Mobilă pentru toate buzunarele
0Retailerul Kika a deschis ieri, în complexul West Park Militari, primul magazin din România. Producătorul de mobilă are două divizii: una cash&carry, pentru toate buzunarele, şi alta pentru cei care vor mobilă de calitate şi pentru care preţul nu contează prea mult.
Austriecii de la Kika mizează pe piaţa din România, pe care o consideră având un mare potenţial. Urmărind succesul altor retaileri precum IKEA, reprezentanţii Kika au adus în primul magazin din România peste 50.000 de produse. Magazinul va fi deschis în fiecare zi a săptămânii, între orele 8.00 şi 21.00.
Specialiştii din piaţă estimează că nou-intraţii pe piaţă se vor bate atât cu Ikea, dar şi cu Mobexpert. În magazinul care a fost inaugurat ieri vor găsi piese de mobilier atât cei care se uită la preţ, cât şi cei care se uită la calitate.
O parte din produse sunt “do it yourself”, pe modelul Ikea, iar cealaltă parte e reprezentată de piese de mobilier nedemontabile, pentru care transportul este asigurat de magazin. În plus, oficialii Kika mizează foarte mult pe vânzările de accesorii pentru decorarea casei, precum perne ornamentale sau piese pentru masa de Crăciun.
“Retailerul austriac de mobilă a investit mai mult de 60 milioane de euro în primul său magazin”, se arată într-un comunicat al companiei.
Soluţii personalizate
Clienţii Kika vor putea beneficia şi de o gamă de servicii personalizate, susţin reprezentanţii companiei. Linia de produse a retailerului Kika este completată de o gamă diversificată de servicii, începând de la măsurarea spaţiului, planificare asistată de computer, inclusiv animaţie 3D, transport, asamblare şi servicii de cusut, se mai arată în comunicatul de presă.
Promoţii de lansare
Kika vrea să facă faţă concurenţei IKEA şi Mobexpert printr-o serie de promoţii anunţate odată cu deschiderea magazinului. O canapea extensibilă are preţuri ce pornesc de la 599 de lei, iar un dormitor complet costă aproximativ 1.200 de lei.
Mobilierul de bucătărie „Single New” din gama cash&carry are preţuri ce pornesc de la 1.790 de lei. Kika este şi importator al unor piese de mobilier de lux, precum cele din gama Natuzzi.