Oameni care caută viaţa în altă parte

Bani, un alt stil de viaţă sau studii de calitate sunt motivele pentru care unii se aventurează încă spre alte zări. Totuşi, fenomenul pierde din proporţii. În timp ce unii români se întorc în ţară, învinşi de şomajul din Vest, alţii îşi iau zborul spre un trai mai bun. Studenţii profită de statutul lor pentru a afla dacă „viaţa e în altă parte“.

Omul lasă şi casă, lasă şi masă pentru bani. Este concluzia la care a ajuns bucureşteanca Lucreţia C., după cei 57 de ani de viaţă.

Din cauză că nu are anii de muncă pentru pensie şi a pierdut postul de ajutor la Spitalul Fundeni, s-a suit în trenul de Salonic în ajunul Revelionului, cu intenţia de a rămâne la Atena până îşi găseşte ceva de muncă. Noul an a găsit-o în tren, în căutarea unei vieţi noi.

„Nu mă feresc de treabă. Şi la cules de legume ar fi bine. Am înţeles că ei lucrează până la 3.00 noaptea şi sunt plătiţi cu 3 euro pe oră“, povesteşte femeia.

De România o leagă un apartament în Colentina şi o casă la ţară, unde a lăsat câteva animale în grija unui vecin. Bărbatul cu care s-a recăsătorit după moartea primului ei soţ a plecat la muncă, în ţara lui de baştină, India.

„Când vine, aduce bani. Dar şi la ei e greu şi avionul costă mult, trebuie să fac şi eu ceva“, ne explică femeia. Speră să găsească în Grecia o bătrânică de care să îngrijească şi să poată trăi acolo cu soţul ei.

 „Dacă nu, am o soră în Suedia, unde cu siguranţă voi găsi ceva de făcut“, spune optimistă Lucreţia.

Cu gândul doar acasă

Pentru Nicolae (44 de ani) şi Luminiţa Cârstea (37 de ani), experienţa migrării a durat un an. Ei au plecat în vacanţă la sora lui Nicolae, în Spania, şi au profitat de ocazie pentru a-şi găsi ceva de muncă.

Au sperat că le va merge mai bine decât în ţară şi că-şi vor putea ajuta mai mult cele două fiice de 15 şi 18 ani, rămase acasă. Au renunţat la pământul din Văcăreşti, judeţul Dâmboviţa, pe care cultivau legume, şi au pornit în necunoscut.

Câteva luni, Nicolae a muncit la negru, pentru o agenţie de turism, unde împărţea pliante, iar Luminiţa a lucrat ca menajeră în mai multe case. În urmă cu câteva săptămâni au rămas fără niciun venit.

„Nu cred că ne vom găsi locuri de muncă nici după căderea Moratoriului (decizie care limita dreptul la muncă al românilor - n.r.), aşa că singurul nostru gând e să ne întoarcem acasă“, preconizează Nicolae viitorul sumbru din Peninsula Iberică, unde rata şomajului a atins cote-record în ultimii ani. Omul spune că Spania nu le-a adus prea multe satisfacţii şi nici bani.

Gândul nostru e numai acasă. Spania nu ne-a adus prea multe satisfacţii şi nici bani

Nicolae Cârstea (44 de ani) de un an, în Spania



Emigrarea, singura opţiune

Dacă pentru mulţi români înaintarea în vârstă reprezintă o ameninţare a siguranţei postului ocupat, pentru unii, greul începe chiar de la începutul carierei. Este şi cazul Gabrielei B., absolventă a Facultăţii de Matematică din Capitală.

Cu toate că a terminat masteratul în mecanică cu media 9,90, în urmă cu cinci ani, nu a putut ocupa un post universitar întrucât media celor patru ani era singura care conta. A ei era mai mică cu 20 de sutimi decât limita impusă: 8,50. Multe alternative nu-i rămâneau.

Putea să se angajeze în producţie, pe un salariu care să-i acopere costul chiriei în Bucureşti, sau să aştepte înfiinţarea unei companii care să se axeze pe partea de concept.

A avut noroc, însă. A primit o bursă din partea guvernului francez pentru un doctorat în mecanică în Grenoble şi, în prezent, se laudă cu mai bine de doi ani în rândul „oamenilor muncii” din Hexagon.

Studenţii bursieri pot cunoaşte alte zări

Fie că îşi prelungesc studiile pe cheltuiala proprie, fie că se reîntorc în România la scurt timp după finalizarea burselor, o bună parte din cei care pleacă la studii peste hotare rămân cu gândul acolo.

Bianca S., beneficiara unei burse Erasmus în Franţa, mărturiseşte că „o experienţă de câteva luni, la studii într-o altă ţară, e ca o bombonică dulce atunci când ţi-e, de fapt, foame“.

Greutăţile readaptării la viaţa din România, nerecunoaşterea diplomelor, în unele cazuri, contribuie şi ele la decizia acestor tineri de a se stabili în ţările gazdă.

„Cu toate că «sângele apă nu se face», câţiva ani în afară îţi schimbă foarte tare sistemul de valori şi modalitatea de a gândi, încât cu greu îţi mai accepţi viaţa de dinainte“, descrie Bianca motivele emigranţilor.

Unele ţări renumite pentru politicile de pro-imigrare încurajează tinerii cu potenţial să rămână după absolvire. Doar în Canada, peste 20% din studenţii străini se stabilesc după absolvire, arată un studiu despre migraţie, realizat de Organizaţia Internaţională pentru Migrare (OIM), în 2008.

Cei care se întorc o fac fie din cauză că nu-şi pot găsi locul de muncă dorit, fie deoarece nu se pot adapta la noua cultură sau pentru că, pur şi simplu, sunt ataşaţi de familie, prieteni şi oraşul din care provin.

Beneficiară a unei burse de un semestru în Bruxelles, Denisa M. (22 de ani) mărturiseşte că, deşi vrea să se întoarcă la master, nu va pleca niciodată de tot din ţară. „Am văzut cum e departe de casă. E foarte frumos, dar totuşi greu“, mărturiseşte tânăra.

Migraţia frânează din 2010

Previziunile OIM  arată că din 2010 fenomenul migraţiei se va diminua semnificativ la nivel global. Astfel, dacă între 2000 şi 2005 s-au înregistrat aproximativ 3,3 milioane de emigranţi pe an, rata celor care părăsesc ţara de origine între 2005 şi 2010 este estimată la 2,5 milioane pe an.

În plus, pentru 2010 - 2050 se estimează 2,3 milioane de emigranţi pe an.

O altă tendinţă evidenţiată de OIM este migrarea unui număr mare de femei în ţările dezvoltate. Contrar aşteptărilor, ele ocupă, în genere, posturi în serviciile manufacturiere, divertisment şi serviciile interne.

În contextul în care găsirea unui loc de muncă devine o sarcină din ce în ce mai grea, românii se mulţumesc şi cu munca la negru în ţările vestice, şi nu numai.

Fără a avea permise de muncă, pot câştiga chiar şi de patru-cinci ori mai mult decât în ţară. Ei riscă disponibilizarea în orice clipă, dar şi pierderea pensiei, mai târziu.

Viaţa, pe talerele unei balanţe

În contextul în care ţările vestice la care râvnesc românii oferă tot mai puţine locuri de muncă, soluţia cea mai sigură pentru o eventuală emigrare e la îndemâna studenţilor.

O bursă de un semestru sau chiar un an la o universitate din străinătate înseamnă, de cele mai multe ori, şi despărţirea de ţară. Specialiştii în psihologie avertizează că cei care pleacă fără niciun aranjament pentru a munci în afara graniţelor se expun, cel mai adesea, la diverse traume de ordin psihologic.

Pe de altă parte, pentru unii tineri, experienţa poate conduce la maturitate şi la deschiderea unor noi orizonturi. De aceea, înainte de a lua decizia emigrării, e recomandabil ca fiecare să analizeze ce pierde şi ce câştigă din această experienţă.