Minciunile te fac să te simţi murdar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii se spală pe mâini după ce mint în scris Foto: Shutterstock
Oamenii se spală pe mâini după ce mint în scris Foto: Shutterstock

Oamenii care spun minciuni ajung să se simtă murdari şi încearcă să scape de această senzaţie clătindu-se cu apă de gură sau spălându-se pe mâini cu săpun.

Aşa susţine o echipă de cercetători de la Universitatea din Michigan, SUA, care a analizat comportamentul a 87 de persoane care fie au minţit, fie au spus adevărul, relatează „The Daily Telegraph".Potrivit studiului, persoanele care denaturează adevărul sunt mai predispuse să dea fuga la baie pentru a se spăla, în comparaţie cu cele care nu se simt cu musca pe căciulă. Cercetătorii le-au cerut participanţilor la studiu să se comporte precum avocaţi care se află în competiţie cu un coleg - Chris - pentru o promovare. Fiecare a fost rugat să-şi imagineze că a găsit un document important, pierdut de Chris. Returnarea actului l-ar fi ajutat pe Chris în carieră, dar ar fi fost în detrimentul propriei ascensiuni profesionale. Apoi, fiecare participant a fost rugat să-i lase un mesaj lui Chris (vocal sau scris) pentru a-i comunica dacă a găsit sau nu documentul.

Cercetătorul Spike Lee de la Universitatea din Michigan a afirmat că persoanele care au minţit la telefon au simţit nevoia de a se clăti cu apă de gură. Cei care au optat pentru a minţi în scris au simţit nevoia de a folosi săpun sau gel dezinfectant pentru mâini. „Nu numai că oamenii vor să se spele după ce au făcut o faptă pe care o consideră murdară, dar vor să cureţe acea parte a corpului care a fost implicată în realizarea acţiunii respective", a explicat Spike Lee.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite