Mama ei este profesoară de vioară, iar ea a avut o tentativă să înveţe să cânte la acest instrument cu mulţi ani în urmă, dar a renunţat. Acum lucrează în domeniul economic, dar ascultă muzică cu plăcere. „Este mare lucru să poţi să asculţi un concert în aer liber. Păcat că sunt atât de puţini spectatori“, spune ea.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite