Nopţile pierdute, greu de recuperat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Somnul din weekend nu rezolvă oboseala acumulată
Somnul din weekend nu rezolvă oboseala acumulată

Performanţele intelectuale ale unei persoane încep să se deterioreze dacă aceasta doarme constat doar şase ore pe noapte. Cei care-şi imaginează că odihna din weekendul ce urmează unor zile aglomerate la serviciu îi va ajuta să-şi revină greşesc, avertizează cercetătorii.

Ritmul tot mai alert şi criza economică îi obligă pe mulţi să-şi petreacă zilnic foarte multe ore la serviciu. Unii îşi iau de lucru şi acasă şi chiar pierd nopţile muncind. Majoritatea celor care sunt forţaţi de împrejurări să se comporte astfel se consolează cu ideea că se vor odihni la sfârşit de săptămână, recuperând astfel orele de somn pierdute. Numai că lucrurile nu stau deloc aşa, atrag atenţia cercetătorii americani citaţi de publicaţia britanică „The Daily Mail".

Potrivit unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Facultatea de Medicină din Pennsylvania, un weekend de leneveală nu are cum să compenseze nopţile albe din timpul săptămânii.  Rezultatele cercetării au arătat că, în cazul în care somnul este „restricţionat" la şase ore pe noapte, două zile de odihnă nu ajută la refacerea organismului.

Chiar dacă, după odihna de weekend, mulţi au impresia că şi-au revenit şi că au capul ceva mai limpede, oboseala îşi spune cuvântul, astfel că aceştia nu mai rezolvă lucrurile la fel de rapid ca în perioadele în care au parte de o odihnă normală, mai spun cercetătorii americani. În vederea realizării acestui studiu, profesorul de psihiatrie Alexandros Vgontzas, care cercetează în mod curent diverse probleme legate de somn, a monitorizat mai mulţi tineri şi tinere care şi‑au petrecut 13 nopţi consecutive în laboratorul său.

La început, pe o perioadă de patru nopţi, subiecţii au dormit câte opt ore în fiecare noapte. Apoi, perioada de odihnă le-a fost redusă la şase ore pe noapte, timp de şase nopţi la rând, acest interval fiind urmat de trei „nopţi de revenire", fiecare cu câte zece ore de odihnă. „După o săptămână de privare de somn, două zile de odihnă nu au dus la îmbunătăţirea performanţelor respectivelor persoane", a declarat răspicat profesorul Alexandros Vgontzas.

Bărbaţii se simt mai obosiţi

Există însă şi o veste bună, susţine echipa de cercetători coordonată de Vgontzas, cel puţin în ceea ce-i priveşte pe bărbaţii cărora le vine greu să se dea jos din pat în weekend. Pentru că nu reuşesc să se refacă la fel de repede ca femeile, aceştia au o scuză pentru a nu fi deranjaţi.

„În cazul femeilor, somnul adânc are un efect protector, dar acest lucru nu este valabil şi în cazul bărbaţilor. Ca urmare, ele îşi revin mai repede", a explicat Alexandros Vgontzas. Aceasta a adăugat că femeile nu ar trebui să renunţe la odihnă doar pentru că soţii sau partenerii lor de viaţă se simt mai obosiţi decât ele. Un studiu precedent arăta că, în cazul femeilor, problemele legate de somn pot dăuna, în timp, mariajului. Totodată, din cauza lipsei de odihnă, femeile sunt mai predispuse la afecţiuni de natură cardiacă.

"În cazul femeilor, somnul adânc are un efect protector, dar acest lucru nu este valabil şi în cazul bărbaţilor.''
Alexandros Vgontzas profesor de psihiatrie

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite