India, Egiptul şi Coreea, într-o locuinţă cu etaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa regizoarei Chris Simion e plină, de la parter la etaj şi înapoi, de sute de suvenire aduse din toate colţurile lumii. Niciun centimetru pătrat din locuinţă fără o poveste frumoasă, aşa şi-ar descrie regizoarea cel mai liniştitor loc de pe pământ.

Un pic de India, un pic de Egipt, ceva din Australia, ceva din Coreea de Sud, şi lista ar putea continua cu zeci de alte ţări din întreaga lume. De peste tot pe unde a fost, de fiecare dată, regizoarea Chris Simion s-a întors cu obiecte care să spună fără prea multe povestea locului şi a oamenilor de acolo.

Instrumente muzicale dintre cele mai diverse, la care cântă, dacă au chef, şi cei mai afoni oaspeţi



Între o plimbare la Avignon, Franţa, unde se va întâlni cu producătorul spectacolului pe care îl va face în 2012 la Paris şi pregătirea Festivalul de Teatru Underloud, pe care îl organizează, la sfârşitul lui august, în Bucureşti, Chris Simion şi-a făcut timp să ne arate spaţiul în care timpul se opreşte în loc.

Obiecte din turnee

Casa lui Chris Simion, una cu etaj, aflată undeva în zona Griviţa - 1 Mai a Capitalei, este un soi de glob pământesc. Aproape în fiecare colţ al camerelor găseşti câte o nouă poveste, un obiect gata să te transpună în ţara pe care ţi-o alegi de pe harta lumii.

image

Una dintre colecţiile lui Chris reuneşte zeci de măşti aduse din Coreea, India, Egipt şi Iran



La prima vedere, ai zice că ai în faţa un spaţiu aglomerat, obositor, dar, spune, Chris, asta e doar o părere. Fiecare obiect, cât de mic, îşi are locul lui precis în spaţiu - nici bonsaiul, nici clopoţeii din templu, nici măcar fierul de călcat nu sunt aşezate întâmplător prin casă. Iar dacă vreunul dintre sutele - dacă nu chiar miile de suvenire - e mutat pe nepusă masă, ceva se schimbă în armonia casei. 

Când intri în casa lui Chris Simion şi a soţului său, actorul Gabriel Fătu, îţi vine să iei în mână fiecare lucru la rând şi să întrebi: „Dar pe ăsta de unde-l ai?". Chris Simion ştie istorioara fiecărui obiect şi-ţi povesteşte cu zâmbetul pe buze despre cum plăteşte, de fiecare dată când revine din turneele cu trupa ei de teatru, cum plăteşte în plus pentru bagajul de la avion, în care îngrămădeşte mereu „obiecte pentru acasă". 

Acoperiş pentru suflet

image

Marioneta din imagine, imaginând un zeu din India, a încăput cu greu în bagajul de la avion, dar a meritat tot efortul, spune Chris 

„Acasă e simplu, în acord cu sufletul meu, spaţiul care mă curăţă de tot ce întâlnesc negativ, zi de zi; este locul care îmi oferă, de câte ori am nevoie, armonie şi linişte", spune regizoarea în vârstă de 33 de ani. Locuieşte în casa cu etaj de cinci ani. Din munca de regizor şi de scriitor nu crede că ar fi reuşit vreodată să-şi permită locuinţa aceasta, o casă aşa cum a visat mereu. „Dar am avut noroc. Casa aceasta a fost a bunicii mele. Eu am transformat-o din căsuţa în care mi-am petrecut o parte din copilărie în acoperiş pentru suflet şi a ieşit aşa cum aveam nevoie", povesteşte Chris Simion.

Majoritatea obiectelor pe care le au - dacă nu chiar toate - au fost aduse din turnee ale trupei de teatru - Compania D'AYA - din oraşe din India, din Egipt, din Coreea de Sud, din Franţa, din  Australia etc. „Nu este ţară pe care să nu o fi vizitat şi să nu fi adus ceva pentru casă. Casa noastră e un spaţiu cu multe poveşti frumoase, fiecare obiect are biografia lui", mai spune regizoarea. „E o casă de artişti, cu viaţă, cu vibraţii, cu emoţii; genul de spaţiu în care, atunci când intru, am senzaţia că se opreşte timpul. Şi poate chiar se opreşte", adaugă Simion. 

Colecţie de măşti şi de Matrişka

Toate obiectele, mai spune regizoarea, de la mic la mare, nu sunt nici pe departe scumpe. Nu investiţia materială a interesat-o. Ci a interesat-o să se înconjoare de obiecte care au energie, care îţi vorbesc.

image

Un bust din inele din fier sudate, primit cadou de la colegii din facultate

Agăţaţi de scara care duce la etajul casei, stau atârnate mai multe perechi de clopoţei. Doi dintre ei sunt aduşi dintr-un templu din Madras, din India, pe care i-a primit de la un guru. La doi paşi distanţă de scara cu clopoţei, este colţul cu instrumente muzicale, unde stau laolaltă tobe, fluiere, un xilofon, multe dintre ele premii din festivaluri, altele, cumpărate de te miri unde.

Tot aici, la etaj, lângă narghilea, sunt şi câteva papirusuri lucrate manual de un artist bătrân egiptean, dar şi măştile cumpărate, de-a lungul timpului, din Coreea, India, Egipt, Italia şi Iran. „Iubesc măştile. Şi la fel de tare iubesc şi păpuşile Matrioşka. Colecţia de păpuşi pe care o ţin în bibliotecă o am de mică, prima am primit-o de la mama când aveam trei ani", explică artista.

La etaj, pe pernuţe aduse cu avionul de peste Ocean, Chris Simion scrie, dramatizează şi citeşte. Aici are şi cărţile scris de ea, dar şi zeci de cărţi vechi, de anticariat, pe care şi le-a cumpărat în timpul liceului, cu banii pe care mama ei îi dădea pentru mâncare.

Într-un colţ al camerei se află un fier de călcat pe bază de cărbuni, de pe vremea bunicii. „Încă funcţionează. La fel şi telefonul din ebonită pe care îl am pe birou, în living", zâmbeşte Chris Simion.

" Casa mea e o casă de artişti, cu viaţă, cu vibraţii, cu emoţii. Genul de spaţiu în care, atunci când intru, am senzaţia că se opreşte timpul."
Chris Simion
regizoare

" Cu toate că am casa plină de obiecte care se identifică profund cu viaţa mea, când plec, acestea nu-mi lipsesc, nu sunt dependentă de ele. "
Chris Simion
regizoare

image

5 ani sunt de când regizoarea Chris Simion şi soţul ei, Gabriel Fătu, locuiesc în casa din zona 1 Mai.

Pastila de casă: "Casa noastră cea de toate zilele"
Oana Botezatu

Secţiunea aceasta, nou-nouţă, e singurul spaţiu de care mă bucur pe deplin şi care îmi aparţine de la un colţ la altul, fără să plătesc în schimb o chirie lunară, socotită în funcţie de cursul Leu-Euro. În termeni de Casă&Grădină, e o locuinţă cu patru camere pe care le-am amenajat de-un drag, cot la cot cu nişte meşteri pricepuţi, şi pe care vreau să le fac, de la o săptămâna la alta, mai frumoase, mai primitoare.

În fiecare weekend, casa va fi un loc de întâlnire. Pentru cei care vor să vadă o locuinţă, o casă de vedetă sau o casă-vedetă, ca să se inspire sau pur şi simplu să respire un alt aer. Pentru cei care-s gata să urmeze sfaturi de amenajări venite de la designeri, arhitecţi, peisagişti etc. sau care vor afle poveştile de oameni frumoşi din domeniu. Pentru cei care ar merge la o expoziţie de arhitectură, dar nu ştiu unde s-o găsească. Pentru cei care vor să-şi cumpere te miri ce obiect, dar nu ştiu la ce să fie cu ochii în patru.

La prima întâlnire, am decorat casa c-o vizită la regizoarea Chris Simion şi-un inteviu cu arhitectul Mario Kuibuş. În debaraua „Cum alegi" am pus cele mai utile sfaturi pentru cei care vor să-şi schimbe canapeaua, iar în dulapul „Planta săptămânii", cine nu ştie cum să aibă grijă de un tradafir chinezesc, găseşte cele mai importante informaţii. Casa asta de la care am şi eu un rând de chei nu e doar proprietatea mea, deşi numele meu e scris pe uşa de la intrare. Ea a fost gândită, până la urmă, ca un soi de locuinţă multifamilială. Aşa că fiţi bineveniţi!

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite