Nu renunţăm la viaţa bună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asiaticii vor continua să dea petreceri cu mese bogate
Asiaticii vor continua să dea petreceri cu mese bogate

Majoritatea persoanelor din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia nu vor să renunţe anul viitor la mâncarea bună, la băuturi şi la petreceri. Să trăieşti din plin fără să ţii cont de criză! Acesta pare să fie angajamentul lor.

Majoritatea locuitorilor din Orientul Mijlociu, Africa şi regiunea Asia - Pacific nu au de gând ca anul viitor să facă economii când vine vorba de mâncarea bună şi de băuturi. Aşa arată un studiu făcut de MasterCard, care a luat în calcul răspunsurile a 10.623 de persoane din aceste regiuni, relevă Reuters.

În ciuda crizei financiare care a lovit întreaga planetă, respondenţii spun că în următoarele şase luni nu vor să-şi reducă nivelul de trai. Masa îmbelşugată şi distracţia rămân prioritare pentru australieni, chinezi, indieni, thailandezi şi egipteni.

„Aceste date sunt încurajatoare în ceea ce priveşte consumul domestic în 2010 şi ne aşteptăm ca acesta să continue să crească în următoarea perioadă", a declarat Yuwa Hedrick-Wong, consilier pentru regiunea Asia-Pacific la MasterCard WorldWide.

Un studiu precedent arăta că în regiunile menţionate, în ciuda recesiunii, oamenii cheltuiesc cel mai mult pe mâncare, băutură şi divertisment.

Nici africanii nu fac economii

Sondajul făcut acum a scos la iveală faptul că, în general, consumatorii sunt decişi să nu renunţe nici la haine şi la accesorii la modă.

Majoritatea africanilor intervievaţi au declarat că intenţionează ca în următoarele şase luni să-şi renoveze locuinţele. Zugrăvitul casei este, potrivit studiului, o prioritate în această regiune.

Totodată, africanii şi locuitorii din Orientul Mijlociu nu au de gând să facă economii prea mari în ceea ce priveşte educaţia copiilor sau activităţile extraşcolare ale acestora.

La rândul lor, consumatorii din regiunea Asia - Pacific nu vor să reducă prea mult bugetul atunci când vine vorba de mers la sala de fitness şi la centru de sănătate.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite