Limba corporatistă

Limba corporatistă

Este jumătate română, jumătate engleză, are cuvinte foarte scurte, pentru că majoritatea sunt acronime, şi se vorbeşte cel mai bine în şedinţe. Un nou-venit într-o companie se simte ca un emigrant într-o ţară a cărei limbă nu o vorbeşte. E una ciudată, cu termeni care sună bine şi par importanţi.

Dacă aterizează în redacţia unei televiziuni de ştiri, toată lumea în jurul lui va vorbi de „bete“, „intro-uri“ şi „time code-uri“, povestesc cei care lucrează în domeniu. Mai curând sau mai târziu va afla că BETA i se spune montajului difuzat pe post după „intro“ - introducerea făcută de prezentatorul ştirilor -, că numele îi vine de la vechile casete profesionale pe care se înregistrau reportajele şi că durata ei se măsoară prin „time code“.

Apoi ar putea avea ocazia chiar să se strige după el „băi, îmi dai beta aia azi?“ sau „ce-i faci băi la porcina aia?“, dacă întârzie o ştire.

Între borcane şi „sandwich-uri“

Şi dacă este chiar norocos, s-ar putea să „şi-o fure“, adică să fie pus să facă transmisiune în direct de la un eveniment, sau să fie ameninţat cu „tăierea“, în cazul în care nu termină cât mai repede respectivul „live“.

Se împiedică de „bete“ şi într-o redacţie de ziar. La propriu, pentru că aici, fără BT, adică „bun de tipar“, nu pleacă nimic la tipografie. Şi dacă a scris mai mult decât s-a tipărit în ziua respectivă, textul intră pe „şpec“, adică la slănină (speck, în germană) şi la păstrare, în limbajul presei.

Tot indicaţii aparent culinare primeşte şi dacă ajunge într-un radio: trimiteri la „borcan“ şi comandă de „sandwich“. Adică este trimis în studioul de înregistrări cu pereţi din sticlă să producă „sandwich“, adică o bucată dintr-un buletin de ştiri în care el povesteşte ceva, apoi intră vocea personajului din poveste şi se încheie tot cu vocea autorului.

Într-o companie de IT, domeniu botezat printr-o prescurtare a unui termen din limba engleză, „information technology“ (tehnologia informaţiei, în traducere), povestea se complică. Aici, toată lumea vorbeşte despre „ping“ şi „router“, termeni tehnici care n-au echivalent în română, dar pot avea o poveste.

Ping-ul este un fel de „Doctor House“ al internetului, explică specialiştii, diagnosticianul trimis în reţea să afle dacă există o problemă de comunicare între calculatoare şi, dacă da, cine e de vină. Router-ul este ca centralista de pe vremuri la care suna toată lumea şi care avea grijă să facă fiecăruia legătura telefonică acolo unde avea nevoie.

De la necesar la artificial

Există însă şi o serie de termeni din engleză folosiţi în tot mai multe companii private din România fără nicio motivaţie tehnică. De exemplu, dacă nou-venitul într-o bancă nimereşte într-o şedinţă în care se pune ţara la cale, toţi vorbitorii o să-i povestească despre LOI-ul pe care trebuie

să-l facă. Şi dacă găseşte un coleg inimos, o să afle că LOI este prescurtarea pentru Letter of Intent, adică scrisoare de intenţie, că întâlnirea este de fapt „meeting“ şi se programează printr-un „request“.

Diferenţa dintre a vorbi despre „ping“ şi a vorbi despre „meeting“ este exact aceea între a folosi jargonul necesar şi cel artificial, explică sociologul Alfred Bulai.

Jargonul, mai uşor decât jobul

Limbajul corporatist nu este un fenomen negativ prin definiţie, explică lingvistul Rodica Zafiu. Dar devine negativ când e folosit în exces sau degeaba. În unele cazuri, clişeele lingvistice se transformă în formule automate care limitează gândirea, în timp ce în altele folosirea lor nu e necesară. „De exemplu, «content» în loc de «conţinut», care nici măcar nu este o noţiune specifică unui domeniu“, spune lingvistul.

