Mobilul creşte riscul de cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul.
Foto: Arhivă Adevărul.

Conversaţiile lungi şi dese purtate la telefonul mobil ar putea conduce la apariţia cancerului, avertizează cercetătorii de la Agenţia Internaţională de Cercetare a Cancerului.

Totuşi, un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care va fi dat publicităţii în această săptămână, susţine că nu toţi utilizatorii înfocaţi riscă să dezvolte o formă de cancer, relevă „The Daily Mail".

Studiul OMS relevă că numai persoanele care folosesc telefonul mobil cel puţin 30 de minute pe zi, timp de zece ani, sunt de trei ori mai expuse la apariţia unei tumori la nivelul creierului.

Autorii studiului „Interphone" au analizat efectele mobilelor asupra sănătăţii utilizatorilor în 13 ţări, pe parcursul ultimilor zece ani. Au plecat de la faptul demonstrat că radiaţiile emise de mobil ajung la creier, după ce sunt transmise urechii.

Cercetătorii au intervievat circa 13.000 de utilizatori de telefoane mobile, fie afectaţi de o tumoră, fie într-o stare bună de sănătate. La majoritatea utilizatorilor, tumora s-a dezvoltat pe aceeaşi parte a capului cu care obişnuiau să vorbească la telefon.

Cercetătorii recunosc

însă că sunt necesare noi studii înainte de a avertiza fără echivoc că folosirea mobilelor duce la apariţia cancerului.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite