Narcisiştii sunt pe cale de dispariţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai mulţi narcisişti sunt bărbaţi
Cei mai mulţi narcisişti sunt bărbaţi

În ediţia din 2013 a Manualului statistic şi de diagnosticare a bolilor mintale, această maladie nu se mai regăseşte. Absenţa narcisismului din acest catalog a stârnit dezbateri printre profesioniştii domeniului.

Spre surpriza multor specialişti, persoanele narcisiste -cei preocupaţi într-o măsură obsesivă de ei înşişi - sunt pe cale să devină un fel de specie pe cale de dispariţie, scrie cotidianul american„The New York Times".

Nu pentru că s-ar confrunta cu dispariţia fizică iminentă. E vorba de o soartă chiar şi mai rea: vor fi pur şi simplu ignoraţi.

Cea de-a cincea ediţie a Manualului statistic şi de diagnosticare a bolilor mintale (abreviat DSM, un catalog extensiv al acestor maladii, cel mai folosit instrument de acest fel din lumea medicală anglo-saxonă, a cărui următoare ediţie va apărea în 2013) a eliminat 5 dintre cele 10 tulburări de personalitate existente în ediţia curentă. Dintre cele eliminate, narcisismul este cea mai cunoscută, iar absenţa sa a stârnit şi cele mai multe dezbateri printre profesioniştii domeniului.

Condiţii pentru diagnostic

Majoritatea neprofesioniştilor înţeleg destul de bine ce înseamnă narcisismul, însă definiţia medicală este mai precisă decât cea din dicţionare. Imaginea pe care ne-o facem în legătură cu narcisiştii este aceea a unor persoane interesate doar de propria persoană - conversaţia se învârteşte permanent în jurul lor.

Dar această caracterizare ce se aplică într-adevăr persoanelor narcisiste este prea largă. Mulţi oameni care sunt complet absorbiţi de ei înşişi nu corespund unui diagnostic medical. În primul rând, pentru a fi diagnosticat ca atare, e nevoie ca pacientul să aibă un sentiment de grandoare legat de propria persoană, o perspectivă puternic distorsionată asupra potenţialului şi a abilităţilor proprii, adesea însoţită de fantasme ale măreţiei.

A doua condiţie pentru un astfel de diagnostic: din moment ce narcisistul este atât de convins de înalta lui poziţie, el (majoritatea sunt bărbaţi) se aşteaptă automat ca ceilalţi să îi recunoască superioarele sale calităţi şi să i-o mai şi spună. În jargonul medical, aceasta se numeşte „oglindire".

Nu e suficient că ştie că e o persoană importantă; şi alţii trebuie să o confirme, sus şi tare şi de câte ori posibil. Acesta este un set de trăsături binecunoscut, motiv pentru care atât oamenii obişnuiţi, cât şi profesioniştii sunt intrigaţi de eliminarea narcisismului din DSM de către comitetul însărcinat cu analiza tulburărilor de personalitate.

Pe lângă faptul că tratamentul depinde, evident, de un diagnostic corect, o parte dintre specialişti sunt nemulţumiţi de noua metodă de diagnosticare adoptată - aşa-numita abordare dimensională. Aceasta constă în aplicarea unui diagnostic general asupra tulburării de personalitate, alegând apoi dintr-o listă lungă trăsăturile care definesc cel mai bine pacientul respectiv.

Prin comparaţie, abordarea „clasică", folosită pe scară largă în ultimii 30 de ani, este cea a prototipurilor, în care narcisismul (ca şi celelalte tulburări de personalitate) este definit ca set de trăsături psihologice care alcătuiesc împreună un profil. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite