Mamele de la celălalt capăt al firului
0
Fetele care răspund la un hotline pentru copii împart cu aceştia toate durerile, de la divorţul părinţilor până la notele mici. Nouă femei tinere din Bucureşti joacă rol de mame pentru copii din toată ţara, zilnic, în trei schimburi a câte patru-şase ore. Ele răspund la numărul 116.111, Telefonul Copilului.
Nicoleta, Mădălina şi Daniela se numără printre cei nouă consultanţi ai organizaţiei neguvernamentale Telefonul Copilului şi se ocupă chiar cu ceea ce spune numele asociaţiei: vorbesc la telefon cu copiii. La numărul gratuit 116.111, cei mici sună pentru orice: pentru că sunt bătuţi, ori pentru că părinţii divorţează, dar şi pentru a se lăuda cu ce note au mai luat la şcoală ori cu ce desene animate au mai văzut.
Telefonul zbârnâie de câteva sute de ori pe zi în cămăruţa mică, de patru metri pe şase, din cartierul Drumul Taberei din Bucureşti. Aici încap trei birouri, câteva rafturi cu cărţi, o masă şi multe plante cu frunze mari. Pe pereţi, postere colorate vesel. La birouri, trei fete, trupuri fine strânse în blugi, cu părul blond, lung sau înspicat.
Sună. „Telefonul Copilului, bună ziuaaaa...". Vocea Danielei Dobrin a coborât uşor precipitat la început, după care a urcat luminos la „ziuaaa...", ca să invite la taclale.
„Ce mai fac eu? Fac bine. Dar tu? Despre ce vrei să vorbim?". Daniela încearcă să-şi dea seama dacă are de-a face cu un caz grav sau cu un copil care a sunat pentru că nu avea ce face.
„Unde sunt părinţii tăi?", întreabă fata. „Dorm!", vine răspunsul. „Uneori sună doar pentru că se plictisesc", ne spune Cătălina Florea, directorul executiv al organizaţiei.
„Clienţii de la Telefonul Copilului sună de oriunde şi pentru orice motiv, ca să spună un fleac de-al zilei, din cele pe care le împărtăşeşti cu sora mai mare sau cu prietena. „Ne sună şi din pauza de la şcoală. Numărul 116.111 poate fi apelat gratuit de la orice telefon public. Ne povestesc orice, că au avut matematică şi română, că au luat «foarte bine» sau ce lecţii au primit pentru acasă", povestesc mamele de la celălalt capăt al firului.
Vocea plăcută care te învaţă geografie
Un copil s-a apucat de învăţat la geografie după ce a stat de vorbă cu tânăra cu voce plăcută. A sunat-o după câteva zile şi i-a spus că a luat 10. Nicoleta Brusalis a avut şi ea un interlocutor care vorbea cu dezacorduri. „Spunea ceva de genul «copiii are».
I-am zis cum e corect, am repetat cu el şi a învăţat să le evite", povesteşte tânăra. Un altul a şi răsplătit-o pentru „meditaţii": după ce au rezolvat împreună câteva exerciţii, i-a zis Nicoletei ca ea şi colegele ei să-şi treacă o bulină roşie în cont.
„O ştii pe Hannah Montana?"
Uneori, doamnele de la telefon sunt rugate să asculte poezii şi cântece noi. Şi le ascultă. Alteori sunt întrebate despre ultima modă a personajului Hannah Montana. „Cine o fi aia?" Daniela caută pe internet despre Hannah în timp ce vorbeşte cu fetiţa la telefon. Află despre cântăreaţă şi continuă.
Au fost şi zile în care solicitările i-au depăşit pregătirea de asistent social-psiholog. „Bună, am şi eu o problemă, ma ajuţi?" a întrebat-o într-o zi o fetiţă de 10-11 ani. „Da, ce problemă ai, povesteşte". „Problema sună aşa: un tren pleacă din gara A la ora 8 şi are de parcurs o distanţă de...". Daniela s-a dibăcit şi cu matematica, dar nu vrea să i se facă reclamă pentru asta. „Aş vrea ca cei mici că nu sune pentru temele de acasă şi să nu ţină linia ocupată, că poate alt copil chiar are o problemă gravă în timpul ăsta..."
Copii supăraţi pe părinţi şi pe Moş Crăciun
Sunt şi întrebări la care specialistele în psihologie nu se aşteaptă, de genul „La mine de ce n-a venit Moş Crăciun?" Sau „eu cui voi fi încredinţată?" I s-a întâmplat Laviniei Mandache. „Părinţii unei fetiţe erau în divorţ şi, pentru că pe micuţă o interesa ce va urma, i-am explicat că va fi un proces, că va fi şi ea ascultată şi să nu-i fie teamă, că va fi cu ea şi un psiholog". „Dar ce e aia un psiholog?". „O persoană cu care vorbeşti liber şi care încearcă să afle ce se întâmplă cu tine".
Fetele au fost solicitate şi la câteva sfaturi de viaţă. Daniela a fost rugată de o fetiţă să o înveţe cum să-i spună mamei despre nota proastă luată la şcoală şi cum să anunţe părinţii că „are un prieten mai mare". „Am întrebat-o ce le place lor, mamei şi fiicei, să facă mai mult împreună. Mi s-a spus: să se plimbe. Atunci i-am zis să-i ia mama în parc şi aşa să deschidă discuţia".
„Pot să vin să mă joc cu voi?"
Pe Daniela au întrebat-o câţiva ţânci, la telefon: „Tu ai copii? Câţi ani ai? Ce lucrezi la calculator?". Niciuna dintre femeile tinere care joacă rol de mame nu are copii acasă, deşi între timp au învăţat dacă nu cum să-i crească, măcar cum să nu greşească în creşterea lor. „Avem aici copii", ne răspunde, râzând, Daniela. La receptor, însă, răspunsul a fost foarte serios: „Nu sunt de vârsta ta, dar şi eu ştiu cum e să fii copil".
Mulţi îşi imaginează că în micuţa încăpere din sediul Romtelecom, unde e localizat Telefonul Copilului, este ori o grădiniţă, ori un cămin de copii. „Doamna... pot să vin să mă joc cu copiii de la voi?..." Niciunul dintre curioşii de la celălalt capăt al firului nu bănuieşte că singurii copii care au voie să le privească pe cele trei „educatoare" sunt doar cei din afişele de pe pereţi, de la campaniile trecute. Ceilalţi, curajoşii guralivi, ştiu doar că la capătul celălalt al firului sunt câteva mame blânde, atotştiutoare, care nu i-au certat niciodată, dar pe care nu le-au văzut niciodată la chip.
De la joacă la repatriere şi bătăi
Printre telefoanele cu mesaje simple se strecoară şi cele grele, când copiii sau părinţii lor sună pentru că nimeni nu-i ajută. Asociaţia Telefonul Copilului a avut câteva astfel de situaţii cărora le-a găsit rezolvare. „Am reuşit să repatriem un copil în vârstă de un an, smuls de autorităţile italiene din braţele mamei care îl sechestrase într-un centru, pe motiv că părinţii nu au avut apă câteva zile. A fost una dintre victoriile noastre", povesteşte Cătălina Florea, directorul executiv al organizaţiei.
Nicoleta Brusalis vede mereu partea frumoasă a jobului
„Am mai avut un copil terorizat de un profesor să se tundă. Din cauza lui începuse să lipsească de la şcoală, ajunsese în clasa a opta cu multe absenţe şi părinţii au aflat prea târziu. Am reuşit să facem presiuni la conducerea şcolii, prin Direcţia de protecţie a copilului, şi aşa l-am salvat de la exmatriculare", îşi aminteşte Lavinia.
O fetiţă a sunat pentru că, de la o vreme, începuse să fie lovită de mama ei, care nu se mai înţelegea cu tatăl şi îşi pierduse şi jobul. Întâi le spunem să se liniştească din plâns, altfel nu pot înţelege mesajul nostru", susţine Daniela.
Ce au învăţat fetele de la telefon
Toate consultantele care vorbesc cu copiii la 116.111 ne-au spus că nu-şi imaginează că ar face vreodată altă muncă. Lavinia este singura dintre ele care a terminat altă specializare, Litere, şi nu se vede niciodată profesoară de limbi străine: „Îmi place aici pentru că niciodată nu ştii ce e la celălalt capăt al firului când ridici receptorul. Îmi place că în fiecare zi se întâmplă altceva".
Lavinia Mandache este la Telefonul Copilului din 2001 şi a văzut cum au evoluat problemele copiilor. „La început se plângeau mai mult că nu au ce mânca sau cu ce se îmbrăca. Acum au acces la informaţii, vorbesc de Hannah Montana, de trenuleţul Thomas".
Daniela nu ştie care satisfacţie este mai mare: când a ajutat o viitoare mămică să îşi facă dosarul pentru concediul maternal sau când îi convinge pe copii să nu mai înjure şi îi determină chiar să-i ceară scuze. „Parcă îmi place şi că pot să dau sfaturi mai multor categorii de oameni, de la copii la bunici", spune ea. Cert este că ea, ca şi celelalte, a ajuns să spună că a învăţat mai multe din problemele altora, a devenit mai răbdătoare, mai înţeleaptă şi crede că ar putea fi o mamă bună.
Mădălina Amza îndrăzneşte să spună: „E mult spus, dar poate că de la distanţă am reuşit să influenţăm în bine cursul vieţii cuiva. Poate că fiecare dintre noi a avut, într-un moment anume, o intervenţie semnificativă, de aceea îmi place aici".
Lavinia a avut posibilitatea să afle, de la conferinţele internaţionale cu organizaţii-surori, cum stăm la capitolul „problemele copiilor" faţă de alte ţări. „Semănăm cu cei din estul Europei, dar noi stăm mai bine decât ei. Cei din Vest se confruntă cu alte treburi. La ei apar necazuri în privinţa relaţiilor sentimentale, a comunicării cu părinţii. La ei este o problemă reală cu acest «bulying», adică umilirea în şcoală de către colegi, care nu a apărut încă la noi".
În viitor, asociaţia îşi propune să reziste cât mai mult, în ciuda crizei financiare în care se zbate. Iar directoarea Cătălina Florea gândeşte un proiect nou: „Aş vrea să punem copiii să răspundă la telefon altor copii, cred că ar fi un succes".
Câţi au sunat, de unde, de ce?
-În 2009, din apeluri au rezultat 5.297 de cazuri, cu 75% mai multe decât în 2008.
-Cele mai multe au fost înregistrate în Moldova (24,7%), urmată de Muntenia (18,19%), Bucureşti (17,76%), Transilvania (16,4%), Oltenia (9,4%), Dobrogea (6,38%) şi Banat (5,79%).
-Cele mai multe apeluri au venit din mediul rural(58,63%).
-828 de cazuri din cele raportate anul trecut au fost abuzuri asupra copiilor. Dintre ele, 38,5% se referă la neglijare, 25,8% la molestare fizică, 16,1% au fost sesizări de exploatare a copilului prin muncă, 9,4% sunt cazuri de copii obligaţi să cerşească.
-În 2009 la Telefonul Copilului au apărut apeluri care raportau probleme psihologice care ţineau de nevoia de comunicare a copiilor, întreruperea şcolii, relaţia părinte-copil, tulburări de comportament ale minorilor, în total 400 de cazuri.
-70,6% din cazurile semnalate de adulţi au venit din partea femeilor, iar 29,4% din partea bărbaţilor.
Minciunile celor mici
Consultantele spun că deseori îi prind cu minciuna pe cei mici, care scornesc poveşti despre „colegul care lipseşte de la şcoală" până se dau de gol că este vorba despre ei înşişi.
După dialogul cu psihologii de la telefon, mulţi dintre ei înţeleg că greşesc şi se îndreaptă.
Se încarcă comentariile...
