Merge din nou datorită unui păianjen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din California, condamnat să trăiască 20 de ani într-un scaun cu rotile, a început să meargă din nou, după ce a fost muşcat de un păianjen otrăvitor, anunţă postul de televiziune CBS3.

David Blancarte, în vârstă de 48 de ani,  a suferit în urmă cu aproximativ 21 de ani un accident de motocicletă, în urma căruia a rămas paraplegic. Până într-o zi, când un păienjen otrăvitor din specia Loxosceles reclusa l-a muşcat.

Bărbatul s-a prezentat îndată la spital, unde a trebuit să stea opt luni sub observaţie. Astfel, o asistentă medicală a obsevat că bărbatul avea contraţii involuntare la nivelul muşcilor de la picioare şi l-a supus pe om unei noi serii de teste.

„Când mi-au înţepat tălpile, am simţit ca un curent şi m-am pus pe ţipat”, a mărturisit David. Strigătul lui era însă de bucurie pentru că mai avea totuşi o speranţă. „Asistenta mi-a spus apoi că nervii picioarelor sunt încă vii, numai că au fost adormiţi”, a mai adăugat bărbatul.

Cinci zile mai târziu de la test, David a început să păşească din nou. Au urmat câteva exerciţii de recăpătare a echilibrului, cu ajutorul unei bare, iar acum David s-a externat şi merge singur.

Aşteaptă cu nerăbdare momentul în care fiicele sale gemene, de numai 14 ani acum,  vor creşte şi se vor mărita, pentru a le conduce chiar el la altar. Mai mult, speră să ajungă din nou, măcar în timpul liber, pe ringul de box şi pe cel de dans, care i-au fost  familiare înainte de accidentul de motocicletă.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite