Născuţi îngeri

adevarul

Publicat: 28.10.2009 21:21

Ultima actualizare: 09.08.2022 11:08

Născuţi îngeri

Părinţii care vorbesc despre copiii care au plecat prea devreme de lângă ei nu pomenesc nimic de moarte. Vorbesc despre îngeri blonzi şi bucălaţi, care au grijă de ei, de acolo, de sus. Mamelor le e imposibil să descrie durerea simţită atunci când copilul lor a devenit înger. Şi spun că suferinţa e aceeaşi, indiferent dacă acel copil a venit pe lume sau a trăit doar în pântecele lor.

Nicoleta Lazăr (30 de ani) ar fi vrut să nască în patul ei, aşa cum văzuse într-o emisiune la televizor. Îşi dorise foarte mult să rămână însărcinată şi când a aflat că s-a întâmplat, în octombrie anul trecut, s-a pregătit să facă totul ca la carte, alături de partenerul de viaţă, Emil Cristescu (31 de ani).

La prima ecografie, la şase săptămâni, când a auzit bătăile inimii copilului, s-a îndrăgostit. „Îl ştii că e acolo, îl vrei, nimeni şi nimic nu ţi-l poate lua şi începi să-ţi faci vise“, povesteşte ea.

Când se gândea la viitorul fetiţei pe care o purta în pântece, Cristina Iancu (24 de ani) o şi vedea la facultate, apoi la bătrâneţe, alături de ea. Şi se bucura că sarcina venită pe nepregătite era uşoară şi că toate analizele îi spun că bebe creşte şi e sănătos.

Nicoleta visase că va avea fetiţă, deşi îşi dorea băiat. Alesese naşi şi nume pentru ambele cazuri: Emil, ca pe tată şi naş, sau Nataşa Georgiana, după mama tatălui şi naşa copilului. Stabilise botezul în august, închiriase o cabană de la Plaiul Foii şi stabilise meniul petrecerii.

Primele semne

Pe 22 februarie, Cristinei a început să-i fie rău şi a ajuns la spital, la trei dimineaţa, pe zăpadă. I s-a spus însă că nu are nimic şi a fost trimisă acasă. Cinci zile mai târziu, s-a întors. În ultimul trimestru, ecografia a arătat că ceva nu era în regulă cu sarcina Nicoletei. Copilul nu se dezvoltase suficient.

Speriată, femeia a vrut şi o a doua opinie. Şi-a făcut programare pentru 7 mai la o altă ecografie. „În timpul examinării, inima începe să-i bată din ce în ce mai încet: 60 de bătăi pe minut...50 de bătăi pe minut“, îşi aminteşte ea. A fost trimisă de urgenţă la Spitalul Universitar unde „doctoriţa şefă“ i-a făcut o nouă ecografie.

„A căutat şi a căutat, şi, la un moment dat, zice: «E, şi, ce mai vrei acum să faci, nu vezi că e mort?».“ Sunt cuvintele care-i vor rămâne mereu în minte şi care, atunci, i-au provocat un şoc.

Naşterea

Cristina a tot sperat că medicii se înşală când a văzut că moaşa a căutat în zadar, mai bine de o oră, semne de viaţă de la copil. Nu i-a spus nimeni că nu le-a găsit. Şi nici n-a pregătit-o nimeni pentru ce a urmat.

Nicoleta a născut în patul ei din rezerva de spital. A apucat s-o vadă pe Nataşa, înainte să fie luată, înfăşată şi aşezată într-o cutie. „Era cea mai frumoasă fetiţă. Îmi pare rău că n-am luat-o în braţe. Ar fi trebuit să fac asta şi s-o mângâi.“ Şocul o făcuse să se simtă amorţită şi parcă absentă. Avea o singură dorinţă, să se ducă lângă copilul ei. „Te întrebi de ce mai exişti.“

Alinarea

S-au simţit vinovate şi l-au întrebat pe Dumnezeu de ce ele, ce au făcut să merite o asemenea pedeapsă? Au resimţit pierderea ca pe un eşec al misiunii de a deveni mame şi n-au putut să treacă peste senzaţia de neputinţă.

Dar au învăţat să trăiască cu toate aceste sentimente pentru că s-au găsit una pe alta, dar au aflat şi de alte sute de femei care au trecut printr-o astfel de traumă. S-au cunoscut pe forumul Organizaţiei E.M.M.A, înfiinţată de Bianca Brad în 2008, la un an de când fiica ei, Emma Nicole, s-a născut fără viaţă.

Nici Cristina, nici Nicoleta nu ştiu exact de ce le-au murit copiii, dar s-au dus împreună la analize şi au aflat că au problemele de coagulare a sângelui. Ambele au stat la coadă la primărie pentru a obţine un certificat de naştere în care cuvântul „viu“ este înlocuit cu „mort“, iar numele, cu o liniuţă.

Numele copiilor deveniţi îngeri apar însă pe site-ul organizaţiei, alături de o poveste sau de un mesaj. Sunt scrise şi pe baloanele care se înălţă spre cer în a doua duminică din mai, de ziua mamelor de îngeri.

5,2 copii s-au născut morţi la mia de copii născuţi vii şi morţi, în urmă cu trei ani.

4,7 este procentul copiilor născuţi morţi la mia de născuţi (vii şi morţi) în anul 2007, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

993 de copii s-au născut fără viaţă în anul 2008, adică 4,5 copii morţi la mia de copii născuţi în total anul trecut.

Cine este E.M.M.A

Bianca Brad a înfiinţat prima asociaţie din România care vine în ajutorul părinţilor care şi-au pierdut copiii după ce s-a lovit de birocraţia din ţară şi de mentalităţile conaţionalilor legate de acest subiect.

A citit poveşti ale unor mămici de îngeri în cărţi cumpărate din străinătate şi şi-a dat seama cât de important este să te regăseşti în mărturisirile altora.

A vrut să le dea şi româncelor ocazia asta şi s-a hotărât să vorbească în presă despre povestea ei şi s-o scrie pe blog. A primit atât de multe mesaje, încât şi-a dat seama că e nevoie de mai mult. Ajutată de Joanne Cacciatore, care a înfiinţat Fundaţia M.I.S.S în Statele Unite, Bianca a deschis Organizaţia E.M.M.A în martie 2008, pentru a le alina suferinţa şi pentru a lupta pentru drepturile acestor părinţi.

Cine sunt îngerii, mamele şi taţii lor

Statuete, lumânări şi tălpi de bebeluş, la comemorarea copiilor

Andrei s-a născut sănătos, dar a trăit doar doi ani şi opt luni, din cauza unei tumori. Părinţii l-au adus de la Craiova la Bucureşti, apoi au plecat în Germania, unde medicii le-au spus că au ajuns prea târziu. A murit în braţele mamei lui, care, acuzată că se victimizează, i-a scris povestea pe site-ul E.M.M.A din dorinţa de a putea vorbi despre îngerul ei, despre durere şi lacrimi.

Marinela a pierdut cinci sarcini şi, de fiecare dată, diagnosticul a fost altul. Spune că înainte să descopere site-ul www.organizatiaemma.ro şi să citească poveştile îngerilor, ea nu se considera mamă. Acum continuă să alerge între doctori şi analize, să plângă şi să spere că va putea să-şi strângă copilul în braţe, într-o zi.

Ajutor prin compasiune

Încerci să te agăţi de ceva, pentru că în momentele alea simţi că-ţi pierzi minţile, povestesc mamele. Faptul că au găsit forumul, că şi-au spus povestea, că au primit răspunsuri şi mesaje de încurajare de la alte persoane care au trecut prin momente similare ajută enorm.

Nicoleta şi Cristina sunt convinse de asta şi se numără printre voluntarii Organizaţiei E.M.M.A. Cristina este cea care contorizează îngeraşii şi spune că acum există pe site peste 350. Sunt chiar şi câţiva taţi care au avut curajul să spună povestea suferinţei lor.

Alin era în delegaţie când a aflat că soţia lui este însărcinată şi s-a simţit atât de fericit încât nici nu mai vedea pe unde merge. Tot în delegaţie era şi când Simona i-a spus că s-a internat în spital, la sfatul medicului. Când a văzut-o, i s-a părut cea mai frumoasă soţie, care avea să devină, în câteva zile, cea mai frumoasă mamă.

Dar telefonul următor, primit tot într-o delegaţie, a cutremurat cerul: copilul lor, Stelian, era mort. S-a întors imediat şi i-a fost alături înainte să intre în operaţie. Îi era teamă să n-o piardă şi pe ea şi s-a rugat la Dumnezeu ca, dacă are asta în plan, să-l ia şi pe el. A plâns în hohote, dar s-a abţinut când era lângă ea. Acum spune că a rămas fără lacrimi şi visează la bucuria de a deveni părinte.

Majoritatea taţilor însă, nu-şi exteriorizează suferinţa. Partenerul Nicoletei, Emil Cristescu, spune că a pus totul într-un pacheţel şi l-a lăsat ascuns, undeva în suflet. „E o zonă în care mi-e greu să ajung“, spune el. „Nu pot să mă duc acolo, dar de uitat n-am uitat şi nu cred că voi uita vreodată.“

În memoria copiilor care au plecat prea devreme

Cristina Iancu crede în Dumnezeu şi în Biserică. Şi-a găsit refugiu în spiritualitate atunci când ştiinţa n-a putut-o ajuta să afle ce anume a provocat moartea copilului ei. Îi dă puterea să meargă mai departe şi să spere. „Dacă Doamne-Doamne o să decidă că merit un nou bebe, este bine-venit şi-l aşteptăm cu cel mai mare drag“, spune ea.

Nu există garanţii

Singura garanţie pe care o poate avea Nicoleta e că Dumnezeu e deasupra şi trebuie să facă lucrurile să fie şi bine la un moment dat. A întrebat medicul patolog dacă există cineva care-i poate oferi garanţia că următorul copil se va naşte fără probleme. „Şi a zis nu, garanţia asta nu există.“ E un risc pe care Nicoleta a înţeles că trebuie să şi-l asume, acum, când este din nou însărcinată.

Alţi părinţi îşi găsesc alinare în a scrie poezii despre şi pentru îngerii lor, în a picta sau a scrie cărţi. Unii au construit mici altare într-un colţ de cameră, unde aprind lumânări şi se roagă. Scriitorul Bogdan Petriceicu Haşdeu a construit un castel în memoria fiicei lui Iulia, după proiectele transmise de ea în şedinţe de spiritism.

Dar faptul că şi-au găsit un refugiu nu înseamnă că aceşti părinţi nu mai suferă, că au dispărut tristeţea, nervozitatea sau senzaţia de izolare. Procesul poate dura şase luni, un an sau chiar mai mult, se spune pe site-ul organizaţiei care îi încurajează pe părinţi să vorbească despre suferinţa lor şi să caute sprijin.

Iar pe cei din jur, care ar putea oferi acest sprijin, membrii E.M.M.A îi sfătuiesc să înceapă cu un simplu „îmi pare rău“, să asculte fără să dea sfaturi sau să judece, să-i îmbrăţişeze când plâng, să le arate că nu sunt singuri.