Predispuşi la folosirea cuvintelor care sună bine dar nu spun nimic deosebit sunt angajaţii „prea puţin calificaţi“ şi cărora le e mai uşor să înveţe jargonul decât meseria. „O persoană foarte capabilă dintr-o mare companie nu se prosteşte la nivelul limbajului“, explică sociologul Alfred Bulai.

Englezismele, mai scurte şi mai comode

Lingvistul Rodica Zafiu, şeful catedrei de Limba Română a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti, consideră că limbajul corporatist este, de fapt, un limbaj al clişeelor. „De pildă, cuvântul «provocare», un calc lingvistic după «challenge», este folosit clişeizat. În toate interviurile se spune că o anumită situaţie este o provocare“, explică lingvistul.

În categoria „anglicisme la modă“ intră şi „a prioritiza“, un cuvânt „necesar, pentru că ne lipsea din limbă, dar cam barbar“, sau a „focusa“, care poate fi înlocuit cu românescul „a focaliza“.

Limbaj importat de la „centru“

Apariţia acestor anglicisme în limbajul angajaţilor este un fenomen cât se poate de normal. „De fapt, odată cu informaţia împrumuţi din afară şi limbajul. E o chestiune de comoditate“, explică lingvistul.

Anglicismele au început să cucerească Europa Occidentală după Al Doilea Război Mondial, iar pe cea de Est după 1989. Fenomenul a devenit global odată cu apariţia internetului şi a multinaţionalelor, spune Rodica Zafiu.

În plus, prezenţa managerilor străini a transformat engleza în limbă oficială a multinaţionalelor din România, explică şi Adriana Todoran, manager de comunicare şi marketing într-o astfel de companie. Astfel, limbajul este „importat de la centru“, iar scopul jargonului şi al acronimelor e de a simplifica viaţa angajaţilor, potrivit Adrianei Todoran. Totuşi, pentru nou-veniţi, „jargoneza“ este o limbă străină care se învaţă în timp. Impactul negativ asupra acestor angajaţi este amplificat dacă angajatorul nu are grijă să le ofere sprijin.

În compania în care lucrează, spune Todoran, fiecare nou-angajat primeşte un manual care are la final un dicţionar de acronime şi trece printr-un training în care i se explică, printre altele, şi termenii folosiţi în conversaţiile de serviciu. „Trainingul“ înlocuieşte cursul, la fel cum „meetingul“ ţine loc de întâlnire, iar „leverage“ a devenit un verb care ilustrează o întreagă idee - folosirea eficientă a resurselor.

Limbajul de lemn, spoiala angajatului mediocru

Limbajul corporatist are toate şansele să-l însoţească şi acasă pe angajatul care-l foloseşte excesiv

Când nu are menirea de a uşura munca prin denumirea unui procedeu tehnic, jargonul e conceput pentru a oferi prestigiu angajaţilor unei companii. Iar limbajul corporatist intră în a doua categorie şi devine, de fapt, o altfel de limbă de lemn, explică sociologul Alfred Bulai.

Cu cât domeniul presupune mai puţini termeni tehnici complicaţi, cu atât mai multe astfel de „jargonisme“ vor folosi angajaţii.

În general, spune sociologul, jargonul corporatist este utilizat pentru a masca incompetenţa prin cuvinte sofisticate, unele folosite „absolut gratuit “, cum se întâmplă în cazul şedinţelor devenite „meeting“. Pe acelaşi principiu, în cele mai multe companii private din România cuvintele din engleză sunt folosite pentru a „redesena într-o manieră mai atractivă“ denumiri de posturi prea puţin atractive în limba română. Este cazul secretarelor, de pildă, care au devenit de câţiva ani „manager assistant“.