O nouă revoluţie sexuală în România: mai mulţi bărbaţi decât femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 2019, în România vor fi mai mulţi bărbaţi la vârsta căsătoriei decât partenere disponibile, susţine sociologul Sebastian Lăzăroiu într-un articol publicat în revista „Q Magazine". În acest context, adaugă Lăzăroiu, există riscul „de a avea revoluţii (chiar de catifea) sau creşteri ale agresivităţii", situaţie asemănătoare cu cea din decembrie '89.

Sociologul spune că politica demografică agresiv pro-natalistă de la sfârşitul anilor '60 a contribuit semnificativ la revoluţia prin care Nicolae Ceauşescu a fost înlăturat. „Dezechilibrele cele mai mari au început imediat după ce au fost lansate politicile pro-nataliste. Practic, la sfârşitul anilor '80 erau aproximativ 800.000 de tineri (cu vârste între 21 şi 23 de ani) care îşi căutau perechea. Dintre aceştia, un sfert de milion erau fete, pentru ele existând riscul să rămână singure.

Agresivitate crescută

În asemenea perioade, din cauza lipsei partenerilor, fetele lasă garda jos mai repede, iar băieţii încearcă să profite cât mai mult de acest trend libertin", explică Lăzăroiu. Acesta adaugă însă că nu acest fenomen a produs Revoluţia, dar sigur a fost un factor favorizant. „Pe lângă frustrările alimentare şi cele privind libertatea de exprimare, s-au adăugat frustrările unei revoluţii sexuale neîmplinite", adaugă acesta. În următorii ani, în România se prefigurează tocmai inversul. Iar fenomenul aduce cu el şi probleme. „O creştere a agresivităţii nu este de neglijat în perioada apropiată anului 2019. Cercetătorii arată că, în asemenea perioade, este foarte probabilă o creştere a violenţei sexuale. Ceea ce poate să însemne o creştere a numărului de violuri, de cazuri de violenţă domestică iniţiată de bărbaţi sau de crime care au la bază motivaţii şi impulsuri sexuale".

Bărbaţii cu resurse mai mari se vor căsători mai repede, iar cei cu resurse limitate vor fi şi cei care vor rămâne singuri, precizează articolul citat. Aceste schimbări vor influenţa şi comportamentul bărbaţilor. Rata divorţurilor va fi mai mică, bărbaţii vor fi mai fideli şi mai înclinaţi spre valorile familiei.

Totuşi, pentru că mulţi dintre bărbaţi nu îşi vor putea întemeia o familie, trebuie să ne aşteptăm la o „înflorire a industriilor sexuale, în special a prostituţiei", spune studiul. De aceea, statul trebuie să ia în calcul legalizarea prostituţiei.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite