Industria hrănită de obsesia pentru slăbit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Industria hrănită de obsesia pentru slăbit
Industria hrănită de obsesia pentru slăbit

Românii se îndoapă cu chimicale pentru a da jos kilogramele acumulate din cauza alimentaţiei. Pe seama obsesiei pentru slăbit a femeilor şi, mai nou, a bărbaţilor din România creşte o industrie de peste 70 de milioane de euro, în continuă ascensiune.

Cât mai mult şi cât mai repede. Aceasta este filosofia după care se ghidează majoritatea românilor atunci când se decid să slăbească. Şi cum societatea promovează imaginea unei femei cu o anumită greutate corporală şi stereotipul bărbaţilor cu o masă musculară impresionantă, preocuparea pentru atingerea acestor modele ne face pe cei mai mulţi dintre noi vulnerabili în faţa tirului de oferte.

Citiţi şi:


De la „colanţii-minune“ la aparatele care te ajută să slăbeşti acasă, la centurile care se ocupă de grăsimea de pe abdomen, coapse sau şolduri, la batoane, ceaiuri, pastile şi shake-uri „delicioase“, toate îi tentează pe români. Însă de cel mai mare succes se bucură pilulele care promit că fac minuni.

Prafurile care fac miracole

„Am ales să folosesc şi eu capsula de slăbit care se găseşte atât la farmaciile naturiste, cât şi la magazinele de ceaiuri. Este prezentată ­într-o cutie metalică foarte frumoasă, în care sunt cinci folii a câte şase tablete. La Braşov costă 110 lei. Sunt la a treia pastilă şi încă nu se vede nimic. Sper să observ rezultatele săptămâna viitoare“, scria Mariana Sebeni pe un forum pe care se dezbătea în primăvară problema celor mai bune soluţii pentru slăbit.

Pe acelaşi forum, Magda din Bucureşti mărturiseşte că, la îndrumarea unei prietene, şi-a cumpărat şi ea capsula de slăbit. „O singură dată în viaţă mi-a mai fost aşa de rău - când am avut tensiunea 16 cu 9. Ameţeli, stări de vomă, multă sete, buze uscate, frisoane şi stări de «cădere în gol», dacă pot să le spun aşa. Nu ştiu cum a trecut ziua, am băut foarte multă apă ca să diminuez efectul. Mai bine încerc cu o dietă cu mâncăruri sănătoase decât să nu mă mai pot ţine pe picioare“, explica Magda.

Prânzul într-o lingură

Cristina M. (43 de ani) a folosit shake-urile şi prafurile înlocuitoare de mese de la Herbalife pentru că îşi dorea să slăbească de la 90 de kilograme până la 70. Mărturiseşte că este pofticioasă din fire şi nu a reuşit cu nicio dietă să dea jos mai mult de două-trei kilograme. Ba mai mult, odată ce reuşea în sfârşit să slăbească, se îngrăşa la loc în următoarele trei-patru luni.

Efecte adverse

„Am văzut că vecina mea reuşise să slăbească cu prafurile astea vreo cinci kilograme. Îmi povestea că nu mai are poftă de mâncare şi că se simte mult bine. Aşa că am dat şi eu comandă de produse şi mi-am făcut provizii din prima pentru două luni de zile. După o lună am început într-adevăr să slăbesc. Nu mai mâncam nici seara, nu mai beam sucuri acidulate sau alcool decât cu vreo ocazie. Am dat jos în trei luni aproape şapte kilograme. Am continuat cu prafurile «magice» încă cinci luni până când ­m-au apucat nişte dureri de stomac de am ajuns de urgenţă la spital. Doctorii de acolo mi-au zis că dacă nu încetez cu pastilele şi prafurile astea o să-mi perforez stomacul“, povesteşte femeia care a rămas de atunci cu o sensibilitate la anumite alimente. Gina S. (30 de ani) mărturiseşte că deşi este asistentă medicală a căzut în capcana reclamei la pastilele Super Slim.

„Eram sănătoasă tun, dar plinuţă. După 30 de zile de pastile-minune m-am ales cu tahicardie, gastrită, candidoză bucală, dar şi cu cinci kilograme în plus“, povesteşte femeia.

Câtă atenţie dăm la ce e în farfurie?

Rareori româncele care se află la cură de slăbire îşi şi gătesc mâncarea pe care o consumă. Asta arată un sondaj recent realizat de site-ul gustos.ro, pe un eşantion de 2.252 de femei. Astfel, doar 2,9% din respondente au mărturisit că gătesc pentru că ţin cură de slăbire şi doresc să aibă control asupra caloriilor.

Reţeta sigură circulă din om în om

Forumurile, dar şi discuţiile dintre doamne şi domnişoare, abundă de reţete sigure de „topit“ kilogramele. Printre cele mai inedite: cura cu oţet de mere şi cea cu pâine. Prima, discutată chiar în tramvai de două doamne de aproximativ 40 de ani, constă în trei pahare de apă la care se adaugă un „dop de oţet de mere“, consumate înainte de fiecare dintrep cele trei mese zilnice.

Cea de-a doua, propusă de Costina Marin din comuna Bucov-Prahova, pe un forum pentru femei, se bazează pe o felie de pâine prăjită la micul dejun, două la prânz, încă una la ora 15.00 şi alte două plus un măr la ora 18.00.

Pe acelaşi forum, Daniela Radu sfătuieşte pe oricine să apeleze la o cură exclusiv din morcovi şi mere, pe care să le consume în orice cantitate, la orice oră. Laura Covaci din Sibiu susţine că oricine poate slăbi două-trei kilograme dacă bea înaintea micului dejun sucul obţinut dintr-un cartof crud şi un căţel mare de usturoi, iar seara, cu o oră după cină, zeama de la un borcan de mazăre. „Cura“ trebuie ţinută o săptămână.

Cine profită de vulnerabilitatea noastră?

În spatele dorinţei românilor de a mai rezolva câteva din efectele sedentarismului şi ale meselor haotice lucrează o industrie în continuă creştere. „Valoarea pieţei se ridică la peste 70 de milioane de euro, criza frânând foarte puţin ritmul anual de creştere al acesteia“, a declarat Mihai Talpoş, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Suplimente Alimentare şi Dietetice.

Reţelele-caracatiţă şi batoanele-minune

Numai vânzările companiei Amway pe ultimii trei ani se ridică la circa 80 de milioane de euro, ceea ce înseamnă aproape 27 de milioane de euro pe an. În acestea intră însă şi produsele cosmetice pe care le comercializează firma.

Românii preferă să urmeze curele de slăbire la care au apelat vecinii şi prietenii, dovada: numărul clienţilor reţelelor de distribuţie a produselor de slăbit creşte de pe o zi pe alta.

„În fiecare lună, peste 1.000 de clienţi noi intră în contact cu cel puţin un produs Amway“, susţine managerul general, George Popescu.

Mai mult, criza nu pare să fi afectat şi această industrie. „Pentru 2009, estimăm o valoare peste media din aceşti ultimi trei ani“, precizează Popescu. Şi producătorul român de suplimente nutritive şi dietetice Redis Nutriţie preconizează o creştere de 23% faţă de 2008.

Contează cum ne percepem

„Fiecare produs are riscul lui. Multe dintre aceste produse sunt prezentate ca fiind fabricate numai din plante, dar unele produc efecte halucinogene, altele nici nu precizează din ce sunt făcute exact“, atenţionează Simona Tivadar, medic specialist în diabet şi boli de nutriţie.

Majoritatea dietelor nu au efect de lungă durată pentru că homunculusul cortical- proiecţia corpului nostru la nivelul propriului sistem nervos are nevoie de un an pentru a se regla, explică Tivadar. Astfel, orice schimbări survenite în organism nu rezistă mult timp dacă nu-i lăsăm timp creierului să le perceapă, mai arată medicul specialist. „Pentru o dietă care durează trei luni, avem nevoie de alte trei luni de realimentare, adică de stabilire noului stil de viaţă“, mai explică Tivadar.

Doctorul precizează că nutriţioniştii care-ţi personalizează dieta, cu care se laudă companiile, nu au decât o pregătire superficială şi că cel mai corect ar fi ca persoanele cu probleme să apeleze la un medic specialist în diabet şi boli de nutriţie.

image

Avem vedete care practică medicina la televizor. Oamenii le copiază fără a băga de seamă că fiecare organism reacţionează diferit.

image


Simona Tivadar
medic specialist în diabet şi boli de nutriţie

Femeile, victime sigure ale marketingului

„Societatea este preocupată mai mult de greutatea corporală a femeilor decât de cea a bărbaţilor“, explică psihologul Iulia Oprea de ce doamnele şi domnişoarele sunt mai vulnerabile în faţa armelor pe care le foloseşte această industrie: vânzările directe şi puterea exemplului individual.

Psihologul clinician de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş“ crede că industria prosperă şi din cauză că societatea impune anumite modele pe care oamenii simpli se chinuiesc să le atingă. De la vedetele din reviste şi filmele străine până la cele autohtone, promovate în special datorită fizicului lor atrăgător.

„Persoanele cu o greutate peste normal pot să dezvolte diverse tulburări legate de imaginea corporală şi implicit de imaginea de sine. Astfel, cu cât este mai mare nemulţumirea în legătură cu aspectul fizic, cu atât scade stima de sine. Numeroase studii şi cercetări au arătat că o stimă de sine scăzută stă la baza unor tulburări în sfera psiho-emoţională, cele mai frecvente fiind depresiile, dar şi tulburările anxioase, urmate de dificultăţi de integrare şi de adaptare, retragere socială, izolare, autoevaluare negativă“, mai arată Oprea.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite