Mobilierul din spitale, pericol de infecţii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protejarea pacienţilor internaţi de infecţiile intraspitaliceşti ar trebui să includă şi îndepărtarea germenilor invizibili de pe suprafeţele mobilierului din saloane, arată

Protejarea pacienţilor internaţi de infecţiile intraspitaliceşti ar trebui să includă şi îndepărtarea germenilor invizibili de pe suprafeţele mobilierului din saloane, arată Reuters.

"Experţii în boli infecţioase sfătuiesc în mod repetat medicii, asistentele şi infirmierele să-şi spele mâinile, dar cu toate acestea infecţiile intraspitaliceşti continuă să existe dacă mediul este contaminat cu germeni", a spus dr Stephanie Dancer, medic la Spitalul din Glasgow, citată de publicaţia "Lancet Infectious Diseases". În opinia sa există obiecte, precum receptoarele telefoanelor, care pot fi purtătoare de microbi precum staphilococus aureus.

"Prezenţa stafilococului auriu în spitale este copleşitoare, iar obiecte cum sunt tastaturi, telefoane, paturi, televizoare, stetoscoape, echipamente, acte, fişe medicale, creioanele şi jucăriile copiilor din secţiile de pediatrie sunt doar câteva exemple de obiecte contaminate", a spus Dancer.

Ea a adăugat că este suficient ca un pacient să-şi sufle nasul, să atingă obiecte din spital pentru ca în acest fel să răspândească o cantitate mare de germeni care să se transfere pe suprafeţe sau pe mâinile altor pacienţi.

Teoria lansată de dr Dancer este susţinută şi de dr Ed Septimus, de la Methodist Hospital din Houston, membru al Societăţii pentru Boli Infecţioase din America, specialist care susţine că spitalele nu dezinfectează în mod constant saloanele, ci doar atunci când în ele nu sunt pacienţi. El a sugerat drept soluţie o instruire suplimentară a personalui care asigură curăţenia în spitale, despre care susţine că nu ar trebui să se limiteze la a curăţa toaletele şi la a schimba coşul de gunoi din salon, ci ar trebui să dezinfecteze şi mobilierul saloanelor.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite