VIDEO MIT reinventează roata pentru biciclete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roata de la MIT  va ieşi pe stradă anul viitor
Roata de la MIT va ieşi pe stradă anul viitor

Cercetătorii de la faimosul Massachusetts Institute of Technology (MIT) au adus la conferinţa despre schimbările climatice de la Copenhaga o bicicletă electrică albă cu un butuc roşu-aprins montat pe roata din spate, care ascunde un sistem electronic revoluţionar de comunicare şi de economisire a energiei.

Au botezat-o „Copenhagen Wheel" („roata de la Copenhaga", în traducere) şi au dotat-o cu un sistem electronic care economiseşte energia cinetică, asemănător celor folosite de maşinile de Formula 1.

Când frânezi, energia cinetică a bicicletei este recuperată de un motor electric apoi stocată în baterii pentru a fi refolosită atunci când ai nevoie, explică şeful echipei proiectului.

Roata comunică cu utilizatorul printr-un program al telefonului iPhone. Poate bloca şi debloca roţile, schimba vitezele şi doza puterea motorului montat pe roata din spate.

Înregistrează şi transmite informaţii despre viteză şi destinaţie, dar şi despre poluare şi eventualii prieteni aflaţi în trafic. Ştie câte calorii consumă utilizatorul pedalând şi chiar îi poate trimite un SMS în cazul în care bicicleta este furată.

Prototipul roţii ar trebui să intre în producţie anul viitor. Echipa proiectului nu a anunţat încă ce greutate are noua roată sau dacă sistemul electronic poate comunica şi cu alte telefoane mobile în afară de iPhone.

De asemenea, nu a fost stabilit încă un preţ, dar, potrivit „The Guardian", care a studiat piaţa, ar putea costa de la 500 de lire sterline (558 de euro) în sus.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite