Islanda, cel mai eco stat în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii americani ierarhizează la fiecare doi ani performanţele de mediu ale tuturor ţărilor. Statele Unite ale Americii şi China, cei mai mari poluatori ai lumii, sunt codaşi în noul studiu, coborând zeci de poziţii comparativ cu clasamentul din 2008.

Islanda ocupă primul loc în topul realizat de oamenii de ştiinţă de la Universităţile americane Columbia şi Yale, având în vedere că tot necesarul energetic al naţiunii de mai puţin de 120.000 de locuitori este obţinut din surse regenerabile: energie hidro şi geotermală, informează publicaţia „The New York Times".

Lista este continuată de mai multe ţări europene, cunoscute pentru eforturile mari în sensul protejării mediului. Elveţia, Suedia, Norvegia şi Finlanda sunt doar câteva dintre acestea.

Date pentru Banca Mondială

În urmă cu doi ani, liderii economici ai lumii, SUA şi China, ocupau locurile 39, respectiv 105 în ierarhie. În 2010, aceste state au coborât mult în top, SUA ajungând pe poziţia 61, iar China pe poziţia 105. România se situează pe locul 45.

Cercetătorii au luat în considerare mai multe aspecte pentru realizarea calculelor care au determinat ierarhizarea celor mai eco naţiuni ale lumii: performanţele în domeniul conservării biodiversităţii, gradul de reducere a emisiilor cu efect de seră, gradul de poluare a atmosferei şi modul de gestionare a deşeurilor.

Studiile americanilor de la Universităţile Yale şi Columbia sunt raportate Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Băncii Mondiale. „Statele care nu iau în serios protecţia mediului înconjurător se deteriorează", explică Daniel C. Esty, directorul Centrului pentru Politici de Mediu din cadrul Universităţii Yale.

Topul celor mai „verzi" ţări

1. Islanda   
2. Elveţia   
3. Costa Rica   
4. Suedia   
...................................
45. România   
46. Canada   
...................................
61. SUA   
...................................
102. China   
162. Republica  Centrafricană
163. Sierra Leone

Gheţari neexploraţi în Albania

Geografii britanici au găsit un grup de gheţari necercetaţi până acum, pe Munţii Prokletije din Albania, informează „The Times".

Aceştia s-au format la 2.000 de metri, o altitudine mică pentru clima de aici, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Manchester. Ei spun că „de vină" sunt zăpezile aduse de vânturile puternice. 

Biocombustibilii, prea nocivi

Producerea biocombustibililor din ulei de palmier duce la defrişarea unor suprafeţe mari din pădurile tropicale, pentru noile plantaţii de palmieri.

În plus, emisiile centralelor unde se obţine combustibilul eco emană cantităţi uriaşe de dioxid de carbon, avertizează reprezentanţii Agenţiei pentru Energie Regenerabilă din Marea Britanie, citaţi de „The Times".

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite