Locuinţe croite pe măsura locatarilor
0
Casa ideală nu cere mulţi bani şi planuri complicate. Doar iniţiativă şi puţin curaj. Ideea unei case care să se potrivească locuitorilor ei poate veni de oriunde. Chiar de la arhitecţii şi artiştii care au construit locuinţe din chirpici şi au demonstrat că se poate.
La Capul Doloşman, la cinci kilometri de mers cu maşina din satul tulcean Jurilovca spre lacul Razim, printre „ciulini impresionanţi, de doi metri jumătate înălţime“, cu pelicani şi berze plutind deasupra stufărişurilor, s-au înălţat trei clădiri din chirpici (lut amestecat cu paie), lemn şi stuf.
Prima, o casă cu o cameră, cu prispă şi cuptor din lut vopsit cu var, a apărut în urmă cu trei ani; ultima, un grup sanitar cu toaletă, duş şi un lavoar, anul trecut. Toate fac parte dintr-un experiment pus la cale de sculptorul Alexandru Nancu, împreună cu un grup de artişti şi arhitecţi.
Au vrut să vadă „dacă se poate edifica şi altfel decât ne-a educat modernitatea“, explică acesta în prezentarea proiectului. Dar şi să răspundă la întreabarea „nu cumva îndemânarea de construcţie tradiţională e un posibil răspuns la ridicarea locuinţelor pentru cei aflaţi în sărăcie extremă?“, spune un alt participant la proiectul denumit Lut, arhitectul Mariana Celac, care a realizat, împreună cu arhitectul Cătălin Berescu, un studiu despre locuirea în condiţiile de sărăcie extremă în România.
Aşa a ajuns un grup de artişti şi arhitecţi să-şi petreacă câte două săptămâni pe vară, trei ani consecutiv, într-o zonă „sălbatică, dar cu istorie de locuire fabuloasă“, după cum spune Berescu, unde se află cea mai veche aşezare de pe teritoriul României pomenită într-un izvor antic, cetatea Argamum, explică directorul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) din Tulcea, Florin Topoleanu.
Piatră, pământ, apă, stuf şi lemn
În pereţii camerei de duş au fost zidite sticle
Au decis să folosească doar materiale naturale, la îndemână şi foarte ieftine. Şi totul să fie făcut manual, fără utilaje. Au vrut chiar să renunţe la ruletă şi la metru şi să încerce să măsoare cu pasul, palma, cotul. Au renunţat însă pentru că s-a dovedit că lipsa sistemului metric „contrazice violent productivitatea“, povesteşte Berescu. O altă intenţie a fost să reînvie „claca de odinioară“, obiceiul românilor de la sate de a merge la groapa de lut a localităţii pentru a produce chirpici cu care să-şi ridice casa o tânără familie. „În Dobrogea se face aşa-numitul ceamur, chirpici sub formă de plăcinţele, în engleză se numesc «cob». Se mozoleşte tot satul şi face un fel de beton manual. Are şi valoare de socializare“, explică Berescu.
La fel s-a întâmplat şi în tabăra cu corturi de spital de război donate de Crucea Roşie de la Capul Doloşman. „Adulţi intelectuali, cu preocupări urbane, au redevenit copii care se jucau cu pământul“, povesteşte în prezentarea proiectului criticul de artă Luiza Barcan.
Prima casă are un cuptor tradiţional din lut
„Joaca“ s-a desfăşurat pe o căldură care ajungea la 40 de grade Celsius la amiază şi-i făcea să se bălăcească cu regularitate în lacul de sub promontoriul unde lucrau. Au primit ajutor din partea unor meşteri locali la cărat pietre pentru fundaţie şi la făcut cărămizile din chirpici. Acoperişul, partea cea mai complicată a construcţiei, a fost realizat din stuf montat pe un schelet din lemn, pentru ca în cazul în care „pereţii de topesc dintr-un motiv oarecare“, cum ar fi inundaţiile, acoperişul să rămână în picioare.
Au experimentat trei veri la rând
Artiştii şi arhitecţii au descoperit şi pereţii şi acoperişul aproape intacte un an mai târziu, când s-au întors să construiască o a doua casă, de data asta cu două camere de locuit. Şi doi ani mai târziu, când au adăugat „complexului“ un grup sanitar.
Destinatarii locuinţelor sunt arheologii care lucrează, în general pe timpul verii, la cetatea Argamum. Directorul ICEM, care lucrează şi el la cetatea „de 30 şi ceva de ani“, spune că a dormit cu plăcere câteva seri în căsuţele experimentale: „sunt perfecte pentru locuit, răcoroase vara, intime“, şi au devenit chiar şi o atracţie pentru turiştii care vin în zonă.
Peretele curb a fost mult mai uşor de desenat decât de construit
Aşa că „joaca“ lor s-a dovedit nu numai inteligentă, dar şi utilă, pentru că „poate fi un îndemn sau o idee“ şi pentru alţii, crede arheologul. „Bătaia unui astfel de experiment este mai mare decât faptul că stăm în corturi şi ne uităm la peştişori şi la pelicanii care trec pe deasupra capului“, explică şi Mariana Celac. Iar unul din scopurile bătăliei a fost „să ofere oamenilor celor mai săraci elementele de cunoaştere a construcţiei ca să-şi facă singuri şi din resurse proprii case solide, bine izolate termic, care să nu fie luate de ape la inundaţii, să reziste la cutremur“.
8,23 milioane. Acesta este numărul de locuinţe la nivel de ţară în 2006.
87% din case. Acesta era procentul locuinţelor realizate din fonduri bugetare în 1990. Tot la atât a ajuns şi procentul locuinţelor realizate din bani privaţi din totalul celor finalizate în 2006.
14 metri pătraţi. La aproximativ atât a ajuns aria locuibilă pe cap de locuitor la nivel naţional.
Investiţii fără cap, dezvoltare imobiliară necontrolată
Proiectul Lut nu este nici primul nici ultimul exemplu de arhitectură ecologică, realizat din materiale naturale. „E o direcţie de care se interesează lumea nu numai din zona arhitecturii, dar şi sociologi, oameni care nu doar încearcă să construiască mai ieftin decât ceea ce industria de construcţii oferă, dar vor să creeze şi un alt stil de viaţă şi o altă atitudine faţă de material“, explică Mariana Celac.
Cătălin Berescu spune că o astfel de atitudine, care să-i includă în primul rând pe cei care locuiesc în casele care se construiesc, ar trebui să vină, în primul rând, de la autorităţile din România. Or, după Revoluţie, statul a dispărut încet dar sigur din peisaj.
„Vedem deja rezultatele: dezvoltarea imobiliară necontrolată în centrul oraşului cu distrugerea monumentelor, haos în circulaţie ca urmare a activităţilor de construcţii la întâmplare, dispariţia spaţiului verde din Bucureşti.“
Birouri în nord, case în sud
În opinia arhitectului, statul ar trebui să-şi asume răspunderea şi să facă spaţii publice, şcoli, grădiniţe, monumente, parcuri, să aibă o politică pentru spaţii verzi, pentru calitatea vieţii. În lipsa unei asemenea intervenţii, birourile s-au înghesuit în partea de nord a Capitalei, deşi majoritatea oamenilor care lucrează în acele birouri locuiesc în sud. Aşa s-a creat şi o mare problemă de trafic din cauza celor care „lucrează ziua în nord şi dorm noaptea în sud“, a cărei soluţie nu este doar construirea de şosele: „trebuie să duc birouri în sud şi locuire ieftină în nord.“
Acest sindrom al „construirii fără cap“, cum îl numeşte Berescu, i-a afectat şi pe noii-îmbogăţiţi, inclusiv românii care au plecat la muncă în Spania sau în Italia. „Trecem printr-o etapă care nu ştiu dacă putea fi evitată: o populaţie care evadează din condiţiile foarte joase de locuire şi când ajunge să-şi permită ceva mai bun, nu face un pas prudent înainte, ci unul foarte mare şi prost calculat. De aici vilele, sutele de vile, miile de vile uriaşe care nu pot fi încălzite iarna, la care factura de gaz este între 500 şi 3.000 de euro pe lună.“
Case pentru un alt stil de viaţă
Noul stil de viaţă creat printr-un alt fel de a construi locuinţe începe să câştige din ce în ce mai mulţi adepţi, crede Mariana Celac. Se lucrează cu „plăcinţele din lut care se presează prin bătaie“ şi la Timişoara, iar la Bran s-a făcut un experiment cu o construcţie realizată din cărămidă de pământ presat, realizată de o maşinărie veche de aproximativ 150 de ani.
Există şi arhitecţi care şi-au făcut propriile case ecologice, pentru că ideea „pluteşte în aer, în lume, de multă vreme“, iar la noi de-abia acum începe să se materializeze. S-a materializat în proiectul de la Doloşman - a cărui prezentare finală va avea loc peste aproximativ două săptămâni - un loc în care Marianei Celac i-ar plăcea să se întoarcă. Dar ideea va continua şi dacă nu vor reveni la promontoriul de la lacul Razim. Oricine o poate continua.
„Mi-ar plăcea ca atunci când văd că un om îşi face singur casa, în loc să aud «uitaţi-vă că nimeni nu-l ajută», să aud «bravo, domnule! Eroul meu. A pus mâna în loc să aştepte să-i pice».“
Se încarcă comentariile...
