Nume comun, viaţa comună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nume comun, viaţa comună
Nume comun, viaţa comună

O tânără de 20 de ani din Statele Unite a decis să-şi unească destinul în luna octombrie cu un bărbat de 24 de ani cu care are foarte multe lucruri în comun. Inclusiv numele. Kelly Katrina Hildebrandt şi Kelly Carl Hildebrandt s-au găsit pe Facebook graţie numelui pe care îl poartă.

Mai precis, anul trecut, într-o seară în care era extrem de plictisită, tânăra a intrat în reţeaua de socializare şi a vrut să vadă dacă mai există în acest spaţiu virtual o persoană care să aibă numele ei.

Şi a găsit-o. Numai că era vorba despre un bărbat. I-a trimis un e-mail. Mai mult în glumă decât în serios. Cei doi au ajuns să vorbească foarte des, apoi s-au întâlnit şi s-au îndrăgostit.

Ea este încă studentă, iar el lucrează în domeniul serviciilor financiare. La un moment dat, tânăra a început să-şi facă griji gândindu-se că ar putea fi rudă cu bărbatul care-i poartă numele.

Dar cum nici vorbă de aşa ceva, cei doi vor să-şi unească destinele. Nici nu se gândesc să-şi boteze vreun copil cu numele Kelly. Au avut ceva probleme la redactarea invitaţiilor de nuntă, dar pentru a elimina orice confuzie au folosit cel de-al doilea prenume al fiecăruia. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite