VIDEO „Naşul“ traficanţilor de carne vie

 Ardeleanca Iana Maria Matei şi-a dedicat ultimii 11 ani din viaţă salvării tinerelor care ajung să fie traficate ca nişte bucăţi de carne. Americanii au numit-o „Eroul Anului“ în 2006, Camera Lorzilor din Marea Britanie i-a acordat „Premiul pentru abolirea sclaviei“ în 2007.  Revista "Reader's Digest" a numit-o „Europeanul Anului“ în 2010.

La vârsta la care majoritatea femeilor se gândesc la pensie şi la nepoţi, Iana Maria Matei (51 de ani) organizează misiuni de salvare a fetelor silite să-şi vândă trupul. Nu-i pasă că-şi riscă viaţa atunci când iese pe străzi noaptea pentru a le veni în ajutor minorelor sau tinerelor care se arată dispuse să scape din pumnii şi din batjocura celor care le trimit „la produs".

„Am atâta furie în mine încât mi-e şi teamă că aş putea să calc cu maşina, la un moment dat, o scursură de om despre care aş afla că a făcut ceva unui copil", ne-a mărturisit doamna Iana, iar în ochii ei albaştri s-a întrevăzut o furtună.

„Nu înţeleg de ce toată lumea mă întreabă dacă nu mi-e frică şi crede că am un curaj nebun, când pe mine mă scoate din sărite tocmai această mentalitate! Nu, nu mi-e frică să ţip sau să iau fetele de sub nasul traficanţilor pentru că neoamenii ăştia sunt proşti. Frică îmi e când mă gândesc că ei fac asta nestingheriţi, iar în imbecilitatea lor nu sunt deranjaţi de nimeni", spune enervată Iana.

„Traficanţii văd în mine concurenţa"

„Cel mai mult mă amuză să le văd privirile atunci când realizează că o muiere a reuşit să fugă cu «forţa lor de muncă» sau atunci când văd în mine «concurenţa»", povesteşte doamna care se află în spatele unui proiect vechi de 11 ani şi care constă în recuperarea şi reintegrarea în societate a tinerelor traficate.

Concret, Iana află de la fostele victime care sunt locurile în care fetele sunt ţinute sau scoase la produs, apoi le face o vizită pentru a le identifica pe cele care vor să scape şi stabileşte cu acestea un loc şi o oră de întâlnire. „După ce le câştig încrederea şi le conving că o să scăpăm cu bine, stabilim prin telefon detaliile: vezi că vin cu o maşină de culoarea aia, la ora aia, tu sari în ea când deschid portiera", mai povesteşte recuperatoarea de vieţi.

Misiunea în care a găsit sensul vieţii

Viaţa Ianei nu a fost dintotdeauna aşa de tumultoasă. Înainte de '89, femeia lucra ca restaurator de biserici. Revoluţia a prins-o în Piaţa Universităţii şi pentru că era căutată de poliţie, a decis să fugă în Iugoslavia. La momentul acela, trecea printr-un divorţ urât şi avea deja un băieţel. Nu-şi permitea să fie prinsă şi trimisă în închisoare pentru că asta ar fi însemnat să piardă custodia fiului ei.

Angajată ca translator la Agenţia ONU pentru Refugiaţi, Iana a reuşit să aranjeze ca băieţelul să-i fie trimis din ţară în Iugoslavia. „O prietenă m-a sfătuit apoi să plec în Australia pentru că acolo erau condiţii mai bune de trai pentru mămicile singure. Tot ea mi-a şi trimis dosarul pentru o slujbă. După ce am fost acceptată, am plecat cu fiul meu în Perth - cel mai mare oraş din vestul Australiei", povesteşte Iana. Acolo şi-a reluat studiile la facultatea de psihologie Curtain Science Technology.

Apoi s-a implicat în proiecte pentru ajutorarea copiilor străzii, făcând parte din asociaţia „Reaching Out". În '98 însă, s-a întors în ţară, într-o mică vacanţă, împreună cu fiul ei. „Mi-am întrebat prietenii cum o duc copiii străzii în România şi m-a indignat foarte tare ce-am auzit. Că «ar trebui să facem ceva să-i strângem pe toţi şi să scăpăm de ei»", îşi aminteşte femeia. În acel moment, i-a spus fiului ei, care avea doar 10 ani, că trebuie să se întoarcă în ţară, unde e mai multă nevoie de ei. „În Australia, fiecare copil al străzii avea un cont în care statul vărsa lunar o alocaţie, în timp ce aici nimănui nu părea să-i pese de copiii din canale şi de pe străzi", explică Iana.

Prostituate la 14, 15 şi 16 ani

Pentru că în Piteşti se aflau părinţii ei, dar şi pentru că primarul de-acolo a fost singurul care i-a spus că are bani pentru copiii străzii, Iana a decis să se stabilească în Piteşti. Lucra în adăposturi pentru copiii străzii, unde majoritatea beneficiarilor fugiseră din orfelinate după ce fuseseră închişi toată iarna, „ca nu cumva să răcească".

„Într-o noapte, m-au sunat de la poliţie - noi mai colaboram cu ei-, să-mi spună că au trei prostituate şi să întrebe dacă am ceva haine pentru ele. Am luat şi eu ce aveam prin sediu, nişte pantaloni, nişte bluze şi am plecat. Când am ajuns la poliţie, am găsit trei copile de 14, 15 şi 16 ani!", ne-a mărturisit Iana care sunt cele trei motive care au împins-o să pornească lupta împotriva traficanţilor de carne vie.

După această întâmplare, Iana Matei a decis să închirieze o garsonieră pentru cele trei adolescente şi să continue ca preşedinte al asociaţiei „Reaching out" să ajute şi alte fete să-şi recupereze dreptul la o viaţă normală.

Astăzi, de la o adresă secretă, adăposteşte zece fete cu care face consiliere psihologică şi pe care le ajută să se reintegreze în societate, alături de cei patru asistenţi sociali, un alt psiholog şi o contabilă cu care colaborează.

E pregătită să iasă oricând noaptea pe stradă pentru a recupera de sub nasul trafianţilor vreo copilă furată în drumul ei de la discotecă înspre casă.

Cum sunt pedepsiţi traficanţii de vieţi

Legea 678/ 2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane impune pedepse cu închisoarea de la 3 la 12 ani pentru cei care recrutează, transportă sau cazează o persoană prin ameninţare, violenţă sau constrângere în scopul exploatării sale.

Numai în cazul în care în urma faptei persoana a decedat sau s-a sinucis, pedeapsa cu închisoarea creşte de la 15 la 25 de ani. „Dacă fapta a fost săvârşită asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea anumitor drepturi".

Cât valorează viaţa unei fete în România

Dacă unele fete de-abia aşteaptă să scape din coşmarul de a-şi vinde trupul pentru a-şi îndestula stăpânii de bani, altele ajung să facă din prostituţie un stil de viaţă. „E adevărat că sunt şi cazuri în care tinerele nu mai vor să plece de lângă traficanţi, fie pentru că le este extrem de frică de ce ar putea să li se întâmple, fie pentru că ajung să spună că visul lor este să se facă nevastă de traficant ca să aibă bani mulţi şi să nu le lipsească nimic", explică Iana Matei.

„Altele ajung să nască şi, din cauză că nu vor să-şi abandoneze copiii, nu mai au curajul să plece. Majoritatea însă, din cauza umilinţelor de neimaginat la care sunt supuse - le ard cu ţigara, le bat până le umplu de sânge şi le violează dimpreună cu unchii şi bunicii lor -, nu-şi doresc decât să vină cineva şi să le scape", mai povesteşte Iana.

Vândute pe „doi lei"

Preşedinta asociaţiei „Reaching Out" spune că de cele mai multe ori, tinerele ajung să fie vândute pe doi lei. „Preţul cu care este vândută o tânără porneşte de la 2 milioane de lei vechi şi poate ajunge până la 500 de euro. Cele care sunt trimise peste graniţă fac apoi 50 - 300 de euro pe partidă, în funcţie de ţara în care ajung", mai dezvăluie Matei.

„99,9% din aceste tinere provin din familii dezorganizate. Nu neapărat sărace. Apoi, în ultima perioadă, traficanţii se orientează către tinerele cu probleme psihice întrucât le este mult mai uşor să le intimideze şi să le convingă că depind de ei", explică femeia. De altfel, tinerele instabile psihic le asigură traficanţilor linişte deplină. Chiar şi în cazul în care reuşesc să scape, atunci când vor prinde curaj şi vor decide să depună mărturie împotriva traficanţilor, declaraţiile lor nu vor fi luate în considerare pentru că „nu au discernământ" sau martori.

O nouă afacere a traficanţilor: vânzarea băieţilor

Pentru că puţine sunt tinerele care sunt dispuse să vorbească, dar şi pentru că „avem cadru legislativ, dar e mai greu cu implementarea"-aşa cum constată Iana Matei, clanurile de traficanţi îşi continuă nestingherite afacerile. Astfel, dacă Poliţia Română a luat în evidenţă 1.780 de victime ale traficului de persoane, în 2007, Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti arată că în acelaşi an, „429 de inculpaţi au fost trimişi în judecată, din care 171 în stare de arest preventiv şi 188 de persoane au fost condamnate definitiv" pentru trafic de carne vie. În 2008, s-au înregistrat 1.240 de victime.

Potrivit Ministerului Justiţiei, tot în 2008, s-au formulat „134 de rechizitorii, au fost trimişi în judecată 330 de inculpaţi - printre care cinci minori -, din care 152 în stare de arest preventiv. 187 de persoane au fost condamnate definitiv.

Sclavia modernă scade pe hârtie

Pentru 2009, când numărul victimelor înregistrate a scăzut la 780, s-au întemeiat „101 rechizitorii, au fost trimişi în judecată 262 de inculpaţi, din care 116 în stare de arest preventiv, iar 119 persoane au fost condamnate definitiv". Aceste date sunt valabile numai pe primul semestru al anului , potrivit reprezentanţilor Ministerului Justiţiei.

„Într-adevăr, şi în baza noastră de date, numărul victimelor scade, însă asta nu înseamnă că şi traficul de carne vie se diminuează. Înseamnă doar că victimele rămân în ţările de destinaţie şi nu mai au cum sau nu mai vor să se întoarcă în ţară", atenţionează Iana Matei. Preşedinta asociaţiei „Reaching Out" arată că în ultima vreme, traficanţii s-au orientat şi şi-au trimis „forţa de muncă" în Norvegia, Suedia sau Finlanda întrucât „piaţa" din Spania, Italia, Franţa şi tot ce înseamnă Occident a cunoscut o suprasaturaţie.

„Din păcate, traficanţii şi-au găsit o altă afacere din vânzarea băieţilor români în Italia pentru prostituţie", mai dezvăluie Matei. Potrivit UNICEF, aproximativ două milioane de copii din întreaga lume sunt implicaţi în reţele de prostituţie.

Instrumentarea unui dosar de trafic de persoane necesită o perioadă lungă de timp deoarece, de multe ori, avem de-a face cu victime care sunt duse în străinătate.

Cristian Duţă
şef Serviciu Combaterea Traficului de Persoane, IGPR

Ne vom întâlni la minister cu toate ONG-urile care se ocupă de problema traficului de persoane pentru a îmbunătăţi legislaţia care este deja în schimbare.

Simona David
consilier personal al ministrului Justiţiei