Munca femeilor în ţara bărbaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile din România au cu greu acces la aceleaşi profesii ca şi bărbaţii. În comparaţie cu ei,  sunt, în medie, plătite cu 13% mai puţin. Le întâlnim mai ales la catedră, în birourile instituţiilor publice, la tejghea sau la coada sapei. Acolo consideră bărbaţii care conduc România că e locul femeilor!

 Trei cazuri de desfacere a contractului de muncă în timpul gravidităţii au fost reclamate anul trecut Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD), autoritate de stat autonomă care se ocupă de prevenirea, investigarea şi sancţionarea acestor comportamente. Pentru a nu plăti integral un angajat pe care îl considerau din ce în ce mai puţin capabil să-şi îndeplinească sarcinile, patronii fie le-au desfiinţat posturile, fie au invocat indisciplina.

Servicii mai prost plătite

Pare greu de crezut că în România se mai întâmplă asemenea lucruri, dar statisticile oficiale şi sondajele menite să ilustreze percepţia românilor privind discriminarea de gen indică în continuare o realitate crudă. Locul femeilor în ţara bărbaţilor nu e doar la cratiţă.

Ele îşi găsesc de lucru mai ales în domenii precum educaţia, administraţia publică, comerţul sau agricultura, conform unui studiu realizat anul acesta de Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi.

Adică în sectoare mai prost plătite. Aşa se explică şi diferenţele salariale: conform Institutului Naţional de Statistică, anul trecut, femeile au avut un câştig mediu net lunar de 981 de lei, mai mic cu 114 lei decât al bărbaţilor. 

Mentalităţile sunt deopotrivă învechite şi “vinovate” de această situaţie: 56% dintre români consideră că este mai mult datoria bărbaţilor să aducă bani în casă, conform unui sondaj Gallup Organization România, realizat pentru CNCD în vara acestui an.

“Reclamaţiile privind cazurile de discriminare pe motiv de sex sunt mult mai puţine decât cazurile reale. În cele mai multe situaţii, angajatorii susţin că au voie să angajeze după voinţa lor proprie, pe principiul «e firma mea, sunt banii mei, eu dau banii, eu aleg ce iau!»”, ne-a declarat Istvan Haller, membru în colegiul director al CNCD. Acesta a explicat faptul că în cazul excluderii pe criterii de sex, cei afectaţi se pot adresa Consiliului printr-o petiţie sau direct instanţei, printr-o întâmpinare scutită de taxă de timbru.

Primele concediate: femeile în vârstă

Necazul e şi mai mare atunci când vine vorba de o femeie în vârstă. Dacă are o singură calificare, acesta este, de cele mai multe ori, condamnată să nu-şi găsească loc pe piaţa muncii de la noi. Peste 70% din cei întrebaţi spun că la angajare sau la locul de muncă au întâlnit des şi foarte des cazuri de discriminare a persoanelor în vârstă. Pe locul doi, la mare distanţă (39% din repondenţi) sunt cazurile de restricţie a persoanelor în vârstă în locuri publice.

“Chiar dacă se face un concurs, e foarte greu de demonstrat că au fost excluse anumite persoane pe criteriul vârstei. Patronul poate spune că a angajat persoane mai tinere pentru că au fost mai competente”, mai adaugă Istvan Haller.

Potrivit unui sondaj online realizat la finele lunii trecute de site-ul de recrutare BestJobs.ro, 91% din persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt de părere că există discriminare la angajare, cea mai frecventă fiind cea pe criteriul de vârstă. În general, persoanele cu o singură calificare care au vârsta de peste 40 de ani au probleme mai mari la reangajare, mai ales în provincie. Specialiştii de la BestJobs.ro spun că angajatorii preferă persoanele tinere deoarece vor colective mai dinamice, iar persoanele în vârstă au probleme de sănătate.

“Femeile în vârstă sunt primele concediate, chiar dacă au experienţă şi dorinţa de a munci”, spune, de asemenea, deputatul Minodora Cliveti, preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor. 

Diferenţe salariale sub media UE

În 1957, în Tratatul de la Roma, europenii scriau că femeile şi bărbaţii trebuie să primească plată egală la muncă egală. La nivel declarativ, în Tratatul de la Lisabona finalizat 50 de ani mai târziu, statele membre ale Uniunii Europene trebuie să se asigure că acest principiu al “muncii pentru valoare egală” este aplicat.

 Realitatea este departe de legislaţie şi în Europa. Conform datelor din 2005, diferenţa dintre veniturile brute ale bărbaţilor şi cele ale femeilor era de 15% la nivelul Uniunii.

În România, decalajul la acea dată era de 13%, faţă de cea înregistrată de Eurostat pentru 1995 – 21%. Mai bine decât România stau Franţa (12%) şi Ungaria (11%), în timp ce în “recordul negativ” în domeniu este deţinut de Cipru, cu un decalaj de 25% între salarii.

Soluţie: munca în Spania

Femeilor le sunt rezervate în România mai ales meseriile tradiţionale. Conform unor studii ale ANES din această primăvară, posturile pe care le pot ocupa sunt în învăţământ, administraţie, comerţ, sănătate sau agricultură. În zona rurală, majoritatea câştigă sub 500 de lei pe lună, cu excepţia regiunii de vest a ţării, unde media lunară variază între 500 şi 1.000 de lei.

 “Când nu au alternativă aici, merg în Spania şi în Italia, unde au grijă de bătrâni. Pe ai lor îi lasă de nevoie acasă, fără cineva care să le poarte de grijă. Situaţia copiilor lăsaţi acasă e şi mai tragică: 500.000 de copii din întreaga ţară sunt lăsaţi de mame acasă, în România, conform ultimelor statistici”, spune deputatul Minodora Cliveti.

Femeia "în câmpul muncii"

40% din români consideră că femeile constituie un grup discriminat în societate.
74% din cei întrebaţi susţin că au fost discriminaţi de bărbaţi.
14% din români susţin că dreptul la egalitate în domeniul muncii le-a fost încălcat.
6% din femei susţin că au fost discriminate la serviciu din cauza sexului.
17% din români sunt de părere că bărbaţii se află într-o situaţie evident mai bună.
22% din femeile din România sunt de părere că bărbaţii se află într-o situaţie mai bună.
10% din români nu sunt de acord ca bărbaţii şi femeile să aibă acces la aceleaşi profesii.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite