Invenţia care face inutil rimelul
0
Medicii din Marea Britanie caută voluntare pentru a testa un nou tratament ce ar putea aduce sfârşitul rimelului, informează „The DailyMail“.
Medicamentul Latisse,folosit până acum în tratamentul glaucomului, măreşte genele cu 25%, le îngroaşă cu 106% şi le face cu până la 16% mai negre după 16 săptămâni de utilizare, au constatat oamenii de ştiinţă.
Femeile care vor hotărî să participe la experimentul medicilor vor primi tratamentul în valoare de 100 de lire sterline pe parcursul a şase luni. Mai precis, doctorii le vor aplica medicamentul sub formă de lichid zilnic cu ajutorul unei pensule normale şi le vor monitoriza pentru a stabili care este durata optimă de întrebuinţare a medicamentului şi cât timp durează efectul acestuia.
În funcţie de concluziile testelor, producătorul care a scos pe piaţă botoxul ar putea obţine pentru Latisse o licenţă europeană de comercializare. În America, femeile îl folosesc deja în locul clasicului rimel.
Singurul inconvenient al acestui tratament este că „se întinde atunci când genele intră în contact cu apa şi de aceea, deocamdată, femeile ar trebui să aplice şi un strat de rimel rezistent la apă", susţine stilistul Vanessa Pridige.