Nu-ţi lăsa bebeluşul nesupravegheat la baie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la vârsta de un an, nou-născutul trebuie îmbăiat zilnic, fapt care îl relaxează şi îi creşte pofta de mâncare Prima băiţă reprezintă un moment important în viaţa

Până la vârsta de un an, nou-născutul trebuie îmbăiat zilnic, fapt care îl relaxează şi îi creşte pofta de mâncare

Prima băiţă reprezintă un moment important în viaţa nou-născutului. Dacă bebe este bruscat şi se sperie, apoi va avea frică de apă, şi această fobie va trece destul de greu. Dar cei mai mulţi copii adoră apa şi se obişnuiesc repede cu ea. Jucăriile trebuie să însoţească mereu acest moment.

Ideal este ca baia să fie făcută zilnic, la aceeaşi oră. Este bine ca durata ei să nu depăşească 10 minute şi să însemne un moment plăcut pentru bebe. Cea mai importantă regulă pentru părinte este aceea că, sub nicio formă, nu trebuie să-şi lase copilul singur în baie chiar dacă apa este puţină şi sună, să zicem, telefonul.

Toate cele necesare, la îndemână

Înainte de a începe propriu-zis baia copilului, trebuie să ne asigurăm că avem toate cele trebuincioase în apropiere, astfel încât să nu fie nevoie să părăsim încăperea pentru că am uitat prosopul. Avem nevoie de săpun special pentru copii, creme, gelurile hidratante şi antiiritante speciale pentru bebe. Jucăriile nu trebuie să lipsească nici ele. Temperatura încăperii nu trebuie să depăşească 25 de grade Celsius, iar cea a apei 37 de grade C. Important este să nu fie curent, deoarece bebeluşul este foarte sensibil la variaţiile de temperatură. Pentru ca micuţul să nu alunece în cădiţa înclinată şi să se sperie, trebuie aşezat în interiorul acesteia un prosop. Nu umplem vana cu apă, ci punem numai câţiva litri. Avem nevoie de un recipient în care ţinem şi apa necesară clătirii copilului. Urechile celui mic trebuie astupate înainte de baie cu vată înmuiată în puţin ulei pentru copii. Îmbăierea se va face încetul cu încetul, obişnuind copilul treptat cu apa.

Se curăţă mai întâi ochii

Ordinea operaţiilor este următoarea: se curaţă mai întâi ochii cu o compresă sterilă înmuiată în ceai de muşeţel, câte una pentru fiecare ochi. În acest fel, o eventuală infecţie existentă la un ochi nu se va transmite şi la celălalt. Bebe se spală mai întâi pe burtică şi apoi pe spate. Când îl spălăm pe spate, capul copilului trebuie sprijinit de braţul nostru. În timpul băiţei, bebe nu trebuie niciodată bruscat. Dacă ţipă şi nu se poate adapta din prima cu baia, nu este nicio problemă. Încheiaţi operaţiunea mai devreme şi reluaţi-o a doua zi, la aceeaşi oră, până devine un obicei pentru cel mic.

După ce scoatem copilul din baie, îl aşezăm pe un prosop din bumbac, suficient de mare cât să-l poată acoperi în întregime. Îl ştergem prin tamponare. Orice picatură de apă rămasă între cutele picioruşelor îi poate provoca iritaţii. Năsucul se curăţă cu puţin ser fiziologic pe care îl procurăm de la orice farmacie. Îi scoatem vata din urechi şi i le igienizăm cu beţişoare, altele pentru fiecare ureche.

Apoi ungem corpul bebeluşului cu un ulei pentru copii, care are rolul de a-i proteja pielea împotriva deshidratării, şi îi punem hăinuţele. Cu siguranţă va avea un somn liniştit şi profund.

Temperatura încăperii nu trebuie să depăşească 25 de grade Celsius, iar cea a apei, 37 de grade Celsius.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite