Încăpăţânaţii, oamenii care ne scot din minţi

Orice discuţie cu ei se transformă într-un monolog. În timp, riscă să fie marginalizaţi. Nu respectă regulile, refuză nejustificat şi resping alte puncte de vedere. Aceste persoane au „darul“ de a ne face viaţa un calvar.

„E încăpăţânat ca un catâr!" Când spui asta, e clar că vorbeşti despre cineva care te-a scos din minţi, pentru că nu vrea să asculte şi ce ai tu de spus. Irina (28 de ani) trece aproape zilnic prin asta. Iubitul ei, Alexandru, nu face decât ce vrea el. „Uneori, am impresia că se poartă în felul acesta doar ca să mă enerveze. Dar nu e deloc aşa. Pur şi simplu e încăpăţânat", continuă Irina.

Tânăra crede că atitudinea lui Alexandru vine dintr-un orgoliu prea mare. „Eu ştiu că el, de felul lui, e cam mândru. Cumva, are o părere mai bună despre el decât despre ceilalţi. Nu spun că-i priveşte pe cei din jur cu un aer de superioritate. Dar cred că, în sinea lui, aşa se simte", îl analizează Irina pe iubitul ei.

„De exemplu, dacă vreau să rezerv bilete la film şi îi propun nişte locuri despre care eu cred că sunt cele mai bune din cele rămase libere, el îmi spune că sunt altele mai bune şi nu acceptă argumentele mele", spune tânăra. Cum reuşeşte să se înţeleagă în cele din urmă cu Alexandru? „Las de la mine. E singura soluţie. E un tip minunat, dar trebuia să aibă el un defect. E încăpăţânat!"

Uneori, când se gândeşte la viitor, Irina încearcă o temere, deşi recunoaşte că e puţin exagerat să-şi pună o asemenea problemă. „Mă tot întreb ce m-aş face dacă am avea un copil care să-i semene, adică să fie la fel de încăpăţânat", mărturiseşte Irina.

Încăpăţânarea nu se strecoară doar în viaţa privată. La birou, colegii care au această trăsătură le pot da mari bătăi de cap celorlalţi.

Nu oferă argumente

Dan, de pildă, un bărbat în vârstă de 42 de ani, care conduce un colectiv format din 12 persoane, are în subordine o angajată care este, după cum spune el, „culmea încăpăţânării".

„Pur şi simplu refuză să-şi schimbe părerea şi atunci când îi explici frumos că nu este bine să facă aşa cum vrea ea. Şi nici măcar nu-ţi oferă un argument pentru poziţia ei extremă, zic eu", se plânge Dan.

Cu toate acestea, per total, bărbatul îi apreciază munca şi nu vrea să renunţe la subordonată. „Asta e! Mergem înainte şi cu oamenii încăpăţânaţi", spune el zâmbind.

Atitudinea rigidă a unei persoane ajunge să-i afecteze pe cei din jur, iar, dacă este dusă la extrem, relaţiile au de suferit.

De ce sunt îndărătnici?

Totuşi, atrag atenţia psihologii, înainte de a lua decizii tranşante trebuie să înţelegem de ce unele persoane din jurul nostru se comportă în acest fel.

„Vorbim de încăpăţânare atunci când avem de-a face cu o persoană care are o atitudine rigidă", afirmă psihoterapeutul Aniela Minu. „Poate fi rezultatul inflexibilităţii atunci când, în ciuda argumentelor şi a dovezilor primite, persoana în cauză refuză să-şi schimbe poziţia. Uneori, acest lucru se întâmplă din cauză că nu ajunge să fie convinsă de argumentele aduse, alteori este vorba despre anumite păreri la care nu vrea să renunţe", adaugă Minu.

Psihologul Cătălina Hetel afirmă că „încăpăţânatul se afirmă pe sine. I se pare că pierde în cazul în care acceptă că nu are dreptate". Cauza? „Aceşti oameni au un Eu fragil şi consideră că dacă renunţă se pierd pe ei înşişi, că nu mai sunt aceiaşi", explică Hetel.

Specialiştii în comportament uman afirmă însă că oamenii care nu vor să se lase convinşi nici în ruptul capului pot reacţiona astfel dintr-un motiv pe care refuză să-l dezvăluie.

Etichetare greşită

Dacă într-un dialog interlocutorul refuză să ne împărtăşească părerea, nu trebuie să-i atribuim imediat eticheta de „încăpăţânat", atrag atenţia psihoterapeuţii. Există şi persoane care nu sunt dispuse să accepte o părere, în cazul în care în sprijinul acesteia nu sunt aduse suficiente argumente solide.

Tendinţele apar din copilărie

Copilul se încăpăţânează încă de mic. Vrea să se afirme. „Spune «nu» atunci când trebuie să facă ceva sau spune «ba da» atunci când i se spune «nu»", afirmă psihologul Cătălina Hetel.

La rândul său, Aniela Minu afirmă că „în general, copiii sunt încăpăţânaţi atunci când nu înţeleg că lucrurile nu stau mereu aşa cum vor ei". Măsurile educative vin să-l înveţe pe copil că nu poate avea orice, oricând şi oricum.

„În acest fel se învaţă toleranţa la frustrare şi se preîntâmpină apariţia emoţiei de furie", spun specialiştii în comportament uman. Dacă între părinţi şi copii apare un raport de forţe, se ajunge la un comportament în oglindă.

„În loc să avem de-a face cu un copil într-o etapă de dezvoltare şi cu un părinte adult care-l înţelege, vorbim de un copil încăpăţânat şi de un părinte la fel", mai spune Cătălina Hetel.

Unde poţi să ajungi din cauza încăpăţânării

Într-o societate în care totul se schimbă cu o viteză ameţitoare, o atitudine lipsită de flexibilitate conduce la reale dificultăţi în adaptarea la diferite situaţii. „Relaţionarea cu ceilalţi devine greoaie, riscând să ducă la izolare şi la marginalizare din partea grupului. Persoanele încăpăţânate nu sunt tocmai agreate, fiind percepute ca dificile şi ursuze", explică psihologul Aniela Minu.

Specialiştii în comportament uman afirmă că unei persoane care are această caracteristică nu îi pasă de sentimentele celor din jur. În momentul în care îi ies pasienţele, are tendinţa să-şi accentueze această atitudine. Există însă şi cazuri extreme.

„Încăpăţânarea poate avea chiar o latură patologică, atunci când persoana nu reuşeşte să «vadă» realitatea, ajungând astfel la depresie", adaugă psihologul Cătălina Hetel.

Puşi la colţ la serviciu

Probleme imediate pot apărea la locul de muncă, pentru că în organizaţiile în care totul funcţionează bine, managerii nu sunt dispuşi să accepte o astfel de atitudine.

Experţii în resurse umane sunt de părere că această tipologie de persoane este considerată ca fiind „dăunătoare ritmului de lucru, generând frustrări în echipă". Dacă rămân în colectiv, au puţine şanse să avanseze.

„Încăpăţânarea nu poate fi constructivă", subliniază Elisabeta Ilie. Benefică poate fi ambiţia. „De foarte multe ori, ambiţia şi încăpăţânarea sunt considerate sinonime, ceea ce nu este adevărat. Ambiţia ne conduce către atingerea obiectivelor fără a ne face rău nouă sau celor din jurul nostru", observă Ilie.

În plan profesional, o persoană care ştie cum să-şi folosească îndârjirea se poate dovedi foarte utilă, mai ales într-un rol de negociator.

„Un astfel de angajat poate fi folosit în interesul companiei. Dar încăpăţânatul poate pierde mult pe teren profesional doar pentru că nu renunţă atunci când e necesar", explică psihologul Lena Rusti.

Cum ne înţelegem cu cei care nu lasă de la ei

Dacă vrem să cădem la pace cu o persoană care dă dovadă de o atitudine rigidă, înainte de toate, trebuie să înţelegem de ce se poartă în acest mod, spun psihologii. „Dacă reuşeşti să înţelegi care este motivul încăpăţânării sale, e mai uşor să-l determini să devină flexibil, să fie dispus măcar să te asculte", explică Lena Rusti. Asta pentru că, rareori, astfel de oameni recunosc că au o problemă şi aşteaptă ca toţi cei din jur să-i ia ca atare şi să le satisfacă dorinţele.

Pentru a putea convieţui alături de o astfel de persoană, este indicat s-o ajutăm să conştientizeze faptul că o serie de concesii sau chiar compromisuri nu-i ştirbesc personalitatea. Altfel, traiul alături de ea se poate transforma într-un coşmar.

„Cel mai bine este să i se spună «dacă aş fi în locul tău, aş face asta...»", consideră psihoterapeutul Cătălina Hetel.

De asemenea, „un încăpăţânat trebuie învăţat să accepte consecinţele atitudinii sale inflexibile", spune psihologul Aniela Minu. Dacă este avertizat în prealabil cu privire la ce urmează să i se întâmple dacă nu vrea să „negocieze", iar apoi suportă consecinţele, în timp, va deveni mai flexibil.

Să nu cădem în cursă

Un alt secret este, spune Elisabeta Ilie, „să nu-i facem jocul încăpăţânatului". Pe de altă parte, când atitudinea sa este într-o anumită măsură justificată, nefiind vorba de un capriciu, este utilă o concesie din partea noastră.

Totodată, trebuie să apreciem momentele în care dă dovadă de un comportament flexibil şi să-i explicăm care sunt beneficiile acestei atitudini. Este un prim pas spre stabilirea unei înţelegeri. „Dacă nu se găsesc căi de comunicare şi de negociere a unei poziţii câştig-câştig, relaţiile au slabe şanse să reziste şi să fie satisfăcătoare", conchide psihologul Aniela Minu.

"Încăpăţânarea este o modalitate de a fi în centrul atenţiei, de a-i determina pe ceilalţi să găsească metode să ne intre în voie."
Elisabeta Ilie
psiholog

"Dacă reuşeşti să înţelegi care este motivul încăpăţânării unei persoane, e mai uşor s-o determini să devină mai flexibilă. "
Lena Rusti
psiholog