O nouă galaxie a fost detectată la 13 miliarde de ani lumină distanţă de Terra
0O galaxie, aflată la distanţa de 13 miliarde de ani lumină de Terra, a fost identificată de astronomii francezi şi britanici. Aceasta este una din primele galaxii din Univers şi cel mai îndepărtat obiect observat vreodată, afirmă oamenii de ştiinţă într-un studiu publicat în revista Nature.
Captate de telescoapele terestre razele ultraviolete emise de
această galaxie oferă noi informaţii despre "copilăria" Universului.
Galaxia UDFy-38135539 a fost identificată anterior de telescopul
spaţial Hubble.
Printre cele cinci galaxii foarte îndepărtate
detectate de telescopul spaţial Hubble, alte două sunt în curs de a a
fi monitorizate de de Very Large Telescope instalat în Chile de
Observatorul austral european. Cu ajutorul spectrometrului SINFONI se
va determina cu precizie vârsta acestor galaxii, au precizat autorii
studiului.
Odată cu expansiunea Universului, galaxiile se
îndepărtează unele de altele, iar lungimile de undă ale razelor emise
de acestea devin tot mai mari. Această "deplasare spre roşu" este
etalonul după care se măsoară lungimea străbătută în spaţiu de o rază
de lumină. Cu cât această "călătorie" durează mai mult, cu atât
deplasarea spre roşu este mai mare.
Oamenii de ştiinţă încearcă
să înţeleagă cum au apărut primele galaxii şi care a fost procesul prin
care lumina emisă de ele a reuşit să treacă de "ceaţa" înconjurătoare
alcătuită din atomi de hidrogen.
Pentru ca lumina primelor
galaxii să poată străbate Universul şi să poată ajunge până pe Terra,
era necesar ca stelele primare să emită suficientă energie pentru a
ioniza atomii de hidrogen din jurul lor. După acel moment, spaţiul a
devenit "transparent", transmite Mediafax